Limbajul decorativ al bisericilor de lemn din Valea Crasnei
Monumentele de lemn din Valea Crasnei nu pot fi înțelese separat de arhitectura gospodăriei tradiționale care le-a generat. Între biserica de lemn și casa țărănească au existat aceleași principii constructive, aceleași materiale și aceeași concepție artistică, diferențele fiind determinate în principal de funcția edificiului.
Tehnicile de lucru, soluțiile de îmbinare și repertoriul ornamental utilizat în arhitectura laică s-au regăsit și în arhitectura ecleziastică, făcând din bisericile de lemn expresia cea mai elaborată a meșteșugului lemnului din această zonă a Sălajului.
Casa țărănească – modelul arhitecturii religioase
În satele din Valea Crasnei se păstrau numeroase case țărănești care conservau tehnici constructive arhaice transmise din generație în generație. Lemnul, aflat din abundență, reprezenta materia primă pentru locuințe, porți și anexe gospodărești, iar aceeași tradiție constructivă a stat și la baza ridicării bisericilor de lemn.
În această regiune, din motive istorice și economice, comunitățile românești și-au construit aproape exclusiv lăcașurile de cult din lemn, nu din piatră, ceea ce a favorizat dezvoltarea unei arhitecturi unitare și a unui limbaj decorativ specific.
Casa țărănească avea plan longitudinal, dispus perpendicular pe axul uliței și era prevăzută pe una, două sau trei laturi cu târnaț susținut de stâlpi. Aceeași concepție planimetrică se regăsea și la bisericile din Ceheiu, Sighetu Silvaniei, Chieșd, Derșida și Zalnoc, unde planul dreptunghiular era modificat doar prin retragerea spre interior a pereților absidei. Atât locuințele, cât și bisericile erau construite din cununi de bârne orizontale suprapuse, folosind sistemul Blockbau, fără utilizarea bârnelor verticale.
Amplasarea și monumentalitatea construcțiilor
Bisericile de lemn erau ridicate pe promontorii care dominau întreaga așezare și erau amplasate în mijlocul cimitirelor satelor, în locuri ferite de inundații sau alte calamități naturale. Vegetația din jur accentua integrarea lor în peisajul rural, iar poziționarea pe culmile dealurilor le conferea un pronunțat caracter monumental. Construcțiile reprezentau rezultatul efortului întregii comunități, fiind executate de cei mai pricepuți meșteri și din cel mai valoros lemn disponibil în sat. Documentele secolului al XVI-lea atestau deja existența unor lemnari și tâmplari specializați în această zonă, demonstrând continuitatea meșteșugului.
Bisericile din Chieșd, Ceheiu și Derșida se numărau printre cele mai impunătoare și mai bine proporționate construcții din lemn ale Sălajului, iar unele dintre ele puteau fi datate sau aproximativ încadrate cronologic prin inscripții, pisanii și izvoare istorice.
Astfel, biserica din Sighetu Silvaniei era atribuită anului 1632, cea din Derșida perioadei 1600–1650, iar la Ceheiu se păstra inscripția „1765. Scris-am eu Popa Gheorghe”. Biserica din Chieșd era anterioară anului 1792, când fusese pictată de zugravul Tiple Popa Ioan.
Jocul volumelor și măiestria acoperișului
Una dintre particularitățile definitorii ale acestor monumente era organizarea acoperișului în două volume distincte: unul înalt, cu pante repezi, deasupra navei și altul mai coborât peste absidă. Diferența de nivel genera contraste subtile de lumină și umbră, accentuate de textura șindrilei și de lumina filtrată printre coroanele arborilor. Trecerea dintre cele două volume era realizată gradual prin intermediul celei de-a patra ape a acoperișului navei, care se continua firesc cu învelitoarea absidei. Această soluție nu reprezenta o influență occidentală, ci rezultatul unei îndelungate experiențe constructive și al unei concepții artistice proprii meșterilor locali.
Șindrila era montată în șiruri simple sau duble, cu capetele inferioare ascuțite, conferind suprafețelor aspectul unor țesături atent brodate. Restaurările efectuate în perioada interbelică la Sighetu Silvaniei și Zalnoc au înlocuit însă învelitorile tradiționale cu tablă zincată, intervenție considerată nepotrivită și dăunătoare valorii artistice a monumentelor. La Ceheiu se mai păstrau încă atât șindrila coifului, cât și căptușeala din șindrilă a bazei turnului.
Turnul-clopotniță și soluțiile constructive
Turnul-clopotniță se ridica întotdeauna deasupra tindei și avea o bază pătrată care depășea coama acoperișului cu unul sau doi metri. Turnurile de la Sighetu Silvaniei și Zalnoc erau aproape identice și se înscriau în tipologia tradițională a turnurilor din Podișul Someșan. Galeria deschisă era delimitată de balustrade traforate și arcade care favorizau propagarea sunetului clopotelor. Deasupra acesteia se înălța un coif octogonal continuat de o fleșă zveltă, terminată cu un glob metalic, interpretat ca influență a arhitecturii baroce.
Turnul bisericii din Ceheiu urma aceeași schemă generală, însă lipsa balustradei și proporțiile diferite îi diminuau eleganța. În schimb, bisericile din Derșida și Chieșd se remarcau prin turnuri mult mai înalte și mai suple, însoțite de turnulețe miniaturale dispuse pe coamele coifului, elemente inspirate din fialele gotice ale arhitecturii occidentale. Dincolo de diferențele de formă, toate aceste turnuri demonstrau nivelul ridicat al cunoștințelor tehnice ale meșterilor lemnari și capacitatea lor de a realiza structuri durabile, rezistente timp de secole.
Îmbinarea lemnului ca element tehnic și decorativ
Durabilitatea construcțiilor era asigurată încă de la bază prin fundații din piatră de râu, care protejau talpa groasă a edificiilor împotriva umezelii. Bârnele perfect fasonate erau îmbinate în cheotori diferite în funcție de localitate. La Zalnoc era utilizată îmbinarea în „V” sau „coadă de rândunică”, în timp ce la Derșida, Ceheiu și Chieșd se întâlneau cheotori în „T”, prevăzute cu mai multe crestături pentru sporirea stabilității pereților.
Două sau trei dintre bârnele superioare aveau capetele prelungite în exterior, formând console duble, retrase succesiv spre bază și ușor arcuite. Inițial concepute pentru consolidarea construcției, cheotorile și consolele au dobândit treptat și un pronunțat rol decorativ, contribuind la dinamica fațadelor.
O altă particularitate era brâul torsadă, sculptat în relief pe bârna mediană a pereților bisericilor din Ceheiu, Derșida și Chieșd. Autorul considera că acest motiv provenea probabil din vechea arhitectură a grădelelor, unde avusese inițial un rol structural, păstrându-se ulterior exclusiv ca ornament.
Portalurile și târnațul – centrul ornamentației exterioare
Ferestrele, inițial foarte mici, au fost mărite în secolul al XIX-lea pentru a permite pătrunderea unei cantități mai mari de lumină. Ele au fost prevăzute cu gratii cruciforme executate de fierarii satelor. Mult mai bogat decorate au fost însă portalurile, considerate principalul punct de interes vizual al construcției.
Portalul bisericii din Ceheiu era ornamentat cu două brâuri torsadate dispuse în sensuri opuse, unite într-un arc ce lega cele trei bârne componente ale ancadramentului. Transformările ulterioare au mutilat parțial această piesă prin adaptarea ei la o ușă dreptunghiulară, însă portalul din Chieșd a păstrat aceeași compoziție, chiar dacă era acoperit de un strat gros de var. La celelalte biserici apăreau rozete, cruci, vârtejuri, linii meandrice și motive în zigzag, într-o compoziție mai sobră la Sighetu Silvaniei și mai bogată la Zalnoc și Derșida.
Târnațul reprezenta unul dintre cele mai spectaculoase elemente decorative. Stâlpii sculptați din Derșida, Ceheiu și Chieșd, legați de fruntar prin contrafișe arcuite fixate cu cuie din lemn de tisă, constituiau adevărate opere de sculptură populară și amplificau expresivitatea întregii fațade.
Pictura exterioară și decorul interior
În mod excepțional pentru vestul Transilvaniei, bisericile din Derșida și Ceheiu păstrau urme de pictură exterioară pe latura sudică, între brâul sculptat și grinda superioară a pereților. Autorul presupunea că această pictură fusese realizată de același zugrav, posibil format în tradiția mănăstirilor din Bucovina, datorită asemănărilor tehnice și iconografice.
Interiorul era complet pictat. Pereții erau pregătiți printr-un strat de var sau ghips, peste care erau aplicate compozițiile iconografice. În absidă, bolta semicilindrică reproducea imaginea cerului, decorată cu motive stelare, iar pereții erau ocupați de reprezentările marilor ierarhi ai Bisericii Răsăritene: Ioan Gură de Aur, Grigorie, Vasile cel Mare, Macarie, Spiridon și Nicolae.
Catapeteasma era dominată de scena Răstignirii, sub care se desfășurau registrele apostolilor și prorocilor. În biserica din Ceheiu apărea și un amplu ciclu dedicat vieții lui Hristos. Bolta naosului era decorată cu personaje și episoade biblice precum cei patru evangheliști, Dumnezeu Tatăl, Maica Domnului, Duhul Sfânt, Constantin și Elena, izgonirea lui Adam și a Evei din Rai, întemnițarea lui Iosif și ridicarea la cer a profetului Ilie.
„Pedepsele iadului” și rolul moralizator al picturii
Pronaosul păstra una dintre cele mai originale compoziții ale picturii populare transilvănene, cunoscută sub denumirea de „Pedepsele iadului”. Spre deosebire de restul picturii, care avea în primul rând un rol decorativ, aceste reprezentări urmăreau educarea morală a comunității. Scenele prezentau morarul care fura, cârciumarul care înșela, femeia care își omora pruncii, judecătorii necinstiți, leneșul și mincinosul, toți amenințați de gura balaurului, în contrast cu medalioanele mucenițelor reprezentate cu blândețe. Autorul interpreta această iconografie ca pe o continuare vizuală a spiritului critic prezent în folclorul românesc, destinat sancționării abaterilor de la normele comunității.
Unitatea decorului
Decorul era completat de ghirlande, vrejuri de viță-de-vie, vaze cu flori și motive inspirate din țesăturile populare. Arcurile, grinzile tirant, mobilierul și obiectele de cult erau împodobite cu rozete, vârtejuri, brâuri și motive meandrice. În ansamblu predominau crestăturile geometrice, realizate fie prin relief pronunțat, ca în cazul brâului torsadă, fie prin incizii adâncite în masa lemnului. Alături de pictură, textile, icoane și mobilier, acestea formau un ansamblu decorativ coerent, în care fiecare element își găsea locul într-o compoziție unitară.
Originalitatea bisericilor de lemn din Valea Crasnei nu rezulta doar din bogăția motivelor decorative, ci mai ales din echilibrul dintre tehnica de construcție, proporțiile volumelor și ornament. Aceste monumente s-au integrat firesc în arhitectura laică a satelor din care proveneau, folosind aceleași sisteme constructive și aceleași soluții decorative dezvoltate de meșterii lemnari locali. Prin armonia dintre structură, sculptură și pictură, ele au reprezentat una dintre cele mai valoroase expresii ale arhitecturii tradiționale din lemn din nord-vestul Transilvaniei.
Bibliografie
Ioan Godea, „Elemente decorative la monumentele de arhitectură populară din Valea Crasnei”, Acta Musei Porolissensis, vol. I, Zalău, 1977
Știi mai multe despre Limbajul decorativ al bisericilor de lemn din Valea Crasnei? Spune și altora!