Atracții și Personalități din Cornereva, Caraș-Severin

Cu o populație de cca. 3000 de locuitori, la o altitudine de 300 de metri, Cornereva este o comună cu o identitate bine definită, o localitate rurală ce păstrează un farmec aparte în inima Munților Banatului.

Așezată în zona montană, pe valea râului Cerna, la poalele Munților Cernei., localitatea Cornereva a fost atestată aproximativ în 1512.

Atracțiile și patrimoniul material ale localității sunt reprezentate de Biserica "Adormirea Maicii Domnului", monument istoric al secolului al XIX-lea. Localitatea se remarcă prin patrimoniul său religios..

Aflată pe drumul judetean DJ608, localitatea Cornereva se află la o distanță rutieră de cca. 410 km de București și de cca. 73 km de Reșița, reședința județului Caraș-Severin. Alte localități importante din județul Caraș-Severin: Reșița, Caransebeș, Bocșa, Oravița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu, Anina, Băile Herculane, Pojejena.

Patrimoniu, Monumente și Atracții turistice din Cornereva

Atracții, monumente și obiective turistice din Cornereva

Ansamblul de mori de apa din Cornereva, Caraș Severin

Ansamblul de mori de apa din Cornereva, Caraș Severin

Ansamblul de mori din Cornereva sunt situate in comuna Cornereva, județul Caraș Severin.

→ Locuri și Obiective din Caraș-Severin

Alte Obiective și Atracții turistice de pe lângă Cornereva

Ansamblul de mori de apa din Mehadica, Caraș Severin

Ansamblul de mori de apa din Mehadica, Caraș Severin

Ansamblul de mori de apa din Mehadica sunt situate pe valea pârâului Mehadica, județul Caraș Severin si dateaza de la începutul secolului XX.

La aproximativ 16 km față de Cornereva.

→ Locuri și Obiective din Caraș-Severin

Băile Herculane de altădată, în imagini vechi

Băile Herculane de altădată, în imagini vechi

Băile Herculane de altădată în poze vechi, dar și fotografii rare, imagini și cărți postale vechi, originale. Vezi documentarul istoric video Vatra MCP cu Băile Herculane vechi, de altădată.

La aproximativ 25 km față de Cornereva.

→ Vechea Românie din Caraș-Severin

Gara Băile Herculane, Caraș-Severin

Gara Băile Herculane, Caraș-Severin

Clădirea a fost construită între 1878 și 1886 după planurile arhitectului A.D. Serres, fiind o reproducere a castelului de vânătoare al împărătesei Maria Tereza a Austriei, din apropierea Vienei.

La aproximativ 25 km față de Cornereva.

→ Gări vechi din Caraș-Severin

Cazinoul din Băile Herculane

Cazinoul din Băile Herculane

Cazinoul (Casa de cură) a fost construit între anii 1862-1864 de către arhitectul Wilhelm von Doderer, la cererea împăratului Franz Joseph I (1848-1916).

La aproximativ 25 km față de Cornereva.

→ Palate românești din Caraș-Severin

Vila Feneșan - fostul Hotel Ganz din Băile Herculane, Caraș Severin

Vila Feneșan - fostul Hotel Ganz din Băile Herculane, Caraș Severin

Vila „Feneșan” („Casino”), fost Hotel „Ganz”, este situat Băile Herculane, Piața 1 Mai, nr. 2, județul Caraș Severin.

La aproximativ 25 km față de Cornereva.

→ Case vechi de patrimoniu din Caraș-Severin

Hotelul Dacia, fostul Hotel Arhiducele Franz Joseph, din Băile Herculane, Caraș Severin

Hotelul Dacia, fostul Hotel Arhiducele Franz Joseph, din Băile Herculane, Caraș Severin

Hotel „Dacia”, fostul Hotel „Arhiducele Franz Joseph” (Pavilionul 6), fosta Ospătăria cea mare, este situat in Băile Herculane, Piața Hercules, nr. 3, județul Caraș Severin.

La aproximativ 25 km față de Cornereva.

→ Case vechi de patrimoniu din Caraș-Severin

Muzeul Staţiunii Băile Herculane, Caraș-Severin

Muzeul Staţiunii Băile Herculane, Caraș-Severin

Muzeul de istorie din localitate prezinta documente referitoare la istoria statiunii, pietre votive din timpul romanilor, diferite alte materiale arheologice, monede antice, piese de ceramica, podoabe, inscriptii, basoreliefuri din castrul Ad Mediam, arme

La aproximativ 25 km față de Cornereva.

→ Muzee din Caraș-Severin

Hotel Ferdinand din Băile Herculane, Caraș Severin

Hotel Ferdinand din Băile Herculane, Caraș Severin

Hotel „Ferdinand”, fosta Administrație militară și cazarmă, fost Sanatoriu medical balnear, este situat in Băile Herculane, Piața Hercules, nr. 1, județul Caraș Severin.

La aproximativ 25 km față de Cornereva.

→ Case vechi de patrimoniu din Caraș-Severin

Vila Dora din Băile Herculane, Caraș Severin

Vila Dora din Băile Herculane, Caraș Severin

Vila „Dora” este situata in Băile Herculane, str. Nicolae Stoica de Hațeg, nr. 3, județul Caraș Severin.

La aproximativ 25 km față de Cornereva.

→ Case vechi de patrimoniu din Caraș-Severin

Oameni de cultură născuți în Cornereva

Nicio naștere de artist înregistrată pentru această localitate.

Oameni de cultură decedați în Cornereva

Deocamdată nicio înregistrare.

Alte localități din județul Caraș-Severin

Toate județele din România