Eugen STĂNCULESCU, artist vizual

Eugen Stănculescu s-a născut în data de 3 februarie 1942 în București.

A absolvit Institutul de arte plastic "Nicolae Grigorescu" din București, la clasa profesorului Gheorghe Labin, fiind coleg cu Valeriu Pantazi, Augustin Costinescu, Barbu Nițescu.

Debutul anilor 70 a marcat în creaţia lui Stănculescu prezenţa constructivismului, neo-plasticismului – latură quasi-neobservată şi ocultată. Apoi, întrucât nu s-a adaptat la conjunctura artistică, nu a lucrat și nu a expus nimic in perioada 1974-1991, impunându-și o tăcere totală.

În anul 1996 a devenit membru UAP, apoi s-a bucurat de recunoaștere, expoziția sa din același an cuprinzând instalaţii, obiectualism, fotografie, performance, fiind considerată o dovadă a “renașterii” artistului.

“Opera lui Stănculescu exemplifică poate cel mai bine, i-aş spune, fenomenul de „criogenie” a artei. Aceasta a „staţionat”, în cazul lui, exact în locul în care a fost abandonată, la cumpăna dintre deceniile ’60-’70. Arta stănculesciană era un melanj „arhaic” foarte interesant dintre constructivismul grafic şi expresionismul pictural. Artist foarte sensibil, Stănculescu a continuat din acel punct, prin a face nişte instalaţii de mari dimensiuni şi obiecte paradoxale (dinamice şi statice), în care a „înscris” cu ardoare crezul său intelectual, în care coexistă de o manieră organică şi vizibilă credinţa în Dumnezeu şi polivalenţa artei şi vieţii.” (Vladimir Bulat)

Eugen Stănculescu a propus un termen nou pentru performance art, numind-o “scupltură activă”: “Deci, conştiinţa faptului că gândirea necesară (în artă) pentru producerea unei performanţe nu ţi-o hotărăşte decât Dumnezeu şi asta doar când vrea EL, m-a determinat să-mi numesc lucrările făcute cu trupul meu sau al altora sculptură activă. Adică ceva ce pot ţine eu sub control tot timpul. Chiar şi aşa lucrul cu propriul tău trup este un joc de foarte multe ori inteligent şi cu volute mai mult sau mai puţin recognoscibile plastic. Iar pe de altă parte sună mai modest şi mai real implicând tot timpul mişcare corpului într-o luptă de unde trebuie să apară şi să menţină acel echilibru fragil între logică şi estetic, între povestea cu tâlc şi esteticul specific artei plastice.” (Eugen Stănculescu)

Lucrări ale artistului se află în Muzeul Național de Artă Contemporană al României (MNAC).