Nicolae Muntean, meșterul iconar autodidact din Vinerea, Alba

|
24 vizualizări

Meșterul iconar Nicolae Muntean s-a născut pe 19 octombrie 1949 in localitatea Vinerea din județul Alba.

Pictor de icoane despre care spune că sunt ferestre spre absolut, Nicolae Muntean a reușit să pornească de la zero, la vârsta maturității (după 30 de ani), pe un drum care după mai bine de 20 de ani s-a concretizat în liniște interioară, numeroase aprecieri și apropiere de divinitate. Nu a văzut pe nimeni pictând o icoană de la început până la final și zice că învățătura i-a venit de la Dumnezeu. Icoanele sale sunt caracterizate de „simțire” și reprezintă un mod de educație.

Încă din școala primară era priceput la lucrul de mână și cânta la muzicuță, xilofon, harmonică. Și-a dorit mai întâi să sculpteze, dar drumul său era altul. După ce a simțit că pictura îi este menirea, a primit un imbold și sfaturi de la doamna Poienaru de la Laz, în timpul vizitelor pe care le făcea acasă la dumneaei.

A început să lucreze în ulei și, deși primele icoane erau mai puțin reușite, în timp a reușit să se apropie de ceea ce înseamnă o icoană apreciată de specialiști sau credincioși. Expoziții personale și de grup în țară și străinătate: în țară: Cugir, Sebeș, Alba, Sibiu, Deva, Timișoara, București, iar peste hotare: la Bad Ischl Austria în 2005 alături de alți meșteri; a participat la Târgul Internațional de la Praga 17-26 mai 2012, cu 40 de lucrări, etc.

A încercat să dea o parte din harul și învățătura sa și altora, așa că s-a alăturat evenimentului Vara pe uliță, din cadrul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, ca instructor. I-ar plăcea însă să găsească un ucenic care să preia din tainele picturii de icoane pe sticlă. Până atunci lucrează singur în atelierul său de la Vinerea, județul Alba, de numai 10 metri pătrați, unde face schițe, desenează și sculptează în lemn. Lucrările sale umplu aici alte trei încăperi, unde orice doritor este bine-venit.

Eu lucrez în lemn de fag şi în lemn de tei, iar ca material preferat pentru sculptură pot spune că am scoarța de plop, care se lucrează ușor. Sunt niște secrete ale compoziţiei, sunt niște lucruri, dar nu-s prea mari. Eu am văzut la mine – nu mi-a spus nimeni nimic. Poate că am prins eu din zbor. Și ce am mai învățat, a fost din criticile unor oameni din domeniu, foarte apreciați, etnografi, etnologi, care studiind lucrurile, îmi mai făceau câte o corecție. Şi atunci, eu imediat mă corectam. Am ajuns astfel să cunosc și să fac icoana mai mult prin simțire.”

Pot să mai adaug drept un indiciu al practicii vechilor meşteri faptul că utilizez ca suport pentru pictură unele materiale la care puţini artişti se gândesc: doage de butoaie, canaturi de ferestre, fragmente de mobilier etc. Toate aceste obiecte, aparent nefolositoare, le-am refolosit şi le-am transformat în valoroase exemplare care lasă o impresie deosebită privitorului.

Pentru mine, icoana reprezintă un mod de educație. Icoana – în casele oamenilor cu simțire religioasă, cu credință – este ca un îndreptar, ca o liturghie permanentă. Icoana, în casa omului cu bun-simț și cu frică de Dumnezeu, îl apără și îl păzește de unele răbufniri, de unele ieșiri.

Cred că de la Dumnezeu am primit un talent pe care am încercat, cu multă trudă, să-l înmulțesc. Am încercat să fac orice lucru sau orice meșteșug vedeam… să pictez, să sculptez, să cânt la instrumente, în paralel cu viața profesională de unde îmi câștigam existența. În apropiere de anul `89 am început să mă aplec mai mult spre izvoade și pictura de icoană pe sticlă. A fost ca un miracol. Am simțit că eu asta trebuie să fac și, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să continui acest mesteșug rugăciune.” Nicolae Muntean

Merită să afli și despre

Sugestii: