24 Februarie. Dragobetele, sărbătoarea fertilității

|
41 vizualizări

Prin excelență o sărbătoare a fertilității, pusă sub semnul unei zeități mitice, Dragobetele, ziua de 24 Februarie este considerată ziua împerecherii păsărilor care se strâng în stoluri, ciripesc şi încep să-şi construiască cuiburile.

Potrivit credințelor populare, în ziua de Dragobete are loc „logodiciul pasărilor”: care pasăre nu își află perechea până atunci, va rămâne singură tot anul. Asemănător păsărilor, fetele şi băieții trebuiau să se întâlnească pentru a fi îndrăgostiți pe parcursul întregului an. Pretutindeni se auzea zicala: Dragobetele sărută fetele!

Așa cum arată Ion Ghinoiu în lucrarea „Sărbători și obiceiuri româneşti”/2003, dacă timpul era favorabil, fetele şi feciorii se adunau în cete şi ieșeau la pădure hăulind şi chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii. Din zăpada netopită până la Dragobete fetele şi nevestele tinere își făceau rezerve de apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseții (Muntenia, Oltenia, Dobrogea și Transilvania). Astfel, dragostea curată a tinerilor, asociată de români cu ciripitul şi împerecherea păsărilor de pădure, este pusă sub protecția unei îndrăgite reprezentări mitice, Dragobetele.

Despre credința că tinerele fete trebuie să fie „înconjurate de dragoste nevinovată” în această zi – așadar, să fie plăcute, iubite, admirate – pentru a fi îndrăgite în tot timpul anului, amintește Simion Florea Marian în lucrarea „Sărbătorile la români: studiu etnografic”/1898. „În această zi, dimineața, toate fetele și băieții se piaptănă, se premenesc și, dacă este vreme frumoasă, pornesc după ghiocei la luncă, mai întâi fetele, apoi băieții în cete. Dacă este vreme urâtă, fetele se strâng prin case pe la prietine și rude, unde vin și băieții primprejur (…) Băieții și fetele au deci credință nestrămutată că în această zi trebuie ca și ei să glumească, să facă Dragobetele, după cum zic ei, ca să fie îndrăgostiți în tot timpul anului. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un băiat și viceversa”.

Totodată, Simion Florea Marian arată că, mai demult, în județul Gorj, „feciorii și fetele aveau datină de a se însoți, adică de a se înfărtăți și a se însurăți (…) Legătura aceasta se făcea pe temeiul armoniei frățești de mai înainte, și anume, în ziua aceasta se îmbrățoșau și, sărutându-se, se încredințau că nu vor căuta a se supăra prin nesinceritate unul pe altul, ci, din contră, se vor ajuta reciproc în orice timp și la orișice nevoie”.

Referitor la acest obicei aproape uitat, în Revista „Curtea de Argeș” nr. 2/2018, Acad. Sabina Ispas arăta că „prinderea fraților și surorilor de cruce este una dintre cele mai grave și importante practici tradiționale româneşti trecute în fondul pasiv cultural, despre care s-a scris destul de puțin. Ritualul se poate apropia de cel al nășiei: este o înrudire spirituală al cărei rol în viața comunității româneşti nu a fost suficient cercetat de specialiști (…) Plasarea Dragobetelui în perioada care precede, de obicei, Postul Mare, în intervalul de timp când au autoritate sfinții militari (Teodor Tiron, Teodor Stratilat, Nestor, Cei 40 de mucenici) și sunt celebrate momente importante din istoria vieții lui Iisus, de la 2 februarie (Întâmpinarea Domnului) până la Buna Vestire (25 martie), alături de alte activități rituale cu rol de purificare, expiere (1 martie, Lăsata Secului pentru Postul Paștelui, Sâmbăta Morților), între care este mereu prezentă comemorarea morților, fac din sărbătoarea de la 24 februarie un punct central pentru instituirea relațiilor de iubire, respect, eliminarea stărilor conflictuale, liniște, aplecarea spre activități economice principale, cu dăruire și seriozitate, la care trebuie să consimtă toți membrii unei comunități creștine tradiționale (…) Dragobetele este, pentru cultura tradițională românească, unul dintre cele mai calde și tandre momente temporale, în care femininul și masculinul cooperează fără conflict și fără competiție, tocmai pentru că trebuie să ducă, după această dată, toată perioada postului, care este destul de lungă, o existență amiabilă, chiar o formă de viață paralelă calmă și concesivă”.

Dacă ne referim la ciclul vieții de familie, observăm că în preajma Dragobetelui se află perioada de stagnare temporară a căsătoriilor, mai ales dacă ținem cont de faptul că, raportat la data schimbătoare a sărbătorii pascale, se poate ca acesta să cadă, în unii ani, chiar în timpul Postului Mare. Departe de a fi o „sărbătoare” a iubirii fizice – o asemenea ceremonie nu este atestată în cultura românească –, momentul celebrează armonia spirituală, dragostea, tandrețea și înțelegerea afectivă și le oferă tinerilor, fete și băieți, timpul necesar de reflecție pentru a se pregăti să-și asume responsabilitățile ce le vor reveni când se va deschide „sezonul nunților”.

Din păcate, sărbătoarea Dragobetelui, această frumoasă zi a dragostei, încă vie în satele românești, intim legată de ritmurile naturii (înfloritul florilor de primăvară, împerecherea păsărilor) se încearcă a fi înlocuită de Sfântul Valentin, sărbătoare occidentală a iubirii care a venit la pachet cu un uriaș potențial comercial, într-o lună de februarie lipsită de atracții.

Chiar și în condițiile „înfruntării” dintre Dragobete şi Valentin există și unele aspecte pozitive, românii având acum parte de două zile dedicate iubirii, zile în care pot face declarații de dragoste şi pot oferi cadouri persoanelor pe care le iubesc.

Merită să afli și despre

Sugestii: