Primăria Roșiori de Vede, Teleorman
Primăria Roșiori de Vede este situată pe str. Dunării, nr, 58, județul Teleorman.
Construită în anul 1912, Primăria Roșiori de Vede este clădire monument istoric.
În anul 1911 antreprenorul Ștefan D. Sachelaride din Târgoviște a câștigat licitația pentru construcția unui nou sediu al primăriei Roșiori. Arhitectul clădirii este Dimitrie Maimarolu, cunoscut printre altele ca fiind arhitectul următoarelor clădiri: Camera Deputaților, actualul sediu al Ministerului Afacerilor Interne, Cercul Militar din București, Catedrala Sf. Haralambie, Tribunalul și Spitalul din Turnu Măgurele, Spitalul din Alexandria, Palatul comunal din Tecuci, Palatul administrativ al județului Olt și Prefectura județului Argeș.
Lucrările au fost conduse de italianul Francesco Venchiarutti. Clădirea a fost finalizată în 1912, fiind supravegheată cu strictețe de inginerul șef Vladimir Stadnichievici, iar recepția finală a avut loc în anul 1913.
Clădirea are un plan dreptunghiular și se dezvoltă pe două niveluri, parter și etaj, cu accesul principal situat pe strada Dunării.
Acoperișul, de tip șarpantă pe scaune, este acoperit cu tablă de fier. Designul arhitectural se remarcă prin reinterpretarea elementelor arhitecturii tradiționale, cum ar fi cele trei logii situate la etajul frontonului central al fațadei, ancadramentele ferestrelor și ușilor, toate accentuate pentru a crea un efect monumental.
Stilul eclectic al construcției combină influențe arhitecturale externe cu elemente ale vechii arhitecturi românești, rezultând un ansamblu armonios. Simplitatea și funcționalitatea structurii se reflectă și în modul de organizare a spațiilor interioare.