Mănăstirea Bistrița, Vâlcea - ctitorie a Craioveștilor, tiparniță și loc de pelerinaj
Mănăstirea Bistrița din satul Bistrița, comuna Costești, județul Vâlcea, a fost ctitorită în anul 1494 de boierii Craiovești și păstrează moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul.
Istoria sa de peste cinci secole reunește momente importante pentru spiritualitatea și cultura românească: aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, începuturile tiparului în Țara Românească, activitatea unei importante școli de copiști și cărturari, distrugeri și reconstruiri succesive, precum și o îndelungată tradiție monahală.
Istoricul Mănăstirii Bistrița
Mănăstirea a fost întemeiată de Barbu Craiovescu, Banul Craiovei, împreună cu frații săi Pârvu vornicul, Danciu armașul și Radu postelnicul. Așezământul a fost ridicat între anii 1492–1494, fiind atestat documentar pentru prima dată la 16 martie 1494, printr-un act emis de Vlad Călugărul. Ridicată într-o epocă în care familia Craioveștilor avea un rol politic important în Țara Românească, mănăstirea a fost concepută și ca o mică cetățuie, într-un loc protejat de relieful văii Bistriței.
Un moment hotărâtor pentru destinul așezământului a fost aducerea, la sfârșitul secolului al XV-lea, a moaștelor Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, de către Barbu Craiovescu. Moaștele părăsiseră Constantinopolul în contextul cuceririi otomane. De atunci, acestea au rămas principala comoară spirituală a Mănăstirii Bistrița și unul dintre motivele pentru care așezământul a devenit un important loc de pelerinaj.
Prima ctitorie nu a supraviețuit mult timp. În 1509, în timpul conflictului dintre Mihnea cel Rău și Craiovești, mănăstirea a fost distrusă din temelii. După îndepărtarea domnitorului, Craioveștii au refăcut așezământul, cu sprijinul lui Neagoe Basarab, între anii 1515 și 1519.
Din vechea ctitorie a Craioveștilor s-a păstrat până astăzi biserica Bolniței, ridicată în anii 1520–1521 și închinată Schimbării la Față. Ea conservă o valoroasă pictură murală aparținând tradiției paleologe târzii, fiind una dintre cele mai importante mărturii ale ansamblului monahal din secolul al XVI-lea.
De-a lungul secolelor, mănăstirea a beneficiat de sprijinul unor domnitori și mari boieri. Constantin Brâncoveanu i-a dăruit un clopot de aproximativ 800 de kilograme, un policandru lucrat la Viena, obiecte de cult și cărți liturgice. În anul 1820, întregul complex a fost reparat și zugrăvit prin grija marelui ban Grigore Brâncoveanu. Cutremurul din 1838 a afectat însă grav așezământul, astfel încât între 1846 și 1855, în timpul domniilor lui Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei, biserica mare a fost rezidită. La 15 august 1855 a avut loc sfințirea noului lăcaș.
Secolul al XX-lea a adus alte transformări. În perioada Războiului de Independență, între 1877 și 1888, aici a funcționat un spital militar, iar între 1883 și 1898 o școală militară. După 1917, în mănăstire a fost mutat Leagănul de Copii „Sfânta Ecaterina” din București, în jurul căruia s-au dezvoltat o grădiniță, o școală elementară, un seminar monahal pentru călugărițe și un liceu destinat fetelor orfane. Aceste instituții au alcătuit „Asociația Acoperământul Maicii Domnului”, cu un pronunțat caracter social și educativ.
Regimul comunist a întrerupt brutal această evoluție. În 1959, în urma Decretului 410, mănăstirea a fost desființată, iar călugărițele au fost obligate să plece. Viața monahală a fost reluată în 1984, prin strădania episcopului Gherasim Cristea, care a inițiat refacerea clădirilor și organizarea unui centru de conservare și restaurare a icoanelor și cărților vechi. După 1989, așezământul și-a recăpătat pe deplin rostul monahal.
Mănăstirea Bistrița – un important centru al culturii scrise
Un capitol aparte în istoria așezământului îl reprezintă activitatea culturală desfășurată aici. Mănăstirea Bistrița este legată de începuturile tiparului în Țara Românească. În complexul monahal a funcționat tiparnița ieromonahului Macarie și o legătorie de cărți bisericeștil, iar aici a fost tipărit, în anul 1508, Liturghierul slavon al lui Macarie, considerat prima carte tipărită pe teritoriul României.
Rolul cultural al Bistriței nu s-a limitat la tipar. În 1573, egumenul Eftimie a redactat în limba română documentul cunoscut drept „Zapisul lui Eftimie”, unul dintre vechile documente românești păstrate. Din secolul al XVII-lea este documentată aici și existența unei școli. În chiliile mănăstirii s-au copiat și tradus cărți, au fost redactate documente și s-a format un mediu cărturăresc în care au activat numeroși monahi.
Printre aceștia se remarcă Mihail Moxa, care în jurul anului 1620 a alcătuit aici Cronograful, o amplă istorie universală ce include și informații referitoare la trecutul românilor. Manuscrisul a fost descoperit la Mănăstirea Bistrița în 1845 de filologul rus V. Grigorovici și publicat ulterior la Kazan.
De activitatea culturală a Bistriței sunt legate și numele lui Teofil, Teofan, Ilarion, Ștefan ieromonahul, Ioachim din Bărbătești și Alexandru Dascălul, prin copii, traduceri și lucrări care au contribuit la circulația cărții și la dezvoltarea culturii scrise românești.
Arhitectura Mănăstirii Bistrița
Aspectul actual al Mănăstirii Bistrița este rezultatul mai multor etape de construcție și reconstrucție. Ansamblul a fost ridicat inițial cu un pronunțat caracter de incintă fortificată, iar clădirile păstrate reflectă diferitele epoci prin care a trecut mănăstirea.
Biserica mare actuală datează în principal din reconstrucția realizată între 1846 și 1855. Construită în stil neogotic, aceasta se deosebește de tipologia tradițională a multor ctitorii medievale muntenești. Interiorul este dominat de pictura executată de Gheorghe Tattarescu, iar pe pereți sunt reprezentați între ctitori Barbu Craiovescu, Constantin Brâncoveanu, Maria Doamna, Despina Doamna și Barbu Știrbei.
Un element deosebit îl constituie catapeteasma din lemn de tei aurit, realizată la Viena, adusă în țară în componente și montată în biserică.
Din vechiul ansamblu al Craioveștilor se păstrează biserica Bolniței, din anii 1520–1521, cu fresca sa de tradiție paleologă târzie. Ansamblul Mănăstirii Bistrița este inclus în Lista Monumentelor Istorice.
Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul
Istoria Mănăstirii Bistrița este strâns legată de Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul, cunoscută și sub numele de Peștera Liliecilor, aflată în Cheile Bistriței, în zona carstică a masivului Buila–Vânturarița. Peștera are aproximativ 250 de metri și două deschideri, fiind importantă atât din punct de vedere religios și istoric, cât și biospeologic.
Tradiția monahală a locului este foarte veche. Arhimandritul Chiriac Râmniceanul considera că aici ar fi existat călugări isihaști încă din jurul anului 1300, înainte de întemeierea Mănăstirii Bistrița. Mărturii documentare certe despre sihaștrii peșterii există însă din secolul al XVII-lea, iar documentele și pomelnicele au permis identificarea mai multor generații de pustnici.
În interiorul peșterii se găsesc două mici biserici, Ovidenia și Sfinții Arhangheli, ridicate de monahii Mănăstirii Bistrița. Ele transformă cavitatea naturală într-un ansamblu religios aparte, în care arhitectura construită se integrează direct în stâncă.
Biserica Ovidenia
Biserica Ovidenia, închinată Intrării în Biserică a Maicii Domnului, este cel mai vechi monument religios din peșteră, datând de la sfârșitul secolului al XV-lea. Spațiul său este foarte restrâns, iar stânca peșterii formează o parte din pereți și boltă. Zidăria de cărămidă completează forma naturală a galeriei, iar altarul și naosul sunt despărțite printr-o catapeteasmă zidită.
Sfânta Masă și proscomidiarul au fost cioplite în piatră, iar pictura păstrează fragmente provenind din diferite etape de refacere. Bisericuța a fost restaurată și repictată în mai multe rânduri, între anii menționați în material aflându-se 1649, 1769 și 1828.
Biserica Sfinții Arhangheli
A doua biserică a peșterii, închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, se află în apropierea deschiderii mari și a fost ctitorită în 1633 de mitropolitul Teofil, fost egumen al Mănăstirii Bistrița. Construită din piatră și cărămidă și lipsită de turlă, biserica are un interior compartimentat în pronaos, naos și altar. Pictura în frescă urmează iconografia bizantină, cu Maica Domnului Orantă în altar și Pantocratorul în centrul bolții naosului.
Peștera a servit de-a lungul timpului și drept loc de refugiu. Aici s-a adăpostit, la sfârșitul anului 1610, Matei al Mirelor, iar în secolul XX au continuat să viețuiască temporar monahi retrași în sihăstrie. După închiderea Mănăstirii Bistrița în urma Decretului 410/1959, peștera a trecut în administrarea Muzeului Județean Vâlcea, revenind în grija mănăstirii în 1998.
În prezent, vizitarea peșterii este condiționată de starea vremii și se face cu respectarea regulilor Parcului Național Buila–Vânturarița
Evenimente și legende petrecute la Mănăstirea Bistrița
Cea mai cunoscută tradiție a Mănăstirii Bistrița este legată de aducerea moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul. Legenda spune că Barbu Craiovescu ar fi cumpărat moaștele de la un turc care a cerut în schimb o cantitate de aur egală cu greutatea lor. Moaștele au fost așezate pe unul dintre talerele unei balanțe, iar pe celălalt Barbu Craiovescu a început să pună galbeni. Spre uimirea celui care le vindea, balanța s-ar fi echilibrat după așezarea unei cantități mici de aur, prilej cu care turcul ar fi exclamat: „Vezi, vezi, cum creștin la creștin trage”.
Tradiția păstrează și amintirea unor procesiuni cu moaștele în vremuri de epidemie sau secetă. În anul 1763, în timpul unei epidemii de ciumă care afectase Bucureștiul, racla ar fi fost dusă în fața Mitropoliei, iar după rugăciunile săvârșite epidemia ar fi cedat. În anul 1656, voievodul Constantin Șerban a dăruit racla de argint destinată păstrării sfintelor moaște, realizată la Brașov.
Hramul și pelerinaje la Mănăstirea Bistrița
Mănăstirea Bistrița este o mănăstire de maici, aparținând Arhiepiscopiei Râmnicului. Hramul bisericii mari este Adormirea Maicii Domnului, sărbătorită la 15 august. În calendarul evenimentelor importante ale așezământului se numără și prăznuirea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, la 20 noiembrie, precum și a Icoanei Maicii Domnului Pantanassa, la 15 octombrie.
Prezența moaștelor întregi ale Sfântului Grigorie Decapolitul face din Bistrița unul dintre importantele locuri de pelerinaj ale Olteniei. La sărbătoarea sfântului sunt așteptați credincioși din întreaga țară, iar racla cu moaștele este scoasă pentru închinare și așezată într-un baldachin sub cupola clopotniței.
Cum ajung la Mănăstirea Bistrița
Mănăstirea Bistrița se află în satul Bistrița, comuna Costești, județul Vâlcea, pe valea râului cu același nume, la poalele Munților Căpățânii. Este situată la aproximativ 12 km de Horezu și 43 km de Râmnicu Vâlcea.
Dinspre Râmnicu Vâlcea se urmează DN67, apoi DJ646, prin Costești spre Bistrița. Dinspre Craiova accesul se poate face pe DN65C către Horezu și apoi pe DN67 și DJ646, iar dinspre Târgu Jiu se urmează DN67 către Horezu, continuând spre intersecția cu DJ646.
Pentru cei care ajung aici, vizita poate cuprinde nu doar biserica mare și vechea Bolniță, ci și Cheile Bistriței și Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul, unde se păstrează cele două mici biserici rupestre legate de vechea tradiție sihăstrească a locului.
Știi mai multe despre Mănăstirea Bistrița, Vâlcea - ctitorie a Craioveștilor, tiparniță și loc de pelerinaj? Spune și altora!