Descoperă universul fascinant al picturii românești!

Pictori români, clasici și contemporani, îi cunoști pe toți aici!

Theodor Buiucliu, pictor

Theodor Buiucliu s-a născut in data de 9 mai 1837, la Iași, si a încetat din viata in data de 12 septembrie 1897, Iași.

Theodor Buiucliu și-a început studiile la Iași, apoi a urmat studiile medii lângă Paris, la Colegiul armean Moorat din Sèvres, unde pe lângă muzică a fost atras în mod deosebit de artele plastice.

În perioada cât a stat la Paris, Theodor Buiucliu a executat copii în desen și pictură, acordând o atenție sporită în mod deosebit picturii de peisaj.

Theodor Buiucliu a fost membru al Societății Junimea. In octombrie 1880 obtine postul de profesor la Școala de Belle Arte din Iași și pe cel de caligrafie și desen la Școala comercială din același oraș.

Theodor Buiucliu a executat ilustrațiile la cartea lui Ion Creangă Amintiri din copilărie publicată în 1892.

Peisaj (1875–1880) – Teodor Buiucliu

„Peisaj” (ulei pe pânză, datat 1875–1880) surprinde o scenă naturală liniștită, cu arbori înalți și un curs de apă ce reflectă lumina filtrată printre frunziș. Atmosfera calmă și paleta sobră trimit la sensibilitatea peisagistică a lui Teodor Buiucliu, atent la ritmurile naturii și profunzimea spațiului.

Peisaje pictate de Theodor Buiucliu au fost donate de fratele său Grigore Buiucliu Pinacotecii din Iași – Peisajul norvegian (o iarnă), Găinăria (după Couturier), Ruinele gotice, Spălătoresele și Sous bois – și Pinacotecii din București – Note sub copaci (după Vanderbuch), O stâncă, Perspectivă printr-o boltă, Copaci pe malul unui iaz.

Lucrări ale artistului se găsesc la Muzeul Național de Artă al României.