Descoperă universul fascinant al picturii românești!

Pictori români, clasici și contemporani, îi cunoști pe toți aici!

Lena CONSTANTE, pictor, artist plastic, folclorist

|
166 vizualizări

Lena Constante s-a născut la data de 18 iunie 1909, la București, si a încetat din viata in noiembrie 2005.

A făcut studii de arte aplicate la Universitatea din Bucureşti, pentru ca, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, să se alăture echipelor de cercetători conduse de Dimitrie Gusti (cea mai importantă manifestare a şcolii de sociologie româneşti din perioada interbelică).

Din lucrările artistice ale Lenei Constante, de o importanţă aparte sunt icoanele pe sticlă, reproduceri a peste 650 de icoane ţărăneşti pe sticlă şi lemn, din perioada în care lucra în echipa monografică a lui Dimitrie Gusti – 1932, ilustraţiile pentru copii – un prim refugiu în exprimarea artistică a Lenei Constante, cenzurată de autorităţi pe motive politice, şi desenele din închisoare.

Tapiseriile sale, care utilizează fâşii de ţesături vechi, ţărăneşti, integrate în ansambluri de mari dimensiuni şi de o intensitate compoziţională aparte, au un succes extraordinar, atât în ţară, cât şi în străinătate, şi îi atrag noi conflicte cu puterea comunistă.

Scrieri
• Păpușile harnice, București, 1972;
• Păpușile harnice în grădiniță, București, 1975;
• Evadarea tăcută, București, 1992;
• Evadarea imposibilă, București, 1993;
• O poveste cu un tată, o mamă și trei fetițe, București, 1995.

Premii și distincții
• I-a fost acordat "Premiul pentru un destin excepțional în cultura română", de către Fundația Culturală Română în decembrie 1999.
• Traducerea franceză a cărții sale a obținut Prix Européen în 1992, premiul Asociației Scriitorilor de limba franceză.

Merită să afli și despre

Sugestii: