Lucia GHEGU, grafician, designer
Lucia Ghegu s-a născut în anul 1990 în localitatea Zimnicea din județul Teleorman.
Lucia Ghegu a studiat inginerie, arte plastice și design industrial, dar desenul a fost întotdeauna o parte importantă a muncii ei.
Ea alege desenul ca soluție împotriva tendinței hipertehnologice, fiind o reacție imediată, spontană, o notă rapidă, prin care poate înțelege relațiile dintre ea și lumea exterioară.
Artista construiește obiecte care respectă regulile esteticii, dar a căror funcționalitate este discutabilă. Lucrările ei se caracterizează printr-o natură duală, prin coexistența principiilor opuse, a întunericului și luminii, a funcționalității și inutilității.
Pe lângă imposibilitatea îndeplinirii funcției de bază sau inutilitatea, în lucrările sale apar în mod recurent concepte precum apartenența, înstrăinarea, comunitatea și migrația.
Lucia Ghegu construiește frecvent case imaginare, cuști, portrete ale membrilor familiei și auto-reprezentări. Istoria ei personală i-a marcat practica artistică, astfel încât lucrările sale oferă o viziune introspectivă și radicală asupra relației ei cu familia, casa, interacțiunile umane și spațiile.
“În munca mea, caietul de schițe este cel mai important . Îl port cu mine tot timpul. În timpul procesului, schițele devin desene mai mari sau mici machete și, apoi, obiecte. În general, încep să construiesc un anumit sentiment pe care mi-aș dori ca publicul să-l experimenteze. Este ca un circuit care începe cu o experiență personală și se termină cu experiența publicului – ceea ce, pentru mine, este mai important decât opera de artă în sine. Sunt interesată de dimensiunea universală a experiențelor individuale.” (Lucia Ghegu)
Lucrări ale artistei se află în Muzeul Național de Artă Contemporană al României (MNAC).