Mona VĂTĂMANU și Florin TUDOR, artiști vizuali
Mona VĂTĂMANU și Florin TUDOR formează un duo artistic din anul 2000.
Mona Vătămanu s-a născut în anul 1968 în Constanța, iar Florin Tudor, în anul 1974, la Geneva.
Practica lor artistică constă în observarea atentă și luarea în considerare a elementelor materiale ale realităţii. De cele mai multe ori aleg să lucreze cu ceea ce este efemer, marginal, ca praful, rugina, focul, puful seminţelor arborilor, solul. Munca artiștilor cu astfel de materiale constituie un punct de plecare pentru interogarea relaţiilor sociale, a schimbărilor tehnologice și economice, a conflictelor politice.
Lucrări ale artiștilor Mona Vătămanu și Florin Tudor se află în Muzeul Național de Artă Contemporană al României (MNAC).