Paul CONSTANTIN, pictor
Paul Constantin s-a născut in data de 6 martie 1957, la Isaccea, judeţul Tulcea, si a încetat din viata in anul 2012.
Absolvent al Academiei de Artă, Bucureşti, prof. Constantin Albani, Ion Bitzan, Ion Sălişteanu.
Membru al Uniunii Artiștilor plastici din România din anul 1998.
„Paul Constantin este interesant nu numai ca artist, ci si ca om. Este un adevărat personaj. Putin ciudat si puțin neverosimil pentru cei mai mulți dintre contemporanii sai. A renunțat la tot pentru pictura: la întemeierea unei familii, la meseriile profitabile pe care le practicase în tinerețe, la banii cu care ar fi putut sa-si faca un acoperis al sau deasupra capului. Tot ce a avut a investit în studiile de arta, în culori, în pânze, în rame. Traieste mai mult decât modest, dar se considera fericit pentru ca si-a împlinit visul.” Intercity Magazin, nr. 26/2006
„Adept al onestităţii şi deschiderii totale, artistul practică o pictură plină de culoare, construită pe un temeinic eşafodaj grafic. Conform formulelor tradiţionale, Paul Constantin s-a stăruit, mai întâi, să stăpânească desenul, fiind un grafician de excepţie care îi permite să abordeze atât cărbunele sau creionul, cât şi tehnici inedite, cum ar fi desenul cu piciorul sau mozaicul din coajă de ou. Din plută, Paul Constantin a realizat, jonglând cu suprafeţele cu tonuri de ocru, un portret de mari dimensiuni al lui Petre Ţuţea.” Marius Tiţa
Lucrări în colecții din Franța, Marea Britanie, Cehia, Italia, Germania, Coreea de Sud, Spania, Grecia, SUA, Japonia, etc.