Descoperă trecutul și frumusețea României prin Palatele sale!

Istorie, arhitectură, prezentare și splendide imagini.

Palatul de Justiție Suceava

|
135 vizualizări

Palatul de Justiție din Suceava este o clădire-monument istoric construită în stil neoclasic în anul 1885 în municipiul Suceava pentru a servi ca sediu al Tribunalului și Judecătoriei.
Între anii 1850-1855, pe locul actualului Palat de Justiție, este construită o cazarmă militară, care era formată dintr-un corp în formă de „U” și o capelă.
În anul 1885, în timpul mandatului primarului Michael von Prunkul (1884-1886), odată cu înființarea Tribunalului Cercual Suceava, autoritățile austriece din Ducatul Bucovinei demolează clădirea cazărmii pentru a construi în locul ei un imobil nou cu scopul de a servi ca sediu al Tribunalului Cercual, al Judecătoriei Districtuale și al Cărții Funciare.
Arhitectul vienez Ferdinand Fellner proiectează o nouă clădire cu demisol, parter și două etaje, care este realizată în stil neoclasic cu elemente de baroc târziu.

Palatul de Justiție Suceava

Edificiul este monumental, impresionând prin simplitate și soliditate. Imobilul are o suprafață construită de 2.626 m², o suprafață desfășurată de 10.064 m², o suprafață utilă de 7.484 m² și este format din demisol, parter și două etaje.
Clădirea are o formă dreptunghiulară, cu o curte interioară (cu alei pietonale și copaci), intrări și căi de acces de pe toate cele patru laturi. Etajele, parterul și subsolul sunt delimitate prin brâie orizontale cu mai multe profile. Subsolul clădirii este înălțat.
In partea stânga a clădirii a fost înălțata singura închisoare din Suceava, in perioada 1948-1956 găzduind luptătorii anticomuniști. Pe peretele inchisorii se afla in prezent o placa amplasata in memoria acestor luptători.
Palatul de Justiție din Suceava este sediul Curții de Apel, al Tribunalului și Judecătoriei.

Merită să afli și despre

Sugestii: