Ana RUS, sculptor, ceramist

|
61 vizualizări

Ana RUS s-a născut la Batin-Unguraş, Cluj, in anul 1947. Sculptorul Vasile Rus-Batin i-a fost frate.

"Am venit pe lume într-un aprilie 1947 - 12, într-un sat din Ardeal, la sud de Cetatea Unguraşului, lânga Cluj, numit Batin. Şi ursitoarele au hotărât să fie Joia Mare din săptamâna Patimilor. Şi tot ele au hotărât, probabil, ca locul de naştere să fie sus, în vârful dealului, o casă izolată, aşezată în mijlocul naturii. Trebuie să spun ca ne aflăm în zona meşterilor în xilogravură din satul Hăşdate (sec XVII - XIX) şi a centrului de iconari pe sticlă de la mănăstirea Nicula. Primul document despre satul Batin este cel de la 1405, atestat apoi în actele din secolele XVI - XVIII. " Ana Rus

In perioada 1968 - 1974 a urmat Institutul de Arte Plastice şi Decorative „Ion Andreescu”, specializarea Sculptură, prof. Virgil Fulicea, Cluj-Napoca, România.

Lucrări în muzee și instituții:
Muzeul Național Cotroceni, București.
Muzeul Național de Istorie a României.
Muzeul Tehnicii “Profesor inginer Dimitrie Leonida”, București.
Academia Română și Biblioteca Academiei Române, București.
Ambasada României la Budapesta
Institutul Cultural Francez, Bucureşti.
Institutul Francez, Budapesta, Ungaria
Institutul Cultural Român din Budapesta.
Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București.
“Les amies Alphonse Dupront”, La Sorbonne, Paris.
Centrul Cultural din Mandelieu- Napoule, Franța.
Centrul Cultural Cannes Azur.
L’Hôpital de la ville, Cannes-Azur, Franța.
Biblioteca Metropolitană București.

Lucrări în colecții private din România, Ungaria, Franța, Italia, Belgia, SUA.

Artista nu caută nici minuţia meşteşugărească, discursul megaloman, sau cu atât mai puţin poleiala formală, preferând să rămână cu particulara discreţie la propriile ei sentimente, introspective şi reţinută, ceea ce face din sculptura ei urma unei stări de spirit, forma unui sentiment din care s-ar putea naşte eternitatea.” Radu Vasile, 1979

Premii şi distincţii:
1996 - „Premiul pentru Ceramică”, Salonul Naţional de Artă decorativă, Muzeul Naţional Cotroceni, Bucureşti, România;
2002 - Premiul şi Diploma de Onoare „Profesor inginer Dimitrie Leonida”, Muzeul Tehnicii „Profesor inginer Dimitrie Leonida”, Bucureşti, România;
2003 - Diploma de onoare „Solidaritatea prin artă” şi promovarea atitudinii umaniste şi integrative, Guvernul României;
2004 - Ordinul „Meritul Cultural în Grad de Cavaler”, acordat de Preşedintele României;
2007 - Diploma şi „Medalia de Aur”, Cannes - Azur, Franţa;
2008 - Diploma şi „Marea Medalia de Aur”, Cannes - Azur, Franţa;
- „Medalia oraşului Cannes”, Franţa;
2009 - Diploma şi Gran Prix International „M.C.A.”, 2-eme prix Cannes - Azur, Franţa;
- „Placheta de Aur” şi „Premiul Publicului” la Salonul Internaţional de Sculptură şi Pictură, Cannes, Franţa;
2010 - Diploma oficială şi „Marea Medalie de Aur”, Cannes - Azur, Franţa;
- Diploma oficială şi „Cupa oraşului Mandelieu-la Napoule”, Franţa.

Merită să afli și despre

Sugestii: