”În arta Mariangelei Vlădulescu se desluşeşte o constantă aspiraţie la descoperirea poeziei ce dă înţeles întregii lumi care îl înconjoară pe artist. În fiecare înfăţişare a naturii, în priveliştile învăluite într-un abur transparent, luminat de soare, în ţărmurile de mare în preajma cărora stau, tăcute, casele acoperite cu olane, cu obiectele din imediata apropiere, ea regăseşte aceleaşi temeiuri ale unei bucurii juvenile ce constituie substanţa însăşi a atitudinii sale poetice. Şi-a ales un drum greu, deloc ferit de capcane: arta ei năzuieşte la împlinirea unei sinteze complexe a desenului şi a culorii, într-o imagine unitară, aşa cum au realizat, cu gravă conştiinţă a semnificaţiilor actului artistic, cei pe care ea îi socoteşte modelele ei de totdeauna.” (Dan Grigorescu)
Știi mai multe despre Mariangela VLĂDULESCU, pictor? Spune și altora!