2 Februarie - Stretenia sau Întâmpinarea Domnului

|
69 vizualizări

În fiecare an, pe 2 Februarie, Biserica creștin-ortodoxă celebrează „Întâmpinarea Domnului” în amintirea momentului în care Pruncul Isus a fost dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea ca orice întâi născut de parte bărbăteasca sa fie afierosit lui Dumnezeu în a 40-a zi de la naștere. Sărbătoarea mai este cunoscută și ca „Stretenia”, termen care provine din slavona veche „Встреча/ Vstrecha” și înseamnă „întâlnire” sau „întâmpinare.

În calendarul popular, Stretenia marchează momentul calendaristic de „întâmpinare” a iernii cu primăvara, fiind un interval de timp propice pentru previziuni meteorologice importante, referitoare la anul care începe, realizate prin urmărirea și interpretarea vremii, dar și comportamentul unor animale cum ar fi boul, sau ursul care iese atunci din bârlog.

Astfel de obiceiuri din vechime sunt descrise de Simion Florea Marian în lucrarea „Sărbătorile la români: studiu etnografic”/1898, după cum urmează: «Dacă în această zi este cald și moloșag, atunci va fi vara călduroasă și îmbelșugată; iar dacă în această zi e frig, ger sau viscol, atunci vara viitoare va fi friguroasă și neroditoare.

Prin urmare, dacă-i senin și frumos în această zi, va rodi grâul în vara următoare; dacă-i posomorât, pâclă, apoi românii nu seamănă mult grâu, crezând că nu se face (…) Dacă picură în ziua asta din streșină, nu le merge bine albinelor peste an, căci mierea li se înăcrește și ele se îngălbăgesc ca oile, capătă treapăd și pier. Iar dacă e senin, cald și uscat, vara va fi mănoasă și atunci le va merge stupilor bine (…) Mai departe cred și spun unii că, dacă trece Stretenia peste apă și apa e dezghețată, atunci se mânie și-și face pod peste dânsa ca să treacă, adică dă un viscol și ger așa de mare că îngheață toate apele. Iar dacă trece Stretenia și pe apă se află gheață, atunci e semn că are să fie cald».

Iată că Stretenia apare ca un fel de zeitate dușmănoasă și vindicativă, acest personaj ciudat fiind întâlnit și în Ținutul Pădurenilor, în județul Hunedoara. O descriere a obiceiurilor din această zonă ne este oferită de Marcel Lapteș în lucrarea „Anotimpuri magico – religioase (schițe etnografice)”/2011, unde se arată că «în satele pădurenești, ziua era considerată de mare importanță, pentru sănătatea vitelor mari și se numea STRECENIE, fiind o sărbătoare plină de interdicții și de tabuuri: nu se tăia cu foarfeca, din cauza gândacilor, nu se mătura casa să nu streche vitele peste vară, nu era bine să scoți vitele din grajd pentru adăpat, nici pentru curățatul grajdului». În plus este menționat un obicei din comuna Lelese, unde «bărbații trăgeau de coada vacii în jos, până ce animalele răgeau, ca nu cumva în vara respectivă să-și ridice coada și să nu „strece” când o pișca „musca vara și să bage boala în ie”. O practică asemănătoare se mai păstrează și acum în satele comunei Ribița, din Țara Zarandului, când în această zi se punea zăpadă sub coada vacii, ca să nu „streată”, adică îmbolnăvească în vară, când vor fi călduri mari».

Dat fiind caracterul agrar-pastoral al comunității tradiționale românești, în multe din marile sărbători de peste an întâlnim componente referitoare atât la bunăstarea recoltelor cât și legate de animale. Astfel, în ziua de 2 Februarie era celebrat unul dintre cele mai importante animale de povară din gospodărie, boul. Pentru ca animalele să fie supuse şi spornice la muncă, în această zi gospodarii le dădeau fân cu brațul nu cu furca, iar vițeii erau lăsați să sugă pe săturate spre a fi feriți de molime şi a crește cum se cuvine.

Așa cum arată Antoaneta Olteanu în lucrarea „Calendarele poporului român”/2001, «Observarea comportamentul boului în această zi, oferea informații privitoare la evoluția meteorologică a intervalului de timp următor: dacă boul bea apă în acea zi din urma lui, este un semn ca trece iarna şi că anul va fi unul mănos; dacă un bou bea apa ce curge din streașină, anul va fi bogat pentru albine şi oi».

În ceea ce privește previziunile legate de comportamentul ursului în ziua de 2 Februarie, Simion Florea Marian arată în lucrarea sa că «românii din unele părți ale Bucovinei cred că, dacă își strică ursul bârlogul său, în ziua de Întâmpinarea Domnului, cu toate că afară e frig, primăvara este aproape; dacă iese el în această zi afară însă intră din nou în bârlog, cu toate că afară este frumos, va fi încă iarnă (…) iar românii din Banat cred și spun că ursul în această zi iese din peștera sa afară și joacă ca în arie jur-împrejur și dacă este soare și-și vede umbra, atunci iarăși se bagă în peșteră și nu iese, ci mai doarme încă șase săptămâni. Căci chiar atâta timp ține iarna; iar dacă nu-și vede umbra, atunci rămâne afară și iarna (frigul) se întrerupe».

Importanța ursului ca animal-oracol este reliefată și de Ion Ghinoiu în lucrarea „Sărbători și obiceiuri româneşti”/2003: «De ziua lui, la Stretenie, se spune că ursul iese din bârlog şi își privește umbra. Dacă e soare şi frumos, intră din nou în adăpost. Dacă e frig şi cerul noros, începe să se plimbe prin pădure. De multe ori, el este asemuit cu omul: „Ursul își face căsuță ca omul şi își aduce de toate; numai că nu are foc. în ziua aceea a lui, iama, de Stretenie, iese din casă şi de vede că-i frig, ger tare, vine înapoi şi își sfarmă casa şi începe a umbla așa prin pădure; dar de-i cald în ziua aceea, se bagă în colibă şi şede, că are să fie frig, are să fie primăvară geroasă. Mă rog, cum știe el care e ziua lui şi că are să fie frig? Așa-i de cuminte, dacă-i din om!“ (…) Conform legendelor populare, Moș Martin ar fi fost, în vremuri imemoriale, un om obișnuit: morar sau păstor în satul său. În unele povești deși este prezentat ca animal, are sentimente şi preocupări umane: iubește o femeie pe care o fură şi o duce la casa lui din pădure, este inteligent, își construiește adăpost pentru iarnă (bârlogul), prevestește vremea friguroasă sau călduroasă etc. Un singur lucru nu știe să facă: focul».

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului (Stretenia) deschide şi Anul Nou Viticol şi Pomicol şi, prin urmare, este marcată şi de o serie de obiceiuri străvechi şi sărbători pomicole şi viticole. De asemenea, se crede că timpul este favorabil pentru observații meteorologice şi astronomice, pentru prorocirea belșugului viței-de-vie şi al pomilor fructiferi. După ce, cu o zi înainte, a fost marcat „Arezanul viilor” (sau Sfeștania viilor), la 2 Februarie se sărbătorește „Târcolitul viilor”, străvechiul început al Anului Nou Viticol, care constă într-un ritual de înconjurare a viei. Obiceiul este descris de Antoaneta Olteanu în lucrarea „Calendarele poporului român”/2001, și se desfășoară după cum urmează: « Capul familiei merge la vie în dimineața acestei zile cu bundăretele (un fel de caltaboș) și plosca sau sticla de vin în traistă. Acolo dă ocol, o dată sau de trei ori viei și se oprește la colțurile plantației, unde oficiază următorul cult: taie câte o bucată din bundăretele și o pune pe pământ, lângă butucul de vie, retează o coardă de viță, unge tăietura cu funingine adunată de pe vatra focului și amestecată cu untură, picură vin peste butucul de viță, mănâncă o bucată de bundărete și bea o gură de vin. În final se pronunță o formulă magică, sub formă de monolog sau dialog: „Doamne, să-mi faci strugurii cât bundăretele!“; „Cum este bundăretele de mare așa să se facă strugurii de mari!“; „– Bună dimineața, vie!“/ „Mulțumesc, Ilie!“/ „– Faci vin sau te tai?“/ „– Fac!“, simultan cu gestica rituală. Coardele tăiate se pun în cruciș pe piept, se fac cununi așezate peste căciuli, se aduc acasă unde se plantează, devenind „Norocul viței“. Proprietarii se cinstesc din belșug și se întorc acasă cu chiote și veselie».

Merită să afli și despre

Sugestii: