Mănăstirea Dimitrie Cantemir – Grumezoaia, Vaslui - cu biserica veche de lemn
Mănăstirea Dimitrie Cantemir din satul Grumezoaia, comuna Dimitrie Cantemir, județul Vaslui, păstrează o biserică de lemn din secolul al XVIII-lea.
Așezământul actual continuă o tradiție monahală veche, în care se întâlnesc istoria familiei Cantemir, memoria unei vetre religioase existente în zonă încă din vremea lui Ștefan cel Mare și istoria Schitului Grumezoaia. Astăzi este mănăstire de maici, iar biserica principală are hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.
Istoricul Mănăstirii Dimitrie Cantemir
Istoria așezământului este complexă, deoarece tradiția locală și unele dintre prezentările mai vechi reunesc sub aceeași continuitate mai multe vetre monahale din apropiere.
În zonă este amintită mai întâi Mănăstirea Mănești, a cărei existență este legată de epoca lui Ștefan cel Mare. Tradiția spune că domnitorul ar fi dăruit unui oștean numit Stan Posatnicul un teren drept răsplată pentru faptele sale de vitejie, iar acesta ar fi ridicat aici o primă biserică din lemn.
Un capitol mai bine documentat începe în a doua jumătate a secolului al XVII-lea și este legat de familia Cantemir. Constantin Cantemir, domn al Moldovei între 1685 și 1693 și tatăl lui Dimitrie și Antioh Cantemir, a ridicat în apropierea satului Silișteni, pe o proprietate a familiei, un schit cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, pe locul fostei Mănăstiri Mănești. În 1677 a fost înmormântată aici monahia Macrinia, sora ctitorului, iar documentele de la sfârșitul secolului al XVII-lea pomenesc mai mulți viețuitori ai schitului. În 1692, Constantin Cantemir îi acorda scutiri de dări, iar la 25 februarie 1700, după moartea sa, Antioh Cantemir a închinat așezământul Mănăstirii Mera din Vrancea.
După lupta de la Stănilești din 1711, Schitul Silișteni a dispărut. Există ipoteza că doi călugări, Ion și Grigore, ar fi mutat biserica acestuia la Grumezoaia înainte de 1780. Totuși, cercetările istorice fac o distincție importantă între Schitul Silișteni, ctitorie cantemirească, și Schitul Grumezoaia, considerat la 1802 ctitorie a răzeșilor din zonă. Chiar hramurile celor două așezăminte erau diferite: Sfântul Nicolae la Silișteni și „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” la Grumezoaia.
Din acest motiv, tradiția potrivit căreia Dimitrie Cantemir ar fi ridicat personal în 1692 biserica de la Grumezoaia trebuie privită cu prudență. Ea este foarte răspândită în prezentările mănăstirii, însă cronologia documentară indică existența a două așezăminte distincte, a căror istorie a fost ulterior asociată.
În 1802, Schitul Grumezoaia a fost încredințat maicii Elisaveta, care urma să conducă așezământul și să administreze proprietățile sale. Din această perioadă, comunitatea este cunoscută ca așezământ de maici.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, schitul a primit mai multe danii și proprietăți. O schimbare dramatică s-a produs în 1855, când epidemia de holeră a afectat grav comunitatea. Viața monahală s-a stins treptat, iar așezământul a ajuns în grija parohiei locale. Din vechiul complex s-a păstrat în principal biserica, întreținută de locuitorii din Grumezoaia.
După anul 1990 au început demersurile pentru refacerea vieții monahale. Inițiativa le-a aparținut profesorului de istorie Mihail Enache și judecătorului Cornel Tolontan, alături de protopopul Marcel Miron. Mănăstirea a fost reînființată în 1996, iar primii viețuitori au venit de la Mănăstirea Putna.
La 24 iunie 1997 a fost sfințit locul pentru construirea unei noi biserici, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”. Biserica, chiliile și clopotnița au fost realizate în anii următori, noul lăcaș fiind sfințit în 2001. Din 2016, Mănăstirea Dimitrie Cantemir are din nou obște de maici.
Arhitectura Mănăstirii Dimitrie Cantemir
Ansamblul cuprinde două biserici care ilustrează etape foarte diferite din istoria locului.
Biserica veche, folosită astăzi ca paraclis de iarnă și având hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, este o construcție din lemn, de dimensiuni reduse, cu plan în formă de navă, datată în secolul al XVIII-lea. A fost restaurată în 2004 și decorată în tehnica al-secco, fiind resfințită în 2006.
În interior s-au păstrat icoane vechi, realizate pe lemn, piele și pânză, iar o particularitate importantă este catapeteasma pictată pe piele, cu icoanele împărătești pictate pe lemn.
Biserica principală, construită între 1997 și 2001, are plan triconc, de inspirație bizantină, cu influențe ale arhitecturii moldovenești. Naosul este prelungit, absidele laterale sunt poligonale, iar absida altarului este semicirculară. Acoperișul, cu rupere de pantă și streașină amplă, amintește de arhitectura bucovineană, iar silueta edificiului este marcată de două turle octogonale, amplasate deasupra pridvorului și naosului.
Pictura murală a bisericii principale a fost realizată între 2004 și 2006 de pictorul Constantin Buraciuc și echipa sa.
Evenimente și legende petrecute la Mănăstirea Dimitrie Cantemir
Cea mai cunoscută tradiție a locului îl are în centru pe Ștefan cel Mare. Se spune că voievodul ar fi ales locul primei biserici trăgând cu arcul spre poiana unei păduri. Săgeata s-ar fi înfipt într-un stejar, iar în acel punct ar fi fost stabilit altarul viitorului lăcaș.
Trunchiul unui stejar sculptat se păstrează în altarul bisericii vechi și servește drept suport al Sfintei Mese. Legătura sa directă cu episodul atribuit lui Ștefan cel Mare aparține însă tradiției locale și nu trebuie confundată cu informația documentară.
Tot tradiția locală vorbește despre Stejarul lui Tolontan, aflat în apropierea satului Grumezoaia, de care Ștefan cel Mare și-ar fi legat calul înainte de a merge pe jos către vechiul așezământ.
Memoria familiei Cantemir este păstrată și printr-o serie de obiecte atribuite acesteia, între care sunt amintite un policandru sculptat în lemn de stejar, o bucată de catifea brodată cu însemnele Cantemirilor și o pafta. Proveniența acestor piese este legată de tradiția locală și de informațiile transmise odată cu intrarea lor în patrimoniul mănăstirii.
Hramul și pelerinaje la Mănăstirea Dimitrie Cantemir
Mănăstirea Dimitrie Cantemir este în prezent o mănăstire ortodoxă de maici, aparținând Episcopiei Hușilor. Obștea de maici a fost instalată în anul 2016, după ce, de la reînființarea din 1996, așezământul fusese locuit de călugări.
Biserica principală are hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, sărbătorit anual la 26 octombrie, iar biserica veche poartă hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, prăznuit la 21 noiembrie.
Între elementele de patrimoniu religios sunt amintite icoane din secolele XVII–XVIII și o icoană a Maicii Domnului în jurul căreia s-a format o tradiție locală deosebită. În perioadele de secetă, locuitorii din Grumezoaia obișnuiau să o poarte în procesiune, rugându-se pentru ploaie.
Cum ajung la Mănăstirea Dimitrie Cantemir
Mănăstirea se află în satul Grumezoaia, comuna Dimitrie Cantemir, județul Vaslui, pe valea Elanului, la aproximativ 20 km de Huși și la circa 8 km de șoseaua națională Crasna–Huși–Albița.
Din Huși, traseul indicat urmează DJ244C spre comuna Dimitrie Cantemir, apoi continuă prin Urlați către Grumezoaia.
Mănăstirea Dimitrie Cantemir păstrează memoria unei îndelungate tradiții monahale de pe valea Elanului, dar și o istorie în care trebuie diferențiate vechiul Schit Silișteni, legat direct de familia Cantemir, și Schitul Grumezoaia, din care s-a dezvoltat așezământul actual.
Biserica de lemn din secolul al XVIII-lea, obiectele și icoanele vechi, tradițiile legate de Ștefan cel Mare și familia Cantemir, alături de biserica ridicată între 1997 și 2001, reunesc în același ansamblu mai multe etape ale istoriei religioase a locului.
Știi mai multe despre Mănăstirea Dimitrie Cantemir – Grumezoaia, Vaslui - cu biserica veche de lemn? Spune și altora!