Cornel Salvator Palladi, meșterul viorilor cu goarnă
23 Februarie 2022
|
349 vizualizări
Palladi Salvator Cornel s-a născut la data de 3 ianuarie 1946 în orașul Beiuș, unde a și crescut și studiat, alături de părinții săi, tatăl Salvator născut în Beiuș în 1913 și mama Valeria, născută în 1925 în Mineu (Sălaj). A studiat școala primară, iar apoi a continuat cu Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș.In 1980 s-a născut prima vioară cu goarnă realizată de Palladi la inițiativa fiului dânsului, Dacian. De aici a început un traseu aparte, deschizându-și un atelier unde meșterul popular. Cornel Palladi își crează viorile din lemn de paltin, cireș roșu, lemn nobil din rădăcină de nuc, care trebuie să treacă printr-un proces de uscare naturală de 5-6 ani.„Din 1980 și până în prezent îl găsim pe meșterul popular Palladi Salvator Cornel la masa de lucru din atelierul personal din Beiuș, având înainte niște piese, cum ar spune un novice, cărora, după un anumit timp de creație, meșterul le dă suflet, le dă viață și voce născându-se o conivență specială și specifică între vioara cu goarnă ca instrument muzical și fondul folcloric local bihorean, care prin dibăcia și „finețea muzicală” a interpreților au izbutit să pună împreună, în mod fericit, „spiritul” ascuțit al instrumentului cu muzica folclorică locală prin care beiușanul își exprimă identitatea și bucuria, libertatea și vitalitatea.” Muzeograf dr. Ioan Goman Șef Secție Etnografie Muzeul Țării CrișurilorCornel Salvator Palladi a fost prieten cu Dorel Codoban, iar dupa ce maestrul viorilor cu goarna s-a dus sa cânte intr-o lume mai buna, l-a cunoscut pe tânărul violonist Cornel de la Chișcău si, împreuna, fac cunoscut instrumentul traditional Bihorului la festivaluri de folclor in tara sau in străinătate.„Eu dau viată lemnului prin viorile cu goarna iar ele îmi dau viată mie„, spune lutierul care nu fabrica simple instrumente, de serie, ci adevărate opere de arta, le aduce inovații tehnice, le schimba forma si le îmbunătățește sunetul."Am și eu o vârstă destul de înaintată, am trecut de 75 de ani, dar am o vorbă: până mai este un pic de verdeață în mine, nu mă las! Continui să concep și să făuresc viori. Chiar dacă eu nu voi mai fi, vor rămâne aceste instrumente muzicale și voi pleca la Ceruri mulțumit că am lăsat ceva palpabil în urma mea! Cred că eu dau viață lemnului prin aceste viori cu goarnă, iar acestea mă păstrează așa cum sunt acuma!” (Cornel Salvator Palladi)„Cei de la Ministerul Culturii mi-au acordat titlul onorific de Tezaur Uman Viu și sunt foarte mulțumit de această apreciere, această distincție recompensând munca pe care am depus-o mai bine de 40 de ani în domeniul confecționării viorilor cu goarnă, o pasiune a mea de o viață”.Programul TEZAURE UMANE VII, implementat de Ministerul Culturii, prin Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, urmărește salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial. Programul vizează identificarea și recunoaşterea la nivel național a celor care sunt creatori și păstrători ai valorilor tradiționale și care fac, prin talentul și efortul lor, dovada caracterului excepțional al performării, fiind capabili să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind,astfel, la asigurarea viabilității acestuia în cadrul comunităților.https://www.youtube.com/watch?v=ZTvpnuZpPzw