Mănăstirea Govora, Vâlcea. Vechea tiparniță și rara imagine a Maicii Domnului Întraripate
Mănăstirea Govora din satul Govora, comuna Mihăești, județul Vâlcea, este un monument istoric de importanță națională și locul unde a fost tipărită, în 1640, Pravila de la Govora.
Tradiția numelui este legată de slav. „gavariti” (a vorbi) sau de „izvor”. Sub Vlad Dracul și apoi Matei Basarab, așezământul capătă amploare; între anii 1640–1645 se instalează tiparnița.
Mănăstirea Govora se află la poalele dealului Coșul Mare, la aproximativ 6 kilometri de Băile Govora și 18 kilometri de Râmnicu Vâlcea. Este una dintre cele mai vechi vetre monahale ale Țării Românești, începuturile sale coborând cel puțin până în secolul al XV-lea, în timp ce descoperirile arheologice ridică posibilitatea existenței unor construcții și mai vechi.
Govora nu este importantă numai prin vechime. Istoria sa reunește mai multe dintre marile etape ale culturii medievale muntenești: ctitoriile și daniile voievozilor din dinastia Basarabilor, refacerile din vremea lui Radu cel Mare și Matei Basarab, dezvoltarea tiparului în limba română și transformările artistice ale epocii brâncovenești. Ansamblul, clasat ca monument istoric de importanță națională, cu codul LMI VL-II-a-A-09904, păstrează biserica „Adormirea Maicii Domnului”, turnul-clopotniță, chiliile și zidurile unei incinte cu caracter defensiv.
Istoricul Mănăstirii Govora
Momentul exact al întemeierii Mănăstirii Govora nu este cunoscut. Tocmai această incertitudine face ca istoria începuturilor sale să fie mai complexă decât o simplă asociere cu numele unui singur ctitor.
Cercetările arheologice desfășurate în anii 1984–1985 au identificat, la sud de actuala biserică, fundațiile unei construcții vechi, databile probabil în secolul al XIV-lea. Orientarea est-vest a zidurilor a determinat ipoteza că acestea ar fi aparținut unei biserici anterioare. Interpretarea nu este unanimă: configurația zidurilor a permis și presupunerea că vestigiile ar proveni dintr-o veche incintă fortificată. În schimb, teoria mai veche potrivit căreia mănăstirea s-ar fi ridicat peste un lăcaș catolic din lemn nu a fost confirmată de săpăturile arheologice.
Există însă o mărturie remarcabilă care împinge cu certitudine istoria locului spre mijlocul secolului al XV-lea. În muzeul mănăstirii se păstrează un clopot spart, cu o greutate de aproximativ 250 de kilograme, purtând anul 6965 de la Facerea Lumii, corespunzător anilor 1456–1457, deci perioadei domniei lui Vlad Țepeș. Primul document scris cunoscut care atestă mănăstirea este ceva mai târziu: un hrisov din 27 septembrie 1485, în care apare egumenul Iosif Govoreanul.
Pomelnicul mănăstirii începe cu numele lui Mircea cel Bătrân, iar alte documente leagă așezământul de Vlad Dracul. Toate aceste mărturii indică existența unei vetre monahale foarte vechi, chiar dacă data întemeierii și forma primului așezământ nu mai pot fi reconstituite cu precizie.
Nici originea numelui nu este pe deplin stabilită. Una dintre explicațiile tradiționale îl derivă din slavonescul „gavariti”, cu sensul de „a vorbi”, „a spune”, asociat prin extensie cu murmurul unui izvor. O altă interpretare îl pune în legătură cu ideea de adâncitură sau vale cu izvoare.
Radu cel Mare și renașterea unei mănăstiri pustiite
În secolul al XV-lea, istoria Govorei a fost marcată de conflictul dintre Vlad Țepeș și puternicul boier vâlcean Albu cel Mare. În timpul răzvrătirii acestuia au fost ocupate satele Glodul și Hința, aflate în stăpânirea mănăstirii, iar așezământul a fost pustiit. După înfrângerea lui Albu cel Mare, proprietățile au trecut prin mai multe mâini înainte de a reveni mănăstirii.
Un moment decisiv a venit în timpul lui Radu cel Mare, domn al Țării Românești între 1495 și 1508. Cea mai veche pisanie păstrată la Govora recunoaște chiar necunoașterea primului ctitor, precizând însă rolul lui Radu cel Mare în refacerea și înfrumusețarea bisericii. Domnitorul a reconstruit aproape din temelii așezământul pe care îl găsise părăsit, i-a confirmat vechile proprietăți și i-a oferit noi danii.
Prin aceste intervenții, Radu cel Mare poate fi considerat unul dintre marii ctitori ai Govorei, chiar dacă nu întemeietorul ei. În timpul și după domnia sa, mănăstirea și-a consolidat poziția economică și religioasă, devenind unul dintre așezămintele importante ale Țării Românești.
Govora lui Matei Basarab – de la mănăstire la centru de cultură
O nouă perioadă de mare însemnătate a început în timpul domniei lui Matei Basarab. Amplele lucrări de reconstrucție, consolidare și extindere au modificat ansamblul, dar intervenția care avea să schimbe definitiv locul Govorei în istoria culturii românești a fost instalarea unei tipografii.
Tiparnița a fost adusă de la Kiev cu sprijinul mitropolitului Petru Movilă, iar activitatea ei a fost organizată sub conducerea egumenului Meletie Macedoneanul, unul dintre cei mai importanți stareți din istoria mănăstirii. În anii în care acesta a condus Govora, între 1636 și 1640, așezământul a cunoscut una dintre cele mai prospere perioade ale sale.
Tipografia de la Govora a fost instalată în jurul anului 1637 și este considerată a doua tipografie cunoscută din Țara Românească, după cea de la Mănăstirea Dealu.
Primele cărți au apărut foarte repede. În 1637–1638 a fost tipărită o Psaltire slavonească, iar în 1640 a ieșit de sub teascurile Govorei lucrarea care avea să dea mănăstirii un loc distinct în istoria limbii și culturii române: Pravila de la Govora.
Cunoscută și sub numele de Pravila bisericească, cartea a fost tradusă de călugărul cărturar Mihail Moxa, de la Mănăstirea Bistrița. Era un nomocanon, adică o colecție de norme canonice și juridice, cu un conținut predominant bisericesc, dar în care apăreau și prevederi de drept laic.
Importanța sa depășește cadrul strict religios. Prin folosirea limbii române într-un domeniu în care slavona continuase multă vreme să domine cultura scrisă, Pravila de la Govora aparține procesului mai larg de afirmare a limbii române în cartea tipărită.
Încăperile în care a funcționat vechea tipografie s-au păstrat în ansamblul mănăstirii, oferind Govorei o rară continuitate între monumentul arhitectural și unul dintre episoadele esențiale ale istoriei tiparului românesc. Rolul cultural al așezământului nu s-a limitat la tipografie: la Govora a funcționat și o școală de copiști, ceea ce completează imaginea unei mănăstiri care, în secolul al XVII-lea, devenise un adevărat centru cărturăresc.
Govora brâncovenească – pictură, sculptură și o nouă înfățișare
La sfârșitul secolului al XVII-lea, biserica ajunsese din nou într-o stare precară. În timpul îndelungatei stăreții a ieromonahului Paisie, între 1683 și 1715, au fost inițiate lucrări ample de refacere. Această etapă, desfășurată în epoca lui Constantin Brâncoveanu, a dat bisericii o mare parte din înfățișarea artistică pe care o păstrează astăzi.
Între 1710 și 1711, ansamblul a fost restaurat și extins. Biserica a primit o bogată pictură în frescă, realizată de zugravi formați în ambianța artistică brâncovenească, iar catapeteasma sculptată în lemn aparține aceleiași sensibilități decorative. Frescele și sculptura transformă interiorul Govorei într-un document important pentru arta religioasă de la începutul secolului al XVIII-lea.
În pronaos se păstrează și chipul lui Constantin Brâncoveanu, considerat una dintre cele mai vechi reprezentări ale domnitorului. Tot aici se află o reprezentare a lui Antim Ivireanul, realizată în timpul vieții acestuia, fapt care îi conferă o valoare documentară aparte.
Secole de transformări, cutremure și restaurări
După perioada de înflorire din secolele XVII–XVIII, Govora a cunoscut și etape de declin. Problemele economice s-au accentuat la începutul secolului al XIX-lea, iar în 1814 averile mănăstirii au trecut în administrarea Epitropiei Spitalului Străinilor. Pentru o perioadă îndelungată, până în 1842, mănăstirea nu a mai avut stareț.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea au fost realizate noi intervenții. În timpul starețului Nicandru Vasilescu, între 1863 și 1882, chiliile au fost refăcute și supraetajate. Alte lucrări au urmat la sfârșitul aceluiași secol.
Secolul XX a adus noi încercări. Cutremurele din 1940, 1977 și 1986 au afectat biserica și clădirile ansamblului. Restaurări importante au fost realizate între 1957 și 1969, urmate de alte intervenții în anii 1986–1988.
În prezent, valoarea ansamblului este recunoscută prin clasarea sa ca monument istoric de categoria A, de interes național. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” are codul VL-II-m-A-09904.01, turnul-clopotniță VL-II-m-A-09904.02, iar chiliile VL-II-m-A-09904.03.
De la vechea obște de călugări la mănăstirea de maici
Timp de secole, Govora a funcționat ca așezământ de călugări. O schimbare importantă s-a produs în 1959, când mănăstirea a devenit așezământ de maici, aici fiind aduse 21 de monahii de la Mănăstirea Bistrița din Vâlcea.
Această schimbare marchează începutul etapei contemporane a vieții monahale de la Govora.
Arhitectura Mănăstirii Govora
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”
Biserica aflată în centrul incintei are plan treflat, cu o singură turlă ridicată deasupra naosului. Exteriorul este relativ sobru: pereții albi sunt împărțiți de un brâu alcătuit din trei torsade, iar ferestrele înguste sunt încadrate de chenare cu motive geometrice și vegetale.
Pridvorul este susținut de opt coloane de piatră, iar suprafețele dintre arcade și bolta sunt acoperite cu pictură murală. Contrastul dintre exteriorul reținut și interiorul bogat decorat este una dintre caracteristicile monumentului.
În interior se păstrează pictura în frescă a epocii brâncovenești, precum și catapeteasma originală din lemn sculptat. Tocmai această asociere dintre arhitectura cu rădăcini mai vechi și decorul artistic de la începutul secolului al XVIII-lea permite citirea bisericii ca rezultat al mai multor etape istorice, nu ca edificiu aparținând unui singur moment.
Govora păstrează și caracterul unei incinte monahale fortificate, trăsătură importantă pentru înțelegerea ansamblului medieval. Zidurile masive delimitează o incintă poligonală, aproape trapezoidală, în jurul căreia sunt dispuse chiliile și spațiile gospodărești.
Cercetările arheologice au identificat nu mai puțin de șase faze de extindere a incintei, ceea ce arată dezvoltarea treptată a așezământului de-a lungul mai multor secole.
Chiliile sunt organizate pe două niveluri, etajul fiind adăugat în secolul al XIX-lea. În structura lor și a zidurilor pot fi citite diferitele etape prin care Govora a trecut de la vechea mănăstire medievală la ansamblul de astăzi.
Accesul în mănăstire se face pe sub monumentalul turn-clopotniță, cu o înălțime de aproximativ 15 metri. Construcția are patru niveluri și ziduri foarte groase, iar deschiderile pentru tragere păstrate la nivelurile superioare indică limpede funcția defensivă pe care turnul a avut-o inițial.
În apropierea sa se mai pot observa urme ale meterezelor și ale vechiului drum de strajă. Ultimul nivel, unde se află clopotele, este atribuit unei etape ulterioare, probabil celei brâncovenești.
Prin aceste elemente, Govora păstrează imaginea mănăstirii medievale care nu era numai spațiu religios, ci și loc protejat, capabil să ofere adăpost într-o epocă marcată frecvent de conflicte și incursiuni.
Patrimoniul Mănăstirii Govora – cinci secole păstrate în obiecte
Importanța Govorei poate fi citită nu numai în zidurile sale, ci și în patrimoniul mobil acumulat și păstrat de-a lungul secolelor.
Unul dintre cele mai vechi obiecte este clopotul datat 1456–1457, mărturie directă a existenței așezământului în vremea lui Vlad Țepeș. Chiar dacă astăzi este spart, inscripția sa îl transformă într-un document istoric de primă importanță pentru stabilirea vechimii mănăstirii.
De o valoare artistică deosebită este epitrahilul dăruit de Radu cel Mare, brodat cu fir de aur, argint și mătase. Piesa prezintă reprezentări ale lui Iisus Hristos, Maicii Domnului, Sfântului Ioan și ale altor sfinți și aparține tradiției somptuoase a broderiei medievale din sud-estul Europei.
Compoziția și tehnica epitrahilului îl apropie de broderii contemporane din Serbia, Bulgaria, Grecia și Muntele Athos. Registrele figurative sunt despărțite de împletituri decorative realizate cu fir de argint aurit, iar calitatea materialelor și execuției indică o piesă de rang voievodal.
Maica Domnului cu aripi – o imagine rară în pictura religioasă românească
Printre elementele care individualizează patrimoniul artistic al Mănăstirii Govora se află fresca cunoscută drept „Maica Domnului cu aripi” sau „Maica Domnului Întraripată”, aflată în zona pridvorului bisericii.
Imaginea aparține etapei brâncovenești a ansamblului și este pusă în legătură cu zugravii formați în ambianța școlii de pictură de la Hurezi. Compoziția o prezintă pe Maica Domnului cu aripi, asociată motivului Sfântului Acoperământ, într-o formulă iconografică foarte rară în pictura bisericească românească.
Reprezentarea nu este o simplă invenție decorativă. Motivul aripilor trimite la imaginea femeii căreia îi sunt date „aripile vulturului celui mare” din capitolul al XII-lea al Apocalipsei, iar tema Acoperământului Maicii Domnului exprimă ideea protecției oferite comunității creștine. La Govora, cele două teme sunt reunite într-o compoziție amplă, realizată într-o epocă în care pictura brâncovenească asimila și adapta modele iconografice provenite din mai multe spații ale lumii ortodoxe.
Cercetările și tradiția artistică locală plasează fresca în jurul anilor 1700–1711. O explicație mai precisă a modelului iconografic o leagă de o gravură din Lâna Rourată, lucrare a Sfântului Dimitrie al Rostovului tipărită în 1696, iar fresca de la Govora îi este atribuită egumenului Ioan în contextul lucrărilor artistice ale epocii brâncovenești.
Valoarea acestei reprezentări stă tocmai în raritatea formulei și în contextul în care a fost realizată. Ea trebuie privită împreună cu întregul program pictural al bisericii, într-o perioadă în care Govora se afla în contact direct cu unul dintre cele mai importante centre artistice ale epocii: școala de la Hurezi.
Patrimoniul iconografic cuprinde, de asemenea, icoana Maicii Domnului Hodighitria și icoana Maicii Domnului Îndurerată, alături de alte icoane, obiecte liturgice și carte veche.
La acestea se adaugă pictura murală brâncovenească, catapeteasma sculptată, reprezentările lui Constantin Brâncoveanu și Antim Ivireanul și, desigur, fresca Maicii Domnului Întraripate. Privite împreună, aceste piese transformă Govora într-un ansamblu în care arhitectura și patrimoniul mobil documentează aproape fără întrerupere câteva dintre marile epoci ale artei medievale muntenești.
Pravila de la Govora
Dacă biserica, frescele și obiectele muzeale reprezintă patrimoniul material al Govorei, Pravila de la Govora reprezintă moștenirea culturală prin care numele mănăstirii a depășit cu mult granițele Vâlcii.
Tipărită în 1640, cartea aparține momentului în care limba română începea să câștige un loc tot mai important în cultura scrisă. Traducerea lui Mihail Moxa a făcut accesibile în românește norme bisericești și juridice care circulaseră anterior mai ales în slavonă.
În acest sens, Govora nu a fost numai locul în care a funcționat o tiparniță, ci unul dintre centrele procesului de trecere spre cartea românească tipărită. Activitatea cărturărească inițiată aici în vremea lui Matei Basarab înscrie mănăstirea în aceeași istorie culturală în care se află marile centre tipografice de la Dealu, Târgoviște și, mai târziu, București.
Faptul că spațiile vechii tipografii se păstrează conferă acestei moșteniri o dimensiune concretă: locul poate fi asociat direct cu producerea uneia dintre cărțile fundamentale ale culturii juridice și bisericești românești.
Evenimente și legende petrecute la Mănăstirea Govora
În jurul începuturilor Govorei s-au format mai multe ipoteze și tradiții, tocmai pentru că primul moment al existenței așezământului nu este documentat cu precizie. O legendă culeasă la începutul secolului XX vorbea despre existența unei biserici mai vechi, peste care ar fi fost ridicată ulterior mănăstirea. Cercetările arheologice nu au confirmat existența lăcașului catolic din lemn presupus de unele interpretări mai vechi, dar au descoperit fundații medievale care continuă să ridice întrebări privind prima fază constructivă a Govorei.
Istoria documentată a fost, la rândul ei, marcată de episoade violente. Pustiirea din vremea conflictului dintre Vlad Țepeș și Albu cel Mare a fost urmată de refacerea lui Radu cel Mare. În 1611, trupele principelui transilvănean Gabriel Báthory au ajuns în Țara Românească, iar Govora a fost din nou afectată de jafurile campaniei, fără ca biserica să sufere însă distrugeri comparabile cu cele înregistrate de alte așezăminte.
Mai importante decât legendele rămân însă urmele materiale ale acestor secole: clopotul din 1456–1457, zidurile succesive ale incintei, meterezele, drumul de strajă, pictura brâncovenească și obiectele păstrate în muzeu. Ele permit reconstruirea unei istorii care, deși nu poate răspunde tuturor întrebărilor privind începuturile, poate fi urmărită în monumentul însuși.
Hramul și pelerinaje la Mănăstirea Govora
Mănăstirea Govora este în prezent un așezământ cu obște de maici, statut pe care îl are din anul 1959.
Hramul principal este „Adormirea Maicii Domnului”, sărbătorit în fiecare an la 15 august. Este unul dintre marile praznice dedicate Maicii Domnului și reprezintă principalul moment anual de pelerinaj la Govora. Icoanele Maicii Domnului păstrate aici și mai ales rara reprezentare a Maicii Domnului Întraripate au devenit repere distincte ale Govorei, alături de hramul istoric al bisericii.
Cum ajung la Mănăstirea Govora
Mănăstirea Govora se află în satul Govora, comuna Mihăești, județul Vâlcea, la aproximativ 6 kilometri de Băile Govora și 18 kilometri de Râmnicu Vâlcea.
Dinspre Râmnicu Vâlcea, accesul se face pe DN67, în direcția Horezu–Târgu Jiu, apoi pe drumul local către Mănăstirea Govora. Dinspre sud, se poate ajunge prin Drăgășani și Mihăești, iar dinspre Horezu traseul continuă pe DN67 până în zona de acces către mănăstire.
Așezământul se află retras de drumul principal, la poalele dealului Coșul Mare, pe vechea moșie Hința.
Mănăstirea Govora este unul dintre acele monumente în care vechimea, arhitectura, arta și istoria culturii scrise se completează reciproc. Clopotul din 1456–1457 și documentul din 1485 confirmă existența unei vetre monahale medievale timpurii; Radu cel Mare i-a redat puterea după o perioadă de distrugere, Matei Basarab a transformat-o într-un centru al tiparului, iar epoca brâncovenească i-a lăsat o parte esențială a înfățișării artistice de astăzi.
Pravila de la Govora, tipărită în 1640, este probabil cea mai importantă contribuție a mănăstirii la istoria culturii românești, dar nu este singura. Frescele brâncovenești, catapeteasma, rara imagine a Maicii Domnului cu aripi, epitrahilul lui Radu cel Mare, vechile icoane și clopotul din vremea lui Vlad Țepeș alcătuiesc un patrimoniu care acoperă mai multe secole.
Govora nu este numai una dintre vechile mănăstiri ale Vâlcii, ci un loc în care poate fi urmărită, aproape strat cu strat, o parte importantă din evoluția culturală și artistică a Țării Românești, din Evul Mediu până în epoca modernă.
Știi mai multe despre Mănăstirea Govora, Vâlcea. Vechea tiparniță și rara imagine a Maicii Domnului Întraripate? Spune și altora!