Biserica Fundeni din Câmpulung Muscel. Lăcaș medieval fără turle din fosta mahala Fundeni
Biserica Fundeni, cu hramul principal „Adormirea Maicii Domnului”, se află în partea sudică a municipiului Câmpulung Muscel, pe strada Muzeul Fundeni, la numărul 17.
Este așezată pe o terasă din dreapta Râului Târgului, într-un sector vechi al orașului, legat de mahalaua Fundeni. Lăcașul îi are ca ocrotitori și pe Sfântul Nicolae și pe Sfinții Împărați Constantin și Elena.
Monumentul se distinge în peisajul arhitecturii religioase câmpulungene prin planul dreptunghiular, absența turlelor, zidăria alcătuită din materiale diferite și pictura realizată în mai multe etape.
Cercetările arheologice efectuate în anul 1988 au arătat că actuala biserică a fost precedată de un lăcaș mai vechi, construit în al treilea sfert al secolului al XV-lea. Astfel, începuturile ansamblului sunt mai vechi decât indicau inscripțiile și tradițiile cunoscute anterior.
Amplasarea în vechea mahala Fundeni
Biserica se află în extremitatea sudică a vechiului Câmpulung, într-o zonă care a păstrat mult timp caracterul unei mahalale periferice. Poziția pe terasa Râului Târgului a oferit un teren ferit de revărsările obișnuite, dar suficient de apropiat de apă și de drumurile care legau zona sudică a orașului de centrul comercial și de Mănăstirea Negru Vodă.
Denumirea de Fundeni a fost pusă în legătură cu neamul Fundeanu, o familie boierească amintită de memoria locuitorilor mai vârstnici. Potrivit tradiției, biserica ar fi putut fi ridicată pe moșia acestei familii.
Ipoteza unei ctitorii familiale este susținută de caracterul necropolei descoperite în pronaos și de mormintele aflate sub pardoseala bisericii. Nu s-a păstrat însă o pisanie care să precizeze numele primilor ctitori sau împrejurările în care a fost ridicat primul lăcaș.
O biserică de familie
Biserica Fundeni pare să fi avut inițial caracterul unei biserici de familie. Mormintele din interior și vechile lespezi funerare arată că spațiul a fost folosit pentru înhumarea unor membri ai comunității ctitoricești și ai familiilor apropiate lăcașului.
În lipsa pisaniei originare, identitatea ctitorilor nu poate fi stabilită cu certitudine. Tradiția despre familia Fundeanu rămâne importantă pentru memoria mahalalei, dar nu este confirmată de un document direct.
Cercetările arheologice din 1988 au arătat că sub biserica actuală se păstrează fundațiile unei construcții mai vechi. Descoperirea a schimbat cronologia monumentului și a demonstrat că originile sale trebuie căutate în secolul al XV-lea, nu doar în a doua jumătate a secolului al XVI-lea.
Prima biserică Fundeni
În toamna anului 1988 au fost realizate săpături arheologice în interiorul lăcașului. Scopul cercetării a fost identificarea fundațiilor bisericii vechi, reconstituirea planului acesteia și stabilirea unei cronologii.
Pe axa vest–est a fost trasată o secțiune de 12,20 m lungime și 1,50 m lățime, care a traversat pronaosul și naosul. Au fost deschise și alte secțiuni și casete în zonele considerate relevante.
În secțiunea principală a fost descoperită o fundație orientată nord–sud, peste care se suprapunea parțial zidul ce desparte naosul actual de pronaos. O altă porțiune de fundație a fost identificată în partea nordică a primei construcții.
Fundațiile vechiului lăcaș erau realizate din bolovani de râu legați cu mortar gălbui. Ele coborau până la aproximativ 0,70 m și aveau o lățime de circa 0,90 m.
Prima biserică, denumită de cercetători Fundeni I, avea plan dreptunghiular și absidă decroșată. Era cu aproximativ un metru mai îngustă decât actualul edificiu. Cu excepția zidului nordic, altarul și naosul bisericii de astăzi au fost construite, în linii generale, peste fundațiile primei construcții.
Datarea primei biserici în secolul al XV-lea
Înaintea cercetărilor arheologice, existența unei pietre funerare din secolul al XVI-lea și a unor inscripții slavone a condus la ipoteza că biserica ar fi fost construită în jurul mijlocului acelui secol.
Săpăturile au oferit însă o datare mai timpurie. În nivelul de construcție al primei biserici a fost descoperită ceramică din secolul al XV-lea. Mai multe morminte conțineau monede emise de regele Ungariei Matei Corvin și de sultanul Baiazid al II-lea.
Două monede au fost emise în vremea lui Matei Corvin, una între anii 1472–1478, iar cealaltă între 1487–1489. Un alt mormânt conținea o akcea bătută de Baiazid al II-lea în anul 1481.
Pe baza stratigrafiei, ceramicii și monedelor, cercetătorii au datat Biserica Fundeni I în al treilea sfert al secolului al XV-lea. Concluzia a fost susținută și de cercetările realizate în anul 1968 în necropola din jurul bisericii, unde au fost descoperite monede ungurești și raguzane din aceeași perioadă.
Planul primei construcții
Biserica Fundeni I era alcătuită din: altar; naos și pronaos.
Planul era dreptunghiular, iar absida altarului era decroșată. Descoperirea unor morminte medievale în zona pronaosului a confirmat existența acestui compartiment încă din prima etapă constructivă.
Nu există indicii că lăcașul ar fi avut turlă. Este posibil ca absența turlelor, caracteristică și bisericii actuale, să continue o soluție arhitecturală mai veche.
În pronaos au fost cercetate zece morminte. Nouă dintre ele se aflau în conexiune anatomică, iar unul fusese deranjat.
Cinci morminte aparțineau unor copii, ceea ce indică o mortalitate infantilă ridicată în comunitatea care a folosit necropola. Celelalte aparțineau unor adulți, bărbați și femei.
Inventarul funerar a cuprins monede, cercei, mărgele, vase și un inel de argint. Obiectele nu aveau doar valoare decorativă, ci au permis datarea mai exactă a etapelor de folosire a necropolei.
Mormântul unei femei cu inel de argint
Primul mormânt cercetat aparținea unei femei adulte, cu înălțimea de aproximativ 1,62 m. Antebrațele erau îndoite, unul fiind așezat pe ombilic, iar celălalt pe stern.
Inventarul funerar era reprezentat de un inel de argint datat la sfârșitul secolului al XVII-lea sau începutul secolului al XVIII-lea.
Inelul avea chatonul rotund, realizat împreună cu veriga, iar în câmp era gravată o floare înscrisă într-un cerc format din puncte incizate. Piesa arată că necropola a continuat să fie folosită după construirea bisericii din secolul al XVII-lea.
Mormintele copiilor și monedele medievale
Unul dintre mormintele de copil conținea două monede. Una dintre ele era găurită și prinsă cu ață la mâna dreaptă, iar cealaltă se afla sub coloana vertebrală. Moneda identificată era un dinar emis de Matei Corvin între anii 1472 și 1478.
Un alt mormânt aparținea unei fetițe cu înălțimea de aproximativ un metru. Antebrațele erau îndoite, unul așezat pe ombilic și celălalt pe stern. Inventarul era format dintr-o pereche de cercei și o monedă ungurească emisă între anii 1487 și 1489, prinsă cu ață la mâna dreaptă.
Un al treilea mormânt de copil conținea o akcea emisă de sultanul Baiazid al II-lea în anul 1481.
Un alt copil, cu înălțimea de aproximativ 0,60 m, avea prinsă de mâna dreaptă o monedă otomană din secolul al XVI-lea. Descoperirile arată practica depunerii monedelor în morminte sau a purtării lor ca pandantive. Monedele găurite puteau avea funcție ornamentală, simbolică ori protectoare.
Vase funerare și mărgele
Într-un mormânt de adult a fost descoperit, în partea dreaptă a craniului, un vas funerar de sticlă, păstrat fragmentar și datat la sfârșitul secolului al XVII-lea.
Un alt mormânt, aparținând unei femei, conținea un vas ceramic așezat lângă partea dreaptă a craniului, o mărgea tubulară în apropierea cotului și o mărgea sferică în zona bazinului.
Mormântul a fost datat la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Dispunerea vaselor lângă cap continuă o practică funerară mai veche, reinterpretată în mediul creștin local.
Biserica actuală – Fundeni II
Actualul lăcaș, numit de arheologi Fundeni II, a fost construit în jurul mijlocului secolului al XVII-lea.
Datarea a fost susținută de folosirea, în partea nordică a absidei altarului, a unui ancadrament de fereastră din piatră. În partea sa superioară este sculptată o cruce de Malta. Piesa provine de la Cloașterul catolic din Câmpulung, demolat definitiv în anul 1647.
Reutilizarea acestui element într-o construcție ortodoxă arată că actuala biserică nu putea fi ridicată înainte de demolarea Cloașterului și indică o reconstruire în jurul mijlocului secolului al XVII-lea.
Biserica a fost construită din: bolovani de râu; blocuri de calcar; cărămidă; piese de piatră de Albești refolosite.
Vezi si Albeștii de Muscel, Argeș - satul de pietrari de la poalele Iezerului
Zidăria combină piatra de râu cu rânduri de cărămidă așezată orizontal și, pe anumite porțiuni, vertical. Alternanța materialelor conferă suprafețelor un aspect specific și reflectă folosirea resurselor locale, dar și integrarea unor fragmente provenite de la alte construcții.
Piatra de Albești a fost folosită mai ales pentru ancadramente, ferestre și elemente sculptate. Unele blocuri păstrează fragmente de inscripții slavone, ceea ce arată că au fost recuperate din edificii sau monumente mai vechi.
Tehnica a fost considerată de preotul Ioan Răuțescu caracteristică arhitecturii locale câmpulungene.
Edificiul actual are plan dreptunghiular, fără turle, și se compune din: altar; naos; pronaos; pridvor.
Absida altarului este decroșată și poligonală atât la interior, cât și la exterior. Această formă o diferențiază de absidele semicirculare obișnuite și accentuează caracterul masiv al construcției.
Lipsa turlelor oferă bisericii o siluetă joasă și compactă. Acoperișul amplu, tradițional învelit cu șiță, protejează zidurile și unește vizual cele patru compartimente.
Altarul păstrează cea mai veche pictură cunoscută a bisericii actuale. În zidurile sale se află ferestre încadrate cu piatră sculptată. Unul dintre ancadramente provine de la vechiul Cloașter și are în partea superioară o cruce de Malta.
Alte elemente din piatră păstrează fragmente de inscripții slavone. Sunt menționate două inscripții, una datată în 1558 și alta în 1662, în care apar numele unor „robi ai lui Dumnezeu”, Ion Neacșa și Deadiu.
Aceste piese nu reprezintă în mod obligatoriu data construirii bisericii, deoarece puteau fi refolosite, dar documentează existența unor monumente și comunități locale anterioare sau contemporane actualului edificiu.
Naosul continuă planul dreptunghiular al construcției și nu este încununat de turlă. Delimitarea dintre naos și pronaos aparține etapei ridicate la mijlocul secolului al XVII-lea, dar fundația zidului actual suprapune parțial fundația vechiului edificiu.
În pronaos se află cea mai mare parte a mormintelor cercetate arheologic. Spațiul a avut astfel o funcție liturgică și funerară, fiind rezervat înhumărilor privilegiate.
O piatră funerară din pronaos și un fragment tombal reutilizat în pragul intrării au constituit primele indicii care au determinat cercetarea arheologică a necropolei.
Pridvorul nu aparține construcției din secolul al XVII-lea. El a fost adăugat în anul 1817, modificând aspectul inițial al lăcașului.
Este un pridvor deschis, realizat din zidărie de cărămidă și organizat pe două niveluri. Prin volum și proporții, el accentuează fațada vestică și creează un spațiu intermediar între exterior și interior.
În unele prezentări mai vechi, ridicarea pridvorului a fost plasată după reparațiile de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Cercetarea arheologică și documentară indică însă anul 1817 pentru adăugarea sa.
Cele trei etape ale picturii
Pictura interioară nu a fost realizată într-un singur moment. Cercetătorii au identificat trei etape principale:
- pictura din altar, atribuită lui Hranit zugrav;
- pictura din 1768, semnată de Radu zugrav;
- pictura iconostasului, datată la începutul secolului al XIX-lea.
Aceste straturi reflectă succesivele refaceri și împodobiri ale lăcașului.
Între fragmentele de pictură păstrate se remarcă o scenă interpretată drept masa bogatului milostiv. În compoziție apar lăutari din secolul al XVIII-lea, redați cântând la trâmbiță, surlă și tobă. Scena are valoare religioasă, dar și documentară, deoarece păstrează imaginea unor instrumente, costume și practici muzicale ale epocii.
Reprezentarea lăutarilor integrează viața cotidiană în programul moralizator al picturii bisericești și oferă una dintre rarele mărturii vizuale despre muzica urbană din vechiul Câmpulung.
A treia etapă se păstrează la iconostas și datează de la începutul secolului al XIX-lea. Numele zugravului nu este cunoscut. Pictura a fost realizată după intervențiile din secolul al XVIII-lea și în perioada apropiată construirii pridvorului.
Această fază completează istoria artistică a edificiului, în care coexistă elemente brâncovenești, postbrâncovenești și intervenții din secolul al XIX-lea.
Stricăciunile provocate de armata otomană
În anul 1778, biserica a fost grav afectată de armata otomană. După retragerea trupelor, lăcașul a fost „meremetisit”, adică reparat, prin contribuția stolnicului Nicolae Colfescu și a fostului județ Gheorghe Buzoianu.
Intervențiile au urmărit refacerea construcției și asigurarea funcționării cultului. Nu este precizată amploarea exactă a lucrărilor și nici dacă au inclus modificări structurale importante. Pridvorul actual nu aparține acestei etape, fiind adăugat în 1817.
Legătura cu Mănăstirea Negru Vodă
În secolul al XVIII-lea, Biserica Fundeni a intrat sub administrarea Mănăstirii Negru Vodă.
Această legătură a integrat lăcașul într-o structură religioasă și economică mai largă. Mănăstirea putea asigura supravegherea slujirii, întreținerea bunurilor și coordonarea reparațiilor.
Ulterior, Fundeni a redevenit biserică de obște, slujind comunitatea mahalalei.
În anul 1856, biserica a fost reparată la exterior. Lucrările nu au rezolvat însă starea acoperișului, care a rămas degradat. Infiltrațiile și lipsa resurselor au contribuit la deteriorarea continuă a zidurilor și a picturii.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, lăcașul ajunsese într-o stare atât de precară încât a fost închis.
Trecerea sub administrarea Bisericii Șubești
După închidere, Fundeni a fost trecută sub administrarea Bisericii Șubești. Măsura urmărea probabil asigurarea unei minime supravegheri și conservarea bunurilor rămase, întrucât comunitatea locală nu mai putea întreține singură lăcașul.
Vezi si Biserica Șubești din Câmpulung Muscel. Ctitoria din secolul al XVI-lea, emblemă a vechii mahalale Popa Ene (mahalaua Șubești)
Biserica nu mai funcționa regulat, iar degradarea a continuat. În anul 1904, Protoieria Câmpulung a solicitat Mitropoliei aprobarea pentru demolarea bisericii.
Raportul afirma că lăcașul nu avea pisanie, că fondatorii săi nu erau cunoscuți și că nu ar avea importanță istorică. Această apreciere arată cât de puțin era cunoscut monumentul la începutul secolului al XX-lea. Fundațiile medievale, necropola și pictura semnată de Hranit și Radu zugrav nu fuseseră încă studiate.
Demolarea nu a avut loc. Spre deosebire de alte biserici câmpulungene dispărute, între care Sfânta Vineri, Bradu și Valea, Fundeni a supraviețuit.
În anul 1930, biserica a fost consolidată prin grija Comisiunii Monumentelor Istorice. Intervenția a salvat construcția și a permis valorificarea ei ca monument. Lucrările au urmărit stabilizarea zidurilor, repararea acoperișului și conservarea elementelor arhitecturale și picturale.
Salvarea bisericii a demonstrat caracterul eronat al evaluării din 1904, care îi negase importanța istorică.
Muzeul Bisericii Fundeni
După consolidare, în interior a fost organizat un muzeu.
Colecția cuprindea: veșminte preoțești vechi; cărți liturgice; monede; pietre cu inscripții; obiecte religioase; piese provenite din biserică și din necropola sa.
Amenajarea muzeului a transformat lăcașul într-un spațiu de prezentare a patrimoniului religios câmpulungean.
Mai târziu, obiectele au fost transferate către muzeele din Câmpulung și București. Mutarea a urmărit protejarea pieselor, dar a golit biserica de o parte a patrimoniului care îi documenta istoria.
Cercetarea din 1988 a reprezentat momentul decisiv pentru cunoașterea istoriei bisericii.
Până atunci, informațiile erau fragmentare și se bazau pe tradiții, pietre funerare, inscripții refolosite și observații asupra zidăriei.
Planul publicat al pronaosului indică poziția celor zece morminte și raportul lor cu fundațiile vechi și cu zidurile actuale. Imaginile descoperirilor prezintă fundația bisericii Fundeni I, cerceii, vasul de sticlă și vasul ceramic depuse în morminte.
Revenirea la cult
În anul 1995, potrivit informațiilor locale, Fundeni a redevenit biserică de mir. Studiul arheologic indică anul 1996 drept limita finală a perioadei în care lăcașul a fost dezafectat cultului.
Diferența poate reflecta începutul procesului de reactivare în 1995 și reluarea efectivă sau completă a slujbelor în 1996.
Revenirea la funcția religioasă a reunit două dimensiuni ale monumentului: aceea de biserică vie și aceea de obiectiv istoric.
Valoarea arhitecturală
Biserica Fundeni nu impresionează prin monumentalitate, ci prin vechime, proporții și tehnica zidăriei.
Planul simplu, lipsa turlelor, acoperișul amplu și absida poligonală îi conferă un caracter sobru. Alternanța bolovanilor de râu, a blocurilor de calcar și a cărămizilor păstrează imaginea unei arhitecturi locale adaptate materialelor disponibile.
Ancadramentele din piatră de Albești și piesele recuperate de la vechiul Cloașter introduc în zidărie mărturii ale altor construcții medievale din Câmpulung.
Edificiul actual păstrează astfel atât propria istorie, cât și fragmente din patrimoniul arhitectural dispărut al orașului.
Bibliografie
- Spiridon Cristocea, Flaminiu Mîrtzu, Adrian Băjan, „Biserica Fundeni din Câmpulung, județul Argeș, în lumina cercetărilor arheologice”, în Argesis. Studii și comunicări, seria Istorie, tom XIV, Muzeul Județean Argeș, 2005.
- Ioan Răuțescu, Câmpulung-Muscel. Monografie istorică.
- Sterian Pricope, articol despre Biserica Fundeni, publicat în Timpul muscelenilor, 23 aprilie 2009.
- Catagrafia bisericilor și populației din anul 1810.
- Catagrafia întocmită la porunca mitropolitului Neofit, în jurul anului 1840.
- Documentele Protoieriei Câmpulung privind reparațiile, închiderea și propunerea de demolare a bisericii.
- Documentația Comisiunii Monumentelor Istorice referitoare la consolidarea din anul 1930.
Știi mai multe despre Biserica Fundeni din Câmpulung Muscel. Lăcaș medieval fără turle din fosta mahala Fundeni? Spune și altora!