Parasca Agape, pictor
Parasca Agape s-a născut la 21 august 1944 la Botoșani, județul Suceava, în familia Ion Boca, si a incetat din viata in data de 5 mai 2023.
A absolvit Institutul de Arte Plastice București, promoția 1975, la clasa profesorului Ion Sălișteanu.
Din 1975 a prezentat pictură și grafică în expozițiile colective și de grup organizate de Filiala Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, apoi a activat în cadrul Filialei Neamț, fiind prezentă la majoritatea expozițiilor de grup și județene deschise la Galeriile Arta și Alfa din Piatra-Neamț.
A participat la primele două ediții ale Bienalei Naționale de Artă plastic „Lascăr Vorel“ (1976, 1978) și la Festivalul de Artă Plastică „Voronețiana“ din Suceava.
„Ce povești frumoase știe Parasca Agape să ne coloreze, cu ce linii armonioase ne conturează spațiile cromatice și ce lumi de basm știe să ne picteze! În desenele care dau profunzime albumului de hârtie sau în suprafețele de culoare țesute si întrețesute se nasc narațiuni care te țin cu sufletul la gură. Nu există început esențial și nici sfârșit dramatic, doar viață plină și deplină.” (Marius Tița)
A participat la taberele de creație de la Almaș și Brateș (1982, 1984). Ca membră a Fondului Plastic, a organizat expoziții de design vestimentar la Bicaz și Piatra-Neamț.
În perioada 1976-1999 a fost profesoară de desen la școlile numărul 2, 4, și 10 și a condus cercul de pictură-grafică de la Clubul Copiilor Bicaz (1988-1989).
În anii ’70, în cadrul cercurilor pedagogice care aveau loc în interiorul sistemului de învăţământ, l-a întâlnit pe cel care avea să îi devină soţ, profesorul de desen (pe atunci la Palatul Pionierilor) şi pictorul Mihai Agape, și el cunoscut în lumea artei din Piatra Neamț.
Are lucrări în mai multe colecții particulare din țară și străinătate (SUA și Germania).
Figurează de asemenea în albumul „Un secol de arte frumoase în Bucovina“ de Valentin Ciucă, ediția 2005, și în lucrarea „Arta în Bucovina“ de Emil Satco, ediția 1984.