Adina NANU, critic și istoric de artă, colecționar și artist plastic
Adina Nanu s-a născut în data de 4 august 1927 la București și a încetat din viață în data de 23 martie 2021, tot la București.
Istoric și critic de artă, profesor universitar, cercetător al costumului, autor al unei ample opere de specialitate, dar și pictor, desenator și sculptor, Adina Nanu a reunit în activitatea sa experiența directă a creației cu studiul și transmiterea artei către generații succesive de studenți.
Formarea artistică
Între 1945 și 1950, Adina Nanu a urmat Școala Superioară de Arte din București, studiind pictura la clasa lui Jean Alexandru Steriadi, în paralel cu Facultatea de Litere a Universității din București. Între 1947 și 1950 a făcut, de asemenea, studii de documentare în domeniul anatomiei umane la Facultatea de Medicină, preocupare relevantă atât pentru pregătirea sa artistică, cât și pentru interesul ulterior acordat reprezentării corpului și costumului. În 1977 și-a susținut doctoratul în istoria artei la Universitatea din București, cu teza Aspecte caracteristice ale costumului orășenesc bucureștean în perioada Revoluției de la 1848.
Relația ei cu practica artistică a început însă mult înaintea studiilor și a continuat de-a lungul întregii vieți. Adina Nanu mărturisea:
„Dintotdeauna am desenat, pe urmă am modelat și continui să o fac și astăzi.”
(Adina Nanu)
A devenit membru stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici din România în 1950 și membru permanent în 1963.
Adina Nanu – istoric și critic de artă
Între 1950 și 1954, Adina Nanu a lucrat ca asistentă la Muzeul Național de Artă al României, în perioada în care instituția era condusă de M.H. Maxy, ocupându-se de galeriile de artă românească și universală.
După terminarea studiilor a început o îndelungată carieră didactică. Din 1951 a fost asistent la Academia de Artă din București, unde a predat istoria artei, istoria picturii, sculpturii și artelor decorative și a inițiat primele cursuri românești consacrate istoriei costumului. Din 1994 a revenit pentru aproximativ două decenii la Universitatea Națională de Arte din București, iar activitatea sa didactică s-a desfășurat și la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică.
Pentru Adina Nanu, critica de artă nu însemna simpla explicare intelectuală a operei. Ea definea criticul drept „spectatorul cel mai sensibil și mai avizat”, capabil să găsească o cale de acces către operă și să o deschidă apoi celorlalți, insistând că „arta înseamnă trăire totală”.
Cercetarea costumului
O parte esențială a activității Adinei Nanu a fost consacrată istoriei costumului și relației dintre vestimentație, corp, societate și imaginea publică. Studiul costumului nu reprezenta pentru ea un domeniu marginal al istoriei artei, ci o cale de înțelegere a mentalităților și civilizațiilor.
A format de-a lungul vieții o amplă colecție de costume și accesorii istorice și a realizat peste 20 de expoziții pornind de la aceasta. Printre proiectele sale se numără Un secol de costum (1997–1998), Un secol de costum pe litoralul Mării Negre (1998), Costumele din podul bunicii (1999–2004), Eleganță bucureșteană (2009), Dantelele reginelor (2010–2011) și 500 pălării (2011–2012).
Opera scrisă
Adina Nanu a publicat peste 30 de volume de istoria și teoria artei, abordând deopotrivă pictura, sculptura, comunicarea vizuală și istoria costumului.
Printre lucrările sale se numără Pictorul Gh. Tattarescu (1955), Albrecht Dürer (1957), Theodor Pallady (1963), Pe scurt despre sculptură (1966), Pictorul Octav Angheluță (1967), Pictorul Sabin Popp (1968), Antonello da Messina (1969), Sculptorul Antoine Bourdelle (1971), Lucas Cranach cel Bătrân (1972), Artă, stil, costum (1976), Sculptorul Donatello (1980), Sculptorul I. Gr. Popovici (1984), Ion Lucian Murnu (1988), Sculptorul Alexandru Călinescu (1988), Vezi? Comunicarea prin imagine, Bărbatul și moda și Călătorie în jurul casei mele.
Adina Nanu – sculptor și pictor
Mai puțin cunoscută publicului larg este creația plastică proprie a Adinei Nanu. Desenul, pictura și mai ales modelajul au însoțit-o însă de-a lungul vieții, iar artista a expus desene și sculpturi atât în manifestări colective ale Uniunii Artiștilor Plastici, cât și în expoziții personale.
În sculptură, Adina Nanu recurge la un modelaj liber și expresiv, simplificând anatomia în favoarea gestului și a relației dintre volume. De la formele sintetice ale sculpturilor animaliere la compozițiile figurative în care personajele sunt reunite într-o masă aproape continuă, lucrările sale păstrează spontaneitatea modelajului și interesul pentru expresia afectivă a formei.
Lucrările păstrate și cele cunoscute din expoziții indică un interes pentru figura umană, cuplu, portret și lumea animalieră, tratate fără preocuparea unei fidelități anatomice rigide. Forma este redusă și concentrată, iar suprafața modelată păstrează urmele gestului creator.
Propria concepție a Adinei Nanu asupra sculpturii explică în bună măsură această preocupare pentru volum și multiplicitatea punctelor de vedere:
„O sculptură nu o poți înțelege și nu o poți primi decât dacă tu te învârți în jurul ei.”
(Adina Nanu)
În 2008, Adina Nanu a prezentat la Galeria Galateea din București o expoziție personală de desen și sculptură, iar în 2019, la vârsta de 91 de ani, a revenit cu expoziția „I LOVE YOU… Perechi potrivite și nepotrivite”, organizată la Muzeul de Artă „Vasile Grigore” din București și reunind sculpturi, obiecte, desene și colaje. Continuitatea dintre aceste manifestări arată că practica artistică nu a reprezentat pentru ea doar o etapă a tinereții, ci o preocupare păstrată până în ultimii ani ai vieții.
Într-un text In Memoriam, Monica Pillat sintetiza tocmai această multitudine de preocupări: „Picta, făcea sculpturi, desene, organiza superbe expoziții proprii”, alături de activitatea de profesor, cercetător, autor și colecționar.
Pentru Adina Nanu, actul creator și studiul artei par să fi pornit din aceeași nevoie de a descoperi relațiile dintre forme. Definiția pe care o dădea inspirației este revelatoare pentru această concepție:
„Inspirație înseamnă pur și simplu momentul în care realizezi armonia dintr-o compoziție.”
(Adina Nanu)
„Maternitate” (ipsos colorat, 27 × 23,5 × 11,5 cm) vorbește despre protecția originară și legătura tăcută dintre mamă și copil, Adina Nanu transformând forma sculpturală într-o meditație asupra grijii, fragilității și iubirii primare.
„Pisica” (ipsos colorat, 25 × 27 × 20 cm) vorbește despre tăcerea concentrată a prezenței și despre misterul gestului retras, Adina Nanu transformând forma sculpturală într-o meditație asupra discreției, instinctului și interiorizării.
Distincții
Pentru activitatea sa culturală și didactică, Adina Nanu a primit Ordinul Muncii clasa a II-a în 1964, pentru organizarea expoziției Centenarului Institutului de Arte Plastice, și Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor, în 2000. A primit Diploma de Onoare a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică în 2002, titlul de Profesor Honoris Causa al Universității Naționale de Arte din București în 2008 și pe cel de Doctor Honoris Causa al UNATC în 2014.
Prin cercetarea istoriei artei și a costumului, activitatea universitară, cărțile publicate, expozițiile concepute și propria creație plastică, Adina Nanu a construit o operă în care teoria și practica artistică s-au susținut reciproc. Sculptura și desenul completează astfel imaginea cunoscută a istoricului de artă, dezvăluind un creator pentru care a privi, a modela, a interpreta și a-i învăța pe ceilalți să vadă au fost manifestări ale aceleiași preocupări pentru limbajul vizual.
Știi mai multe despre Adina NANU, critic și istoric de artă, colecționar și artist plastic? Spune și altora!