Magdalena RĂDULESCU, pictor
Magdalena Rădulescu s-a născut in anul 1902, la Râmnicu Vâlcea, si a încetat din viata la data de 28 februarie 1983, la Paris.
Tatăl provenea dintr-o familie de militari şi era inginer la Căile Ferate, iar mama, pe numele de fată Natalia Herescu, o persoană cu un remarcabil talent muzical, era de loc din Oltenia, fiind înrudită cu familia Lahovary.
A petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Constanța, iar istoricul de artă Petre Oprea, care a întâlnit-o pentru prima oară cu prilejul vizitei sale în țară în anul 1957, a consemnat că anii copilăriei au fost „extrem de fericită”.
După perioada de la Constanța, unde tatăl ei a lucrat ca inginer de cale ferată, acesta a ajuns directorul unei societăți forestiere din Curtea de Argeș și s-a mutat cu familia în acest orășel, unde artista a descoperit bisericile decorate cu fresce și a început să colinde împrejurimile pentru a le admira, în timp ce duminicile și de sărbători a asistat la hore și a participat la nunți, privindu-le cu nesaț, atrasă de îmbrăcămintea albă cu broderii colorate a țăranilor și de jocurile lor.
Din anul 1916 a început pentru ea o perioadă radical diferită, despre care același Petre Oprea a redat mărturia care i-a rămas din confesiunile artistei: „Anii primului război mondial au curmat aceste deplasări. Acum țăranii îmbrăcau haine cernite, iar horele nu mai aveau loc decât arareori și fără să mai emane atmosfera sărbătorească de odinioară. Totul era trist, cimitirele și jalea mamelor și a văduvelor o demoralizaseră. Devenise apatică și doar când desena, ceea ce se întâmpla rar, devenea iar fata optimistă și veselă de dinainte.”
Părinții, îngrijorați de această stare, au hotărât să o lase să se dedice picturii și au decis ca, după finalizarea liceului, să studieze nu la București, ci direct la München, considerând că acolo putea învăța „metodic și temeinic tainele artei”. Însoțită de mama sa, a studiat pictura în mai multe școli particulare și în cele din urmă a intrat sub îndrumarea pictorului peisagist Max Angerer (1877–1955), care a pictat într-un stil impresionist peisaje din Tirol. În confesiunile către Petre Oprea, artista a considerat această perioadă un calvar și a spus despre sine că „iubea și era subjugată de pictură, dar nu spre care era îndrumată”.
A plecat singură la Paris unde s-a înscris la Académie de la Grande Chaumière, aici studiind cu Bernard Boutet de Monvel (1881-1949) şi René-Xavier Prinet (1861-1946), fondator, alături de Antoine Bourdelle, al Academiei în 1904.
Debutează la Salonul Oficial din ţară în 1924, iar în Franţa, din 1927, trei ani consecutiv, Magdalena Rădulescu participă cu câte două lucrări la Salon des Indépendants.
Artista a activat în mediul artistic parizian alături de alți artiști faimoși precum Brâncuși, Chagall și Giacometti.
S-a integrat în lumea intelectualilor francezi și români, iar multe dintre tablourile ei redau portrete ale celor care i-au fost alături de-a lungul timpului: scriitoarea Cella Serghi, criticul de artă Petre Comarnescu, scriitorul Miron Radu Paraschivescu, scriitoarea Henriette Yvonne Stahl, Lucian Blaga, celebrități ale teatrului românesc (Ion Sava, Lilly Carandino, Nicolae Carandino, Tantzi Cocea, Clody Bertola), colecționari, artiști și alte personalități ilustre ale României interbelice.
„Secretul picturii Magdalenei Rădulescu constă în mișcarea personajelor, dansatori sau călăreți, într-un ritm baroc ce face din legende certitudini. E, de la Tonitza, cea mai impresionantă apariție pe care a cunoscut-o pictura românească”, Victor Eftimiu
A lăsat în urmă o creaţie care numără 2000 de lucrări, dintre care peste 800 se regăsesc în muzee şi colecții publice şi private.
Temele creaţiei sale sunt inspirate din obiceiuri şi tradiţii româneşti, din folclor, din nunţile şi petrecerile de la sate, din spectacolele de circ ambulant, din bâlciurile şi târgurile pline de viaţă etc. De asemenea, este şi o bună portretistă realizând numeroase portrete ale unor personaje anonime, dar şi ale unor artişti şi prieteni pe care pictoriţa i-a cunoscut de-a lungul timpului.
De asemenea, artista face şi ilustraţie pentru câteva cărticele de povestioare sau de poezii, precum cele de la Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, de Anton Pann (1942), Moaţa, creaţa şi grasu la bal. Poveşti de Sidonia Drăguşanu (1946), Cutia uitării de Mona Rădulescu (1946), Cântice ţigăneşti de Miron Radu Paraschivescu (1946).
În Montparnasse a stat zece ani, după cum a spus chiar artista, profitând de efervescența mediului artistic. În 1925 l-a întâlnit pe viitorul ei soț, pictorul italian Massimo Campigli (1895–1971), cu care a fost căsătorită între 1927–1939.
Prin el l-a cunoscut pe sculptorul Alberto Giacometti (1901–1966), iar împreună au hotărât ca la vizita în atelierul lui Constantin Brâncuși să o ia și pe ea, fiind româncă. Când Brâncuși a aflat că era „chiar olteancă”, atenția lui s-a îndreptat cu precădere spre vizitatoare, iar în Parisul interbelic artista a ajuns să cunoască numeroase personalități ale avangardei internaționale, literare și artistice.
În 1931–1932, cei doi soți au făcut o vizită în țară, inclusiv în zona Argeșului, iar colecționarul Krikor H. Zambaccian a lăsat însemnări despre întâlnirea cu Massimo Campigli, consemnând și contextul românesc al acestei prezențe. În același timp, Zambaccian a exprimat o opinie care o plasa pe Magdalena Rădulescu în umbra soțului său, însă artista i-a mărturisit istoricului Petre Oprea că adevărul a fost exact invers, iar acesta a fost unul dintre motivele despărțirii. A explicat că, la început, Campigli s-a ocupat mai mult de gazetărie, iar ea l-a îndemnat să acorde picturii mai multă importanță.
Venind în țară în 1931–1932, el a pictat aici, a deschis o expoziție în martie 1932 la Galeria Hasefer și a primit cronici elogioase, deși, după cum relata ea, era influențat de ea și îi prelua „deseori subiectele și mai ales tehnica”, iar în cronici se lăudau „calitățile novatoare ale picturii lui Campigli, pe care ea le considera ca descoperiri proprii”.
În preajma celui de-al doilea război mondial, în 1938, pictorița a revenit în țară și a urmat o perioadă de aproximativ zece ani în care a lucrat cu ardoare, organizând câte o expoziție personală în fiecare an între 1939–1945.
În această etapă și-a schimbat stilul și repertoriul pentru a se delimita de ceea ce picta fostul soț, iar despre această schimbare a fost notat: „El rămânând la redarea personajelor în poziții statice, ea a optat pentru personaje din ce în ce mai dinamice”.
A fost perioada în care a pictat subiecte cu țigani, realizând „scene bizare și fastuoase cu țigani într-o stilizare expresionistă”, iar pictura „Portret de țigan” a arătat felul în care a depășit stereotipurile.
A renunțat la această tematică în 1944, revenind ulterior pentru ilustrarea cărții prietenului său Miron Radu Paraschivescu, Cântice țigănești, însă fără să mai lucreze după model, realizând figuri sugestive într-un stil primitivist. Alături de scenele și portretele cu tătari, țiganii au fost a doua minoritate care i-a atras atenția, iar artista a știut să surprindă particularitățile de vestimentație ale celor portretizați, înnobilând, monumentalizând și uneori hieratizând.
Temele etnografice au devenit multiple și au inclus lucrări precum Cină (1939), Horă (1940), Jelirea mortului (1941), La tors (1942), Horă la sat (1945), Călușarii (1945), Dansatoarele focului (1945), Cules de vie (1946). Mircea Deac a observat că în aceste compoziții erau „recognoscibile elementele extrase din lumea reală, dar personajele sunt detașate de realitatea lor strictă, trăind și plutind într-o lume de vis”.
După părăsirea țării, lucrul cu modele nu i-a mai fost posibil, iar artista a pictat mulțimi cu figuri slab sau deloc individualizate, reluând obsesiv teme precum Călușarii și Horele, cu accent pe dinamica figurilor. Criticul de artă Jacques Lassaigne, mare cunoscător și prieten al artei românești, a scris în 1947: „Toată opera sa este inspirată din folclorul românesc privit nu ca un element de cercetare istorică sau decorativă, ci ca un repertoriu de forme arhitecturale. Deci, în pânzele sale, nu există nici un element pitoresc sau anecdotic, ci doar un fel de reîntoarcere la minunatele armonii esențiale...ar putea cu ușurință să compună un surprinzător balet”.
În 1965, cu prilejul expoziției personale de la Nisa, la Galeria Nombre d'or, Riou Rouvert a scris că pictura ei se referă la: „o lume populară, abandonându-se bucuriei dansurilor românești, vibrând de fantezia comunității, de integrare a individului în fericirea colectivă.”
Aceeași legătură cu arhetipurile artei tradiționale s-a manifestat și în felul în care artista și-a construit prezența publică, inclusiv prin vestimentație, combinând note etnografice și urbane și anticipând ceea ce avea să fie numit, mai târziu, tendința etno în modă. Petru Comarnescu a descris o ținută a artistei în 1946: „... îmbrăcată fantezist, cu o căciulă ca a lui Mihai Viteazul sau a lui Peneș Curcanul, cu rochii simple, dar împodobite cu paftale și brățări balcanice, purtând uneori cizme, dar pășind ușor și discret, ca dusă de gânduri și vise.”
Aproape un sfert de secol mai târziu, Petre Oprea a consemnat în 1970 o apariție care păstra aceeași direcție: „Purta un suman țărănesc larg și lung, din lână seină, strâns în talie de un brâu îngust, roșu, înfășurat de două ori cu un nod mare, pe umăr îi atârna o traistă cu dungi albe și negre, în picioare purta cizme negre, din piele de calitate, cert din garderoba unui ofițer de odinioară, iar pe cap o mare căciulă albă cu vârful foarte înclinat spre dreapta, având în față prinsă o mare broșă baghetă cu o piatră roșu strălucitor”.
Încă de la prima expoziție personală de la Paris, din 1936, pasiunea pictoriței pentru mediile populare a fost remarcată, iar H. Frédéric Pollèche a afirmat: „Pictura sa este în întregime națională. Ea este, prin aceasta, chiar excepțională, vor simți toți aceia care au văzut și au simțit România”.
De-a lungul timpului, despre opera sa au scris cronici favorabile Alexandru Busuioceanu, Ion Frunzetti, Petru Comarnescu, Lucia Dem Bălcescu, Miron Radu Paraschivescu și sculptorul Ion Vlasiu.
„Autoportret” – Magdalena Rădulescu (ulei pe placaj, 78 × 59 cm, semnat și datat dreapta jos, „Magdalena Rădulescu, 1947”) surprinde, în maniera sobru-poetică a Magdalenei Rădulescu, un portret frontal, de o intensitate calmă.
„Portretul Cellei Serghi” (ulei pe pânză, 92,5 × 73 cm), semnat dreapta jos cu negru „Magdalena Rădulescu”, evidențiază eleganța portretistică a Magdalenei Rădulescu.
„Mască” de Magdalena Rădulescu este o lucrare din papier-mâché, cu trăsături expresive și cromatică intensă, semnată pe verso.
„Cavalcadă” (ulei pe pânză, 46 × 61 cm, 1959, semnat și datat dreapta jos cu negru) desfășoară o scenă ecvestră vibrantă, Magdalena Rădulescu dinamizând compoziția prin roșuri intense și ritmuri agitate.
„Dans” (ulei pe pânză, 52 × 70 cm, semnat dreapta jos) redă o scenă colectivă intens ritmată, cu figuri stilizate și mișcare accentuată, caracteristică Magdalenei Rădulescu.
„Madona în albastru – Viorica Mavrodin, 1939” (ulei pe pânză) dezvăluie, în stilul poetic al Magdalenei Rădulescu, chipul meditativ al unei femei învăluite într-un veșmânt albastru.
„Cavaleri” (ulei, Paris) evocă, prin compoziție densă și cromatică intensă, universul narativ al Magdalenei Rădulescu.
„Visare” (1961, ulei pe carton, 75,5 × 50 cm, semnat dreapta jos cu roșu) exprimă o stare de interiorizare profundă, Magdalena Rădulescu transformând figura într-o prezență absorbită de propriul univers.
„Dansatori” (ulei pe carton, 49 × 64 cm, semnat dreapta jos cu brun) surprinde o scenă coregrafică intensă, Magdalena Rădulescu animând figurile prin gesturi ample, fond întunecat și accente galbene vibrante.
„Cavalcada” (ulei) surprinde, prin dinamica intensă și cromatica vibrantă, viziunea expresivă a Rădulescu Magdalena, cu figuri ecvestre în mișcare.
„Compoziție cu figuri” (guașă pe carton) înfățișează un grup de siluete feminine stilizate, dispuse frontal, într-o atmosferă sobră și meditativă.
„Viorica Mavrodin, 1939” (ulei pe pânză) prezintă, în stilul rafinat al Magdalenei Rădulescu, portretul unei femei elegante, cu umeri dezgoliți și coroniță florală.
„Încoronarea în cer” (ulei pe pânză) prezintă, în stilul eteric al Magdalenei Rădulescu, un grup de îngeri care așază o coroană pe capul unei figuri centrale.
„Buna Vestire” (ulei pe placaj, 73 × 59,5 cm) prezintă scena biblică într-o compoziție verticală, cu personaje aureolate și gesturi pline de solemnitate.
„Autoportret” (ulei pe pfl, 61 × 46 cm, semnat dreapta jos, cu negru: Magdalena Rădulescu) înfățișează chipul artistei modelat în tonuri calde de ocru și brun, pe un fundal vibrant, cu pastă bogată.
„Portret de Tânără” (ulei pe carton, 64 × 49 cm, semnat dreapta jos cu negru, datat 1969) reflectă, prin Magdalena Rădulescu, expresivitatea unui portret în tușe vibrante.
„Călușari” – Magdalena Rădulescu (tempera pe hârtie lipită pe carton, 49 × 64,5 cm, semnată dreapta jos, „Magdalena Rădulesco”) surprinde, în maniera ritmat-expresivă a Magdalenei Rădulescu, dansul sacru al călușarilor.
„Autoportret” (ulei pe carton, 65 × 50 cm, 1969, semnat și datat dreapta jos cu negru) impune o imagine frontală expresivă, Magdalena Rădulescu tensionând chipul prin contur ferm.
„Cavalcadă” – Magdalena Rădulescu (ulei pe pânză lipită pe carton, 47 × 61 cm, semnat și datat dreapta jos, „Magdalena Radulesco, 1965”) redă, în stilul dramatic și fluid al Magdalenei Rădulescu, un șir de călăreți lansați într-o goană albă.
„Marele dans” – Magdalena Rădulescu (ulei pe pânză, 54 × 65 cm, semnat și datat dreapta jos, „Magdalena Rădulesco, 1956”) ilustrează, în ritmul frenetic al Magdalenei Rădulescu, un vârtej de personaje surprinse în plină mișcare.
„Călușari” (ulei pe pânză, 60 × 80,5 cm) redă energia dansului ritual printr-o compoziție dinamică, cu figuri aflate în mișcare amplă și accente cromatice puternice.
„Dans” – Magdalena Rădulescu (ulei pe pânză, 46 × 55 cm, semnat și datat dreapta jos, „Magdalena Rădulescu, 1981”) surprinde, în stilul vibrant al Magdalenei Rădulescu, o horă învolburată, plină de gesturi largi și figuri exuberante.
„Cai în arena circului” – Magdalena Rădulescu (acuarelă pe hârtie, 33 × 48 cm, semnată și datată dreapta jos, „Magdalena Rădulesco, 1969”) surprinde, în maniera fluidă și elegantă a Magdalenei Rădulescu, un șir de cai și călăreți.
„Mireasă (Autoportret)” – Magdalena Rădulescu (ulei pe carton, 76 × 54,5 cm, semnată dreapta jos, „Magdalena Rădulescu”) dezvăluie, în maniera sensibilă a Magdalenei Rădulescu, un portret solemn al miresei.
„Interior cu mireasă” – Magdalena Rădulescu (ulei pe pânză, 46,5 × 37,5 cm, semnată dreapta jos, „Magdalena Rădulescu”) surprinde, în maniera delicat-narativă a Magdalenei Rădulescu, o mireasă așezată într-un interior bogat în obiecte tradiționale.
„Cavalcadă” – Magdalena Rădulescu (ulei pe pânză, 53 × 64 cm, semnată și datată dreapta jos, „Magdalena Radulesco, 1961”) evocă, în viziunea poetică a Magdalenei Rădulescu, o mișcare circulară de cai luminați diafan pe un fundal întunecat.
„Horă” – Magdalena Rădulescu (ulei pe pânză, 93 × 126,5 cm, semnată dreapta jos, „Magdalena Rădulescu”) explorează, în stilul vibrant și teatral al Magdalenei Rădulescu, energia dansului tradițional românesc.
„Eros” – Magdalena Rădulescu (guașă și laviu pe hârtie, 17 × 15 cm, semnată dreapta jos, „Magdalena Rădulesco”) explorează, în gestul spontan al Magdalenei Rădulescu, tensiunea dintre trupul feminin și figura masculină prăbușită.
„Oameni la ferestre” – Magdalena Rădulescu (ulei pe pânză, 65 × 53,5 cm, semnată și datată dreapta jos, „Magdalena Rădulesco, 1977”) compune, în stilul dens-narativ al Magdalenei Rădulescu, o lume fragmentată în zeci de ferestre.
„O petrecere” – Magdalena Rădulescu (ulei pe pânză, 50,5 × 64,5 cm, semnată și datată dreapta jos, „Magdalena Rădulescu, 1977”) redă, în stilul festiv și ritmat al Magdalenei Rădulescu, o încăpere plină de dansatori, surprinși în mișcări energice.
„Polo” – Magdalena Rădulescu (ulei pe pânză, 50 × 65 cm, semnată și datată dreapta sus, „Magdalena Rădulesco, 1972”) surprinde, în stilul tumultuos al Magdalenei Rădulescu, o explozie de cai și jucători într-o compoziție rotitoare.
„Dans nocturn” – Magdalena Rădulescu (ulei pe pânză, 46 × 54 cm, semnată și datată dreapta jos, „Magdalena Rădulesco, 1979”) dezvăluie, în tonalitățile reci ale Magdalenei Rădulescu, un dans al siluetelor lunare, prinse într-o mișcare fluidă și ritualică.
„Dansul călușarilor” – Magdalena Rădulescu (ulei pe piele, 55 × 46 cm, semnată și datată dreapta jos, „Magdalena Rădulesco, 1973”) capturează, în stilul spectaculos al Magdalenei Rădulescu, energia ritualică a călușarilor.
„Marea cavalcadă” – Magdalena Rădulescu (ulei pe carton, 82 × 62 cm, semnată dreapta jos, „Magdalena Rădulescu”) dezvăluie, în stilul exuberant al Magdalenei Rădulescu, o țesătură densă de siluete, cai și fragmente de dans.
„Sfântul Gheorghe omorând balaurul” – Magdalena Rădulescu (ulei și foiță de aur pe hârtie lipită pe lemn, 49,5 × 35 cm, semnată dreapta sus, „Magdalena Rădulesco”) reinterpretează, în maniera expresiv-iconică a Magdalenei Rădulescu, legenda sfântului în plină acțiune.
„Cavalcadă” – Magdalena Rădulescu (ulei pe pânză, 60 × 81 cm, semnată și datată dreapta jos, prin zgrafiere, „Magdalena Rădulesco, 1959”) surprinde, în stilul spectral al Magdalenei Rădulescu, o mulțime de cai albi conturați în fulgerări luminoase pe un fundal albastru întunecat.
„Madona cu pruncul” – Magdalena Rădulescu (ulei pe lemn, 60 × 48 cm, semnată lateral stânga, „Magdalena Rădulescu”) reinterpretează, în stilul cald-iconic al Magdalenei Rădulescu, tema maternă sacră.
„Horă” (1994, ulei pe pânză, 40 × 30 cm) exprimă, în viziunea Magdalenei Rădulescu, dinamica unui dans popular, redată prin linii energice și cromatică vibrantă.
„Trei călușari”– anul 1981 (1981, ulei pe hârtie, 31,5 × 37 cm) evocă, în viziunea Magdalenei Rădulescu, mișcarea ritualică a dansului, redată prin gesturi sintetice.
„Călușari | 1979”, ulei pe pânză, 65 × 81 cm, semnat și datat dreapta jos, cu brun „Magdalena Rădulesco, 1979”, evocă dinamica ritualică în viziunea Magdalena Rădulescu.
Știi mai multe despre Magdalena RĂDULESCU, pictor? Spune și altora!