Iosif Iepure, păstrătorul obiceiului „Junii” din Șcheii Brașovului
Iosif Iepure s-a născut pe 11 septembrie 1939 in Scheii Brașovului și a învăţat să fie June al Şcheiului Braşovului de mic copil, de la bunicii lui.
În calitate de bun cunoscător al tuturor secvențelor rituale care fac parte din desfășurarea obiceiului junilor brașoveni, calendarul obiceiului, acte rituale, recuzita rituală, jocurile specifice (jocul strămoșesc, hora junilor), Iosif Iepure a devenit model pentru învățarea celor tineri, păstrând autenticitatea obiceiului. Toate aceste cunoștiințe au fost transmise în mod oral, domnul Iosif Iepure impunându-se în cadrul comunității de juni ca un conducător respectat, cu rol major de formator pentru ceilalți juni.
Iosif Iepure a fost declarat Tezaur Uman Viu de către UNESCO în anul 2019.
Nea Titi, cum i se spune, a fost prezent de la reluarea obiceiului Junilor în anul 1967 el fiind unul dintre lideri și cei care au ținut mult ca tradiția brașovenilor să meargă mai departe.
Mândru de obiceiul său şi mândru că este şcheian, i-a învăţat, zeci de ani la rând, pe tinerii din Şchei cum să fie cu adevărat June. A dus mai departe obiceiul chiar şi atunci când a fost interzis oficial, în vremea comuniştilor.
Născut într-o familie de șcheieni, tatăl Iosif Iepure și mama Maria Pomana de pe Coasta, și-a petrecut copilăria în casa bunicilor, deoarece tatăl i-a murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În mod deosebit, bunica sa, Paraschiva Gal, l-a făcut să îndrăgească de copil obiceiul junilor din Șchei.
Astăzi, exemplul domnului Iosif Iepure este urmat de fiul său, Ovidiu, care activează în Grupul Junilor Dorobanți, de ginerele Gheorghe Petre Creangă, cât și cei doi nepoți, Ionuț Iepure și Nicolae Creangă, nepoții din partea fiului și fiicei.
Aceștia reprezintă generațiile tinere de juni care au preluat cunoștințele din familie și transmit mai departe experiența acumulată în zeci de ani de preformare a obiceiului de către bunicul lor.
Distincții:
Diplomă de onoare pentru promovarea tradițiilor din Șcheii Brașovului, 2012;
Diplomă jubiliară pentru contribuția semnificativă în câmpul etnologiei și muzeologiei românești, acordată cu ocazia aniversării a 45 de ani de etnomuzeologie brașoveană (1967-2012).
‘’Grupurile Junilor la Braşov reprezintă zestrea vie a Şcheiului din toate timpurile istorice. N-aţi observat câte simboluri dacice sunt în obiceiurile lor: îngroparea vătafului, aruncarea în ţol şi alte simboluri dacice pe care ei le-au conservat. Dacă ei nu conservau aceste valori pe viu, dispărea însăşi senzaţia că Şcheiul este o aşezare românească străveche”, Vasile Oltean, muzeograf și teolog, director al Muzeului ’’Prima Școală Românească’’.
„Junele care aruncă buzduganul, dacă reuşeşte să-l arunce cât mai sus şi îl prinde de trei ori, e o mândrie pentru el. Este aplaudat. E mare ruşine să-ţi scape buzduganul pe jos. Se ştie că deja la 1508 se importau buzdugane, iar la 1728, într-un document emis de juni către Judele din Braşov, se vorbeşte de acest obicei din bătrâni.” (Iosif Iepure)