Descoperă universul fascinant al picturii românești!

Pictori români, clasici și contemporani, îi cunoști pe toți aici!

Radu Călin SOLOVĂSTRU, grafician, profesor

Radu Călin Solovăstru s-a născut în data de 26 octombrie 1957 în Cluj-Napoca.

În anul 1976 a absolvit Liceul de Arte Plastice Cluj-Napoca, iar în anul 1981, Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu" Cluj-Napoca, secția Grafică.

Radu Călin SOLOVĂSTRU, grafician, profesor

După absolvire a fost proiectant de modele la diferite fabrici din județele Alba și Cluj, designer la întreprinderea “Porțelanul” din Alba-Iulia, apoi redactor la cotidianul “Unirea" Alba-Iulia, urmând ca din anul 1990 să devină cadru didactic la secția Grafică a Universității de Artă și Design Cluj-Napoca. De-a lungul timpului Radu Călin Solovăstru a fost decan, prorector, rector al Universității de Artă și Design din Cluj, iar în anul 2005 a adevenit doctor în arte vizuale.

Artistul a participat la numeroase simpozioane, conferințe, expoziții, a elaborat manual și a predat ca profesor invitat in Belgia și S.U.A.

Radu Călin SOLOVĂSTRU, grafician, profesor

Una dintre cele mai creative idei ale artistului o reprezintă grafica pe piele umană, pe care a început să o realizeze în anul 2009. Practic, graficianul a ales să-şi pună la bătaie, la propriu, pielea, ca suport pentru trei lucrări, replici ale artistului clasic Rembrandt. Artistul și-a folosit pielea arsă de soare, pe care a presat-o câteva luni și a transformat-o în opere de artă.

Lucrări ale artistului se află în Muzeul Național de Artă Contemporană al României (MNAC).

Premii acordate artistului:
1982 - Bursa pentru tineret a Uniunii Artistilor Plastici din Romania
1992 - Bursa Tiroller Kunstlerschaft, Innsbruck, Austria
2007 - Bursa Socrates la Ecole des Beaux-Arts de Rennes, Franta
2005 - Bursa Socrates la University of Central England, Birmingham, Marea Britanie
2003 - Bursa Socrates la Universidad Castilla, Spania

Radu Călin SOLOVĂSTRU, grafician, profesor