Biblioteca Batthyaneum. Biserica Trinitarienilor, Alba Iulia
Biserica Trinitarienilor, actualmente sediu al Bibliotecii Batthyaneum, este principala clădire din cetate care are un raport direct cu evenimentul care marchează 300 de ani de la începerea lucrărilor la fortificația de sistem Vauban de la Alba Carolina.
Biblioteca Batthyaneum a fost înființată în 31 iulie 1798 în Alba Iulia, din inițiativa episcopului romano-catolic al Transilvaniei Ignațiu Batthyány (1741-1798).
Alături de un observator astronomic, mai multe colecţii cu caracter muzeal, biblioteca constituia o parte a fundaţiei culturale de interes public creată de acesta cu denumirea de Institutum Batthyaniani/ Institutul lui Batthyani din Alba Iulia.
Vezi filmul Vatra MCP cu Alba Iulia vechi, de altădată
Cea mai reprezentativă sală a bibliotecii, Aula Magna, păstrează amenajarea de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, în stilul austriac “Zopf”, amestec de Neoclasicism şi Rococo, având aceeaşi structurare interioară a spaţiului în nava supraînălţată de o galerie, altar şi cor.
În 1912, s-au pus aici bazele unui valoros muzeu de arheologie şi de artă sacră, care şi-a îmbogăţit colecţiile în perioada interbelică, perioadă din care datează şi denumirea de Batthyaneum. Valoarea Bibliotecii este dată şi de cele două arhive ale Transilvaniei, a Conventului de la Cluj-Mănăştur şi a Capitlului de la Alba Iulia.
Batthyány Ignác (1741-1798) a fost fiul contelui Batthyány Imre – membru al unei ilustre familii de aristocrați care servea fidel Curtea de la Viena, președinte al Tabulei Septemvirale – și al contesei Maria Anna de Saurau, fiica guvernatorului Stiriei.
După absolvirea studiilor la universități din Trnava, Graz și Roma, unde și-a luat titlul de Doctor în Teologie și a fost sfințit preot, Ignác a ocupat pe rând prestigioase demnități ecleziastice.
Episcopul era un mare bibliofil și colecționar de carte deopotrivă, iar aceasta a avut drept consecință achiziționarea și transferarea treptată a bibliotecii sale în Transilvania.
Prin intermediul său, au ajuns la Alba Iulia valoroasele fonduri de carte ale parohiei Sfântul Iacob din Levoča și alte centre din Slovacia de azi și mai ales cele ale bibliotecii cardinalului Vienei, Cristoforo Migazzi.
Colecția acestuia, care numără aproximativ 8.000 de volume, reprezintă o moștenire valoroasă de cărți, codexuri și incunabule occidentale, printre care și manuscrisul carolingian Codex Aureus.