Vasile I. Magopăț, maestrul ceramicii din Marginea, Sibiu
Meșterul popular Vasile Magopăț s-a născut în anul 1930 în localitatea Marginea, județul Sibiu, contribuind din plin la renumele centrului de olărit din această zonă etnografică.
Vasile Magopăț a preluat meșteșugul de la tatăl său, dând dovadă, încă din tinerețe, de talent și pricepere în arta olăritului. „Aveam 11 ani, maxim 12 ani când am învățat meșteșugul. Am învățat de la părinții mei, care au învățat de la părinții lor. Cunosc cinci generații de olari înaintea mea” , povestea meșterul.
Maestrul a lucrat multă vreme o gamă largă de piese ceramice: oale de lapte de diverse dimensiuni, oale cu toartă, oale cu mânușă, oale pentru fiert mâncarea, cunoscute local ca „oale pentru o găină”, oale de sarmale, străchini, hârdaie, vase „pentru gălbănări” (în care se vopseau ouăle), căni pentru must, borcane pentru untură, ulcioare de vin și multe altele.
Acesta s-a remarcat printre olarii din zonă prin proporțiile, liniile elegante, finețea și frumusețea vaselor sale, dar și prin frumusețea decorului vaselor sale, realizat cu ajutorul soției, Ștefania Magopăț. Tradiția ca bărbatul să modeleze vasul iar femeia să-l „înfloreze” s-a păstrat, astfel, în Marginea, chiar și în epoca contemporană.
Decorul pieselor era realizat printr-o tehnică veche, de lustruire cu piatra. După ce vasul de lut era modelat și se usca, femeia începea să-l decoreze, frecându-l cu o piatră albă de râu, lăsând, astfel, urme pe piatra vasului, care, prin ardere, capătă luciu.
Aspectul deosebit rezultat prin folosirea acestei tehnici se remarcă și mai mult în situația pieselor specifice zonei din care provine meșterul, materialul specific acestei regiuni fiind ceramica neagră, pe fondul căreia liniile albe, lucioase, ies în evidență.
Elementele decorative realizate de Ștefania Magopăț pe vasele făurite de soțul său erau în principal alcătuite din linii drepte, linii frânte, zigzaguri, cercuri, semicercuri care, folosite cu multă imaginație, rezultau în ansambluri ornamentale de o diversitate impresionantă, caracterizate de simetrie.
Suprafața interioară a vaselor era, de asemenea, decorată, prin repetarea motivului spiralei pe pereți, iar pe fund, prin realizarea unor linii drepte, întretăiate. În timp, Ștefania Magopăț a introdus și motive florale în ornamentica sa.
Meșteșugul soților Magopăț a fost și este în continuare apreciat, o parte dintre piesele reprezentative ce le-au ieșit din mâini fiind expuse în muzee etnografice cum ar fi Muzeul satului și de artă populară din București, Muzeul tehnicilor populare bucovinene din Rădăuți, Muzeul etnografic al Moldovei din Iași.
De asemenea, arta celor doi a fost recompensată și cu premii, Vasile I. Magopăț fiind distins pentru merite deosebite cu Ordinul Muncii clasa a II-a, precum și cu premiul I la ediția din 1979 a Festivalului național „Cântarea României”.
Pentru a duce tradiția mai departe, meșterul a transmis tainele olăritului fiului și ginerelui său, și a reușit să strângă într-un atelier toate cele trei familii care mai practică olăritul cu ceramică neagră, din cele 60 care erau în Marginea la jumătatea secolului trecut. „Meseria asta se învață numai în familie, din afara familiei greu învață cineva, eu aproape că nici nu cunosc pe cineva care a venit din afara familiei să învețe meseria de olar”, povestea Gheorghe Magopăț.