Muzeul municipal Câmpulung
Muzeul municipal Câmpulung (fosta clădire a Administrației Financiare) este situat pe Str. Negru Vodă, nr. 119.

La Câmpulung și în împrejurimi istoria te apasă prin mulțimea siturilor arheologice și a monumentelor istorice, sentiment pe care probabil l-a avut și Grigore Tocilescu, directorul Muzeului Național de Arheologie în timpul vizitei făcute aici în 1889.

El a recomandat și susținut ideea creării unui muzeu la Câmpulung pentru a salva, conserva și păstra mărturiile trecutului.

La început, muzeul din Câmpulung a funcționat la mănăstirea Negru Vodă.

A fost organizat după reguli moderne din anul 1952, atunci când a luat ființă în Casa Ștefănescu (clădire datând din 1735, restaurată în 1928), în care funcționează astăzi o secție de artă populară și etnografie musceleană.
Nucleul muzeului, adăpostit la începuturi în trapeza mânăstirii Negru-Vodă, era administrat direct de primarul orașului, de starețul mânăstirii și de directorul Școlii nr. 1 de băieți din oraș.




Actuala clădire a muzeului municipal din Câmpulung mai cuprinde o expoziție de arte plastice cu valori ale unor artiști plastici români din perioada interbelică sau imediat după al doilea război mondial.

În același muzeu funcționează și o colecție de științele naturii, vizitată mai ales de elevii claselor gimnaziale și primare.


Știi mai multe despre Muzeul municipal Câmpulung? Spune și altora!