Nicodim Gligor, meșterul lemnar din Modolești, Alba

|
26 vizualizări

Meşterul lemnar Nicodim Gligor s-a născut în 1943, în comuna Vidra din judeţul Alba, provenind dintr-o familie cu o îndelungată tradiţie în practicarea dogăritului.

Nicodim Gligor a început să lucreze în anul 1957, în atelierul tatălui său din satul natal Modoleşti, şi a practicat acest meşteşug realizând în decursul timpului ciubere, butoaie, vase de uz gospodăresc, dar şi tulnice, fluiere şi alte instrumente muzicale specifice zonei Munţilor Apuseni.

„Nenea” Gligor, cum era cunoscut în zonă, a avut o activitate intensă reuşind ca din meşteşugul pe care l-a practicat să-şi întreţină familia. A folosit esenţe lemnoase procurate din pădure, dar şi din gospodăria proprie cum ar fi: brad, stejar, salcâm, frăgar (dud), prun, cireş, frasin, fag, molid, lariţă. Principalele unelte folosite au fost barda, măciuca, firezul, dalta, custura, scandu de văsărit şi mezdreaua.

Pentru că nu a renunţat niciodată la meşteşugul tradiţional şi la uneltele tradiţionale, Nicodim Gligor a fost cooptat în anul 2006 pentru a face parte din echipa de meşteri populari ce aveau să contribuie substanţial la reînvierea meşteşugurilor populare tradiţionale din judeţul Alba. De atunci a predat neîncetat la clasele de meşteşuguri populare din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, transmiţând tainele meşteşugului prelucrării lemnului la patru generaţii de cursanţi din comuna Vidra şi împrejurimi.

Pentru activitatea sa susţinută de a păstra şi transmite patrimoniul cultural imaterial specific zonei Munţilor Apuseni a fost recompensat de-a lungul timpului cu numeroase diplome şi distincţii, culminând cu titlul de Tezaur Uman Viu, acordat în anul 2013.

La 23 ianuarie 2015, Nicodim Gligor s-a stins din viaţă lăsând în urma sa un bogat patrimoniu tradiţional, dar şi peste 100 de ucenici cărora lea transmis dragostea pentru meşteşugul prelucrării lemnului.

Merită să afli și despre

Sugestii: