Cetatea Alba Carolina, Alba Iulia. Una dintre cele 7 minuni ale României
Cetatea de tip bastion Alba Carolina de la Alba Iulia a fost construită între anii 1715-1738, rolul ei fiind de apărare împotriva turcilor și de consolidare a teritoriilor ocupate de către puterea habsburgică în Transilvania.
Primul proiect al fortificației Alba Carolina a fost făcut de arhitectul italian Giovanni Morando Visconti. El a murit de ciumă, însă a condus prima fază a lucrărilor.
Cel care a conceput planul cetății a fost arhitectul militar francez Vauban. Ansamblul făcea parte dintr-un sistem mai larg de puncte fortificate, menite a asigura defensiv noile provincii cucerite.
Vezi filmul Vatra MCP cu Alba Iulia vechi, de altădată
Anterior epocii în care a fost construită, în același loc s-au mai aflat alte 2 fortificații precedente: Castrul Roman al Legiunii a XIII-a Gemina (106 e.n.) și Cetatea Medievală Bălgrad (secolele XVI-XVII).
Fortificaţia, concepută pe o suprafaţă de 110 hectare, cu o incintă apărată de trei rânduri de ziduri, a primit o formă stelată, cu şapte bastioane alternate cu șase raveline, străbătute de galerii boltite, toate delimitate de şanţuri adânci.
Zidurile - ușor oblice - s-au ridicat din cărămidă și piatră printr-o tehnică fără denivelări, pentru a provoca ricoșarea ghiulelelor metalice.
Forma de stea cu șapte colțuri este dată de cele șapte bastioane, care formează în zona centrală „incinta de siguranță“ a fortificației, cea mai importantă și cea mai bine protejată. Enumerarea de obicei a bastioanelor începe de la Poarta a III-a, spre sud, în sensul acelor de ceasornic.
Cele 7 bastioane ale cetății: Trinitatea, Sfântul Ștefan, Eugeniu de Savoia, Sfântul Mihail, Sfântul Carol, Sfântul Capistrano și Sfânta Elisabeta s-au păstrat până astăzi.
Poarta I a cetăţii bastionare Alba Carolina, asigură accesul din direcţia estică, dinspre oraşul de jos.
Poarta a II-a este amplasată pe cea de-a doua linie de apărare, în capătul de sus al unui culoar construit în rampă. Poarta a fost distrusă în 1937, în timpul ridicării Obeliscului dedicat lui Horea, Cloşca şi Crişan.
Poarta a III-a este adevăratul simbol al oraşului Alba Iulia, cea mai mare şi mai impunătoare dintre porţile cetăţii, între bastioanele Sfântul Eugeniu de Savoia şi Sfântul Capistrano, asigurând intrarea în fortăreaţa propriu-zisă.
Poarta a IV-a este singura poartă ornamentată de pe latura de vest a cetăţii, fiind poziţionată la mijlocul curtinei ce leagă bastionul Trinitarienilor de bastionul Sf. Mihail şi la capătul de vest al drumului principal care străbate cetatea.
Poarta a V-a a fost amplasată pe colţul de sud-vest al ravelinului Sf. Mihail, demolat parţial în 1921, cu ocazia lucrărilor de construcţie a Catedralei Ortodoxe. Poarta este una dintre intrările secundare, aflate în partea vestică a cetăţii Alba Carolina. Arhitectura acesteia este una simplă, fără elemente sculpturale.
Poarta a VI-a a fost reabilitată în cadrul proiectului de refacere a zidului de vest al cetăţii, distrus în 1921, în timpul lucrărilor de ridicare a Catedralei Încoronării.
Poarta a VII-a era utilizată de trupe, pe zona contrafortului sudic. În timpul asediului cetăţii de către trupele maghiare, între anii 1848-1849, a fost blocată, fiind repusă de curând în circuit.
Statuile și reliefurile care împodobesc aceste porți, au ca sursă de inspirație fapte ale eroilor antici sau războaiele austro-turce, încadrându-se curentului baroc.
Aici este si Muzeul Național al Unirii, înființat în anul 1888. Muzeul are o expoziție etnografică impresionantă cu ajutorul căreia poți arunca o privire la tradițiile românești din zonă, în special din zona Munților Apuseni.
