Magdalena Leonte a lui Doba - țesătoarea din Arbore, județul Suceava

|
41 vizualizări

Magdalena Leonte s-a născut în anul 1926 în comuna Arbore, județul Suceava. Aceasta a deprins dragostea și îndemânarea pentru țesut și cusut încă din tinerețe când, urmând obiceiul, și-a lucrat, la fel ca fiecare fată din sat, o parte din piesele de îmbrăcăminte și textilele necesare viitorului lor cămin.

Creatoarea populară s-a ocupat atît cu țesutul și cusutul unor obiecte textile de interior, cât și cu țesutul brâielor alese, cu broderia pe pânză ți pe holița cu care erau ornamentate bondițele (pieptarele), dar și cu împletitul din lână.

Magdalena Leonte a învățat să țeasă și să coase de la mama sa, care țesea pelitare alese în stative, cu elemente decorative caracteristice zonei – suveicuța, cănăcelul, roata, șărbăuțul și vârstele, scoarțe (covoare), grindărașe (piese alese în război care decorau grinda tavanului) etc. Tot de la mama sa, creatoarea populară a deprins și arta broderiei de cămăși.

După ce s-a căsătorit, Magdalena Leonte a învățat și de la soacra sa, printre puținele femei din sat care țeseau „prigitoare” (catrințe) și brâie.

O valoare artistică deosebită o au cusăturile de pe cămăși și holițele pentru ornamentarea pieptarelor realizate de Magdalena Leonte, precum și alesăturile de pe ștergare, scoarțe și covoare.

Magdalena Leonte lucra mai multe feluri de cămăși: cămașa cu trei mărgele (decorată, pe lângă câmpurile ornamentale de pe piepți, și cu trei rânduri de mărgele pe mâneci), cămașa cu două rândurele (decorată cu motive ca boghița, trifoiașul etc., așezate pe două rânduri drepte în lungul mânecii, cămașa cu trei rânduri peste mână (ornamentată cu patru rânduri mari de motive florale).

În arta sa, creatoarea populară se inspira nu doar din tehnica tradițională și broderiile realizate de înaintașele ei, ci și din revistele contemporane. Aceasta pornea de la un element decorativ observat într-o revistă sau pe o piesă vestimentară și făurea câmpuri ornamentale originale de o frumusețe deosebită, pe care le broda pe obiectele textile ce îi ieșeau din mâini.

Pe ștergarele alese în război, Magdalena Leonte aplica motive decorative geometrice, dispuse în șiruri, alternând culorile cu albul de fond al pieselor.

Opera Magdalenei Leonte a fost apreciată atât de publicul larg, cât și de către specialiști.

Pentru arta sa, aceasta a obținut o mențiune la Expoziția republicană de artă populară, artizanat și artă decorativă organizată la sala Dalles din București în 1976, premiul II la ediția din 1977 a Festivalului Național „Cântarea României”, precum și diplomă și mențiune pentru broderia pe cămașă bărbătească la Expoziția internațională a meșteșugurilor și meseriilor artistice populare organizată în 1978 în Bulgaria.

Merită să afli și despre

Sugestii: