Elisabeta Andrița - trăistăreasa din Petrești – Gorj

|
18 vizualizări

Elisabeta Andrița s-a născut în anul 1912 în satul gorjean Petrești, într-o familie de trăistari, într-o vreme în care trăistăritul folosind păr de capră era ocupația de bază a majorității localnicilor.
Învățând meșteșugul din familie, după căsătorie, creatoarea populară și-a inițiat și soțul, Alexandru, în tainele meșteșugului confecționării pieselor din păr de capră. La fel a procedat și sora sa, Ioana, făurirea de piese din păr de capră rămânând, astfel, ocupația de bază a acestor familii.
Elisabeta Andrița și soțul său lucrau traiste cu capac și cu baiere, traiste fără capac, desagi, pături, saci, preșuri, corturi. Dintre acestea, traistele cu capac și cu baiere, desagii și păturile aveau, dincolo de utilitatea practică, și propria valoare estetică deosebită. Acesta este și motivul pentru care, pe măsură ce a avansat în vârstă și în pricepere, familia Elisabetei Andrița s-a concentrat pe realizarea de traiste cu capac și cu baiere, decorate cu flori și „șebace” (dungi transversale de diverse culori).
Creatoarea populară lucra traistele din păr de capră folosind tehnica străveche locală, cu aceleași unelte pe care le foloseau străbunii, obținând piese deosebite prin frumusețea și originalitatea lor.
Părul de capră era mai întâi sortat pe culori (alb, negru, roșu, vânăt și galben) si dimensiuni, firele scurte fiind separate și ulterior utilizate ca „băteală”. Următoarea etapă era „bătutul caierului”, după care acesta era băgat într-un burduf de capră și tors cu roata, iar firele erau făcute ghem. Abia apoi, firele erau urzite în războiul vertical, specific țesăturilor din păr de capră, folosind o „spată” de mână.
Etapa țesutului este cea care dovedește măiestria și iscusința creatorului, câmpurile decorative originale fiind realizate prin alternarea dungilor de variate culori, în anumite proporții. Șebacele erau realizate prin alternarea firelor de mai multe culori (roșu, negru, galben, alb, vânăt), sau numai prin alternarea negrului cu albul.
Frumusețea pieselor realizate de Elisabeta Andrița prin aceste tehnici tradiționale era pusă și mai mult în evidență prin folosirea exclusivă a culorilor naturale ale părului de capră, acesta nefiind vopsit. De asemenea, pe lângă aspectul estetic, care le face dorite și astăzi, obiectele realizate de creatoarea populară erau, în trecut, căutate și pentru caracterul lor durabil.
Unele dintre lucrările reprezentative realizate de Elisabeta Andrița și familia sa au intrat în patrimoniul unor renumite muzee etnografice, printre care Muzeul satului și de artă populară din București și Muzeul etnografic al Olteniei din Craiova.
Talentul trăistăresei a fost recunoscut nu doar prin vânzarea pieselor lucrate de aceasta în localități din toată țara, ci și în cadrul târgurilor și expozițiilor de profil, Elisabeta Andrița participând la Târgul creatorilor populari și contemporani, organizat la Mamaia în 1975, precum și la Târgurile meșterilor populari din Oltenia, organizate de către Muzeul etnografic al Olteniei, în 1975, 1976 și 1979.
Prin realizarea unor piese unice, care ies în evidență prin valoarea lor artistică, dar și prin transmiterea meșteșugului generațiilor următoare, Elisabeta Andrița și familia sa au contribuit la menținerea vie a meșteșugului țesutului în păr de capră până în zilele noastre.

Merită să afli și despre

Sugestii: