Muzee și Galerii de artă din România.

Istorie, artă, cultură, etnografie, tehnică.

Turnul de apă - Muzeul de Artă din Oltenița, Călărași

15 Decembrie 2024 | 96 👁

Turnul de apă, Castelul de apă al Olteniţei, apoi Muzeul de Artă al municipiului Olteniţa, este situat in municipiul Oltenița, str. Argeșului, nr. 2B, județul Călărași.

Construit la începutul sec. XX, Turnul de apă este clădire monument istoric. Clădirea cu o bază octogonală, are subsol, parter, trei etaje și un bazin pentru apă situat la nivelul superior. Înălțimea totală este de 34,46 m.

Pentru alimentarea oraşului cu apă potabilă, în timpul primariatului lui Iosif Slăvescu, Primăria oraşului Olteniţa a organizat o licitaţie publică, ţinută pe data de 15 septembrie 1913. Turnul s-a construit în anul 1919, iar în anul 1922 s-a pus în funcţiune uzina de apă din care se alimenta Olteniţa.

Turnul de apă - Muzeul de Artă din Oltenița, Călărași

Din 1977, Turnul de apă a fost dezafectat iar de lungul timpului clădirea a primit mai multe întrebuintări până cand în anul 1992 acesta a fost declarat monument istoric.

Muzeul de Artă al municipiului Olteniţa a fost deschis pentru public în anul 2001. În anul 2003, printr-un efort deosebit şi cu ajutorul unor artişti plastici olteniţeni, care au făcut donaţii, Muzeul de Artă şi-a alcătuit propriul patrimoniu.

Chiar dacă patrimoniul a fost modest numeric, aici și-au găsit locul lucrări semnate de sculptori valoroși (Alexandru Severin, Gheorghe Stănescu), de talentați pictori și graficieni contemporani (Aflorii Elena, Constantin Baciu, Cici Constantinescu), precum și de artişti plastici olteniţeni (Florian Sofian, Vali Irina Ciobanu, Cristina Neagu-Pârvu).

Merită să afli și despre

Sugestii: