Marius BURHAN, pictor

|
16 vizualizări

Marius Burhan s-a născut in Vâlcele, Olt, Romania, in anul 1977.

2002-2003 Studii Aprofundate, Universitatea Naţională de Artă, Bucureşti, secţia pictură, Prof. Univ. Marin Gherasim.

Intre anii 1992-1996 a urmat Liceul de Artă, Craiova, secţia pictură monumentală, Prof. Grigorian Rusu, iar intre 1997-2002 Academia de Artă Luceafărul, licenţă Universitatea Naţională de Artă, secţia pictură, Prof. Univ. Dr. Petru Lucaci.

A continuat intre 2002-2003 cu Studii Aprofundate, Universitatea Naţională de Artă, Bucureşti, secţia pictură, Prof. Univ. Marin Gherasim.

Din 2005 Membru titular, Uniunea Artiştilor Plastici din România.

Fără a fi prezentate in întregime, in același registru sau in lumina constanta, personajele lui Burhan mărșăluiesc ferm intr-o direcție numai de ele știută, se întorc, se ciocnesc, se încaieră, cad, se ridica sau sunt suspendate in spațiu; registre orizontale, asemănătoare unor frize, rotite uneori la 90 de grade, introduc intr-o lume disarmonica, frânturi de ritmuri știute, liniștitoare in cadența lor repetitiva. Si daca frenezia acestor migrații – ale personajelor, obiectelor, registrelor, chiar ale formelor ferm structurate – are uneori conotații erotice, acestea nu modifica dispoziția participanților (semn ca era, de fapt, o predispoziție) sau impresia de ansamblu in direcția unei expresivități secunde, a încifrării sau disimulării (câteva pânze din expoziție subliniază, asemenea unui ciclu întreg, aceasta direcție de lectura)Doina Pauleanu

Premii:
Diplomă de Excelență în cadrul Bienalei Internaționale de Artă Contemporană ,,Nicolae Tonitza”, ediția a II-a, Muzeul ,,Vasile Pârvan” Bârlad 2018;
Diplomă de excelență în cadrul expoziției Gogu Constantinescu, savant de renume mondial, Galeria Contrast, 2019.
Medalia Centenar ,,Nicolae Tonitza” ca semn de apreciere și înalță considerație pentru activitatea artistică desfășurată în domeniul artelor plastice, Muzeul ,,Vasile Pârvan”, Bârlad 2018

Merită să afli și despre

Sugestii: