Sângeorzul vacilor - ziua care premerge sărbătoarea Sfântului Gheorghe

|
45 vizualizări

Potrivit unei credințe populare întâlnită în majoritatea zonelor țării, ziua care premerge sărbătoarea Sfântului Gheorghe mai este numită și „Sângeorzul vacilor” (Sângiorzul vacilor), asta pentru că, așa cum arată etnograful Simion Florea Marian, «de cum se înserează bine și până după miezul nopții, sau mai bine zis până la cântători, umblă spiritele cele rele, cu deosebire strigoii și strigoaicele, pe la casele oamenilor ca să ia mana, adecă laptele de la vitele mulgătoare și mai ales de la vaci».

În Banat oamenii cred că «strigoaicele sau strigele nu merg pe jos, ci ele zboară prin aer, foarte pe sus, încât abia se aud, călărind pe anumiți cai făcuți din oameni, care din nenorocire au ieșit cu capul gol afară în preseara Sângeorzului vacilor.

Drept aceea, fiecare om trebuie să se păzească, ca în această seară să nu iasă afară cu capul gol, fără pălărie, căci lesne i se poate întâmpla ca strigele să-l prindă și să-l facă cal de strigi; vreo strigă adecă poate pândi la ușa celui care iese cu capul gol, și când iese se trezește că i-a pus frâul pe cap, și atunci respectivul caută să fugă așa de tare cum îi poruncește ea și să meargă acolo unde-l duce ea, iar când îl lasă, e așa de ostenit de nu mai știe de capul său. Strigele se fac din femei bătrâne și farmecătoare și apoi, de vreau de nu vreau, trebuie să meargă în seara de Sângeorgiu după mană, căci căpetenia lor nu le suferă acasă defel. Nu merge însă și trupul, ci numai duhul cel rău vrăjitoresc. Trupul rămâne culcat acasă, și dacă se întâmplă ca cineva să strămute trupul rămas ca mort așa, ca picioarele să fie unde a fost capul, când a plecat duhul din el, apoi a gătat și striga cu viața, căci duhul nu mai știe intra înapoi și trupul rămâne mort pe veci».

În Bucovina și Transilvania există credința că «înainte de a lua laptele de la vaci, strigoaicele se adună în locuri singuratice, în vizuinile codrilor, în case părăsite și între hotare. Acolo se apucă apoi la bătaie cu limbi de melițe și melițoaie (unelte folosite la prelucrarea cânepii – n.n.) și se bat necontenit până la miezul nopții. Sosind miezul nopții, încalecă fiecare pe câte o meliță și astfel se duc apoi pe la casele oamenilor să ia laptele de la vaci.

Din cauza asta cele mai multe femei, și mai ales cele care au vaci cu lapte, ascund în noaptea de Sfântul Gheorghe toate melițele sau cel puțin limbile acestora, ca să nu le găsească strigoaicele. Altele din contra ung atât melițele cât și limbile acestora cu usturoi sau, când sfârșesc de melițat, lasă puzderie în meliță ca și când ar mai avea încă de melițat și atunci strigoaicele nu se mai pot apropia».

În alte părți, cum ar fi de exemplu comuna Șotrile din județul Prahova, «vrăjitoarea care voiește să ia mana se dezbracă în noaptea de Sfântul Gheorghe în pielea goală, și apoi cu o oală nouă în mână și cu pânzătură de pânză nouă lucrată noaptea, înaintea cântării cocoșilor iese pe islaz, ogrăzi, livezi, târâind pânzătura, adună rouă, o strânge în oală, vine acasă, udă tărâțele și sarea, și le dă apoi vitelor sale, stropindu-le cu apă de rouă. Și care vite vor pășuna pe unde a strâns vrăjitoarea rouă, acelea pierd laptele și untul, iar la vitele vrăjitoarei sporește».

În județul Mehedinți se crede că «vrăjitoarea, care are de gând să ia mana de la vite, pleacă noaptea pe la ora două din sat la câmp, mută fără să scoată un cuvânt din gură. Ajungând la câmp, unde știe ea că are să vină copii (cutăruia) cu vacile să le pască, își leagă de piciorul stâng un senic (bucată de pânză cu țesătură rară folosită ca sită – n.n.) și începe să umble prin iarbă, până se umple senicul de rouă, și atunci zice următorul descântec: Plecai de dimineață / Pe rouă nepăscută / Cu roua în picioare / Cu ceața în spinare / Cu senicul legat / La picior ăl stâng / Țur / Pur / La mine / La Oprița / Țure / Pure / Că-l strânsei cu senicul / Îl strânsei / Și laptele-i adunai / Nu luai roua pe senic / Ci luai laptele (cutărei) / La ea apătos / Și zeros / Dar la mine untos / La mine lapte gros / Și la ea uscat. După ce rostește aceste cuvinte se întoarce iar mută acasă (…) Vacile cărora li s-a luat laptele, în scurt timp dau înapoi, hitionesc și slăbesc mai rău ca iarna, părul li se zbârlește, pare că ar fi bolnave, iar după o lună, cel mult două, stârpesc cu desăvârșire. Din contră însă vacile vrăjitoarelor pe zi ce merge se fac tot mai grase și mai frumoase, și dau lapte una cât zece».

În cazul în care s-a întâmplat ca strigoaicele sau vrăjitoarele să ia mana de la vaci, oamenii cred că pot întoarce mana înapoi folosind unele descântece. Astfel, «femeia, care dorește să întoarcă laptele vacilor sale, ia o covățică de tărâțe și, mestecându-le cu un cuțit, descântă: S-a pornit Rujana (numele vacii – n.n.) de acasă / Grasă și frumoasă /În zorii zorilor / În calea vânătorilor / Și a întâlnit farmecătoarea / Cu strecurătoarea / Și a o fermecat / Laptele i-a luat / Rujana a început a răncălui (a mugi – n.n.) / Și a se stiglui / Nimeni n-a auzit-o / Nimeni nu a văzut-o / Numai Maica Domnului / Din poarta cerului / Numai ea a văzut-o / Numai ea a auzit-o / Și cum a auzit-o / La dânsa a sosit / Și din gură i-a vorbit: / - Ce răncăluiești? / Ce te stigluiești? / - Cum n-oi răcni / Cum n-oi stiglui / Că eu m-am pornit de acasă / Grasă și frumoasă / În zorii zorilor / În calea vânătorilor / Și m-a întâlnit farmecătoarea / Cu strecurătoarea / Și m-a fermecat / Laptele mi-a luat / Pulpa mi-a veștezit / Părul mi-a zburlit / Coarnele mi-a ciungărit (rupt – n.n.) / Maica Domnului a zis / Și din gură așa i-a spus: / - Nu răncălui / Nu stiglui / Că cine laptele tău / Fără dreptate a luat / Inima în el a crăpat / Și mana-napoi s-a-nturnat / Dulce ca mierea / Galbenă ca ceara / Groasă ca mămăliga. După ce a rostit cuvintele acestea, ia cu vârful cuțitului spuză din vatra focului de trei ori, zicând: - Cum se strânge cenușa în vatră / așa să se strângă și mana Rujanei?. Apoi ia din gunoi iarăși de trei ori și zice: - Cum se strânge gunoiul în casă / Așa să se strângă mana Rujanei! Și după aceasta dă tărâțele vacii să le mănânce».

După cum s-a putut observa, în toate zonele țării au existat, și pe alocuri mai există, superstiții legate de viața omului, de animale și plante. Astfel, țăranul român, în înțelepciunea lui, a învățat să se țină departe de pericole și a găsit soluții la problemele cu care s-a confruntat, țesând în jurul fenomenelor și întâmplărilor din viața sa tot felul de legende și mituri.

Merită să afli și despre

Sugestii: