Coloniale și Delicatese. De la prăvălia interbelică la cafeneaua Coloniale din Câmpulung Muscel
Denumirea „Coloniale” nu reprezenta inițial numele propriu al unei firme. În secolele al XIX-lea și al XX-lea, termenul desemna o categorie de mărfuri și, prin extensie, tipul magazinelor în care acestea erau comercializate.
Cuvântul provenea din expresia franceză denrées coloniales și din termenul italian coloniale. La baza sa se afla latinescul colonia, folosit inițial pentru o așezare sau un teritoriu destinat cultivării pământului.
După dezvoltarea rutelor comerciale maritime și extinderea imperiilor europene, denumirea a fost atribuită produselor aduse din teritorii îndepărtate și din regiuni exotice.
În limba română, „coloniale” a devenit un substantiv folosit la plural pentru mărfurile întâlnite în băcăniile mai bine aprovizionate. Cafeaua, ceaiul, zahărul rafinat, cacaoa, orezul și mirodeniile erau încadrate în această categorie.
În perioada interbelică, formule precum „Magazin de Coloniale” sau „Coloniale și Delicatese” indicau profilul comercial al prăvăliei. Într-un oraș prosper puteau exista mai mulți negustori care își prezentau magazinele în acest mod, fără ca termenul să funcționeze ca o marcă exclusivă.
Mărfurile unei băcănii de coloniale
Magazinele de coloniale se adresau în principal clientelei urbane cu venituri mai mari. Ele nu erau simple puncte de desfacere pentru produsele alimentare curente, ci prăvălii specializate în mărfuri fine, rare sau importate.
Printre articolele coloniale propriu-zise se găseau cafeaua verde ori proaspăt prăjită, ceaiurile negre și verzi, cacaoa, ciocolata, orezul și zahărul rafinat.
Mirodeniile cuprindeau piper negru, alb sau roșu, scorțișoară, cuișoare, nucșoară, vanilie și șofran.
Categoria delicateselor putea include brânzeturi franțuzești și italiene, măsline, ulei de măsline, conserve de pește, pește afumat, icre, coniacuri, șampanie și vinuri de Porto.
Mărfurile ajungeau în orașele românești prin rute maritime și feroviare. Cafeaua putea proveni din America de Sud, mirodeniile din Orient, iar băuturile și produsele alimentare fine din centrele comerciale europene.
Organizarea profesională a comercianților de coloniale
În perioada în care funcționa băcănia lui Nicolae Gh. Vișoianu din Câmpulung, comerțul cu produse coloniale nu reprezenta numai o denumire tradițională folosită de prăvălii, ci o categorie profesională distinctă în economia românească.
În anul 1940, la inițiativa unor reprezentanți ai comerțului bucureștean, s-a constituit Asociația Generală a Comercianților de Coloniale, Delicatese și Băuturi. Noua organizație urmărea să reunească într-un singur corp profesional comercianții din întreaga țară care activau în aceste domenii și să le apere interesele.
Magazin de coloniale și băuturi. Personalul în interior. Fotografie tip carte poștală. Începutul secolului al XX-lea.
Programul asociației cuprindea pregătirea comercială practică, formularea de propuneri către Ministerul Economiei Naționale, identificarea unor soluții pentru dezvoltarea comerțului și îndrumarea tinerilor către activitățile comerciale. Organizația urma să aibă secțiuni în orașele de reședință ale ținuturilor, iar sediul central se afla în București.
Conducerea era asigurată de un comitet prezidat de Ioan Dumitrescu-Militari, alături de mai mulți vicepreședinți, secretari generali și consilieri proveniți din mediul comercial. Existența unei asemenea structuri arată amploarea pe care o avea această ramură înainte de dispariția comerțului privat tradițional.
Prăvălia lui Nicolae Gh. Vișoianu
Nicolae Gh. Vișoianu a deschis la parterul vilei sale din Câmpulung un magazin de coloniale, echivalentul unei băcănii specializate. Aici erau comercializate cafea, mirodenii, cacao și delicatese destinate clientelei orașului.
Existența magazinului a fost confirmată de un document găsit în casă după cumpărarea imobilului de către actualii proprietari. Printre obiectele rămase în clădire se afla autorizația de funcționare a magazinului, datată în anii 1940. Documentul a fost înrămat și păstrat în interior, iar denumirea istorică a activității comerciale a devenit numele ansamblului contemporan.
Magazinul lui Vișoianu făcea parte dintr-o categorie de prăvălii răspândită în orașele României interbelice. În Câmpulung, aceste magazine deserveau o comunitate urbană activă, într-un centru comercial legat prin drumuri de București, Pitești, Brașov și Târgoviște.
Mobilierul și servirea într-o prăvălie interbelică
Magazinele de coloniale erau organizate în jurul tejghelei și al servirii directe. Produsele nu erau luate de cumpărător de pe raft, ci erau oferite de proprietar sau de băieții de prăvălie.
Mobilierul putea cuprinde rafturi înalte din lemn, sertare etichetate, dulapuri, tejghele și vitrine. Cafeaua era măcinată în râșnițe din fontă, iar mărfurile se cântăreau cu balanțe de precizie. Casele de marcat din metal completau echipamentul comercial.
Produsele erau ambalate în hârtie și legate cu sfoară. Clienții fideli puteau cumpăra „pe caiet”, plata fiind făcută ulterior, de obicei la sfârșitul lunii. Comenzile mai mari erau livrate la domiciliu cu bicicleta, căruța sau trăsura.
Vitrina avea un rol important în prezentarea magazinului. Conservele, sticlele și mărfurile exotice erau așezate astfel încât să atragă atenția trecătorilor.
Dispariția vechilor magazine
După anul 1948, comerțul privat a fost înlăturat treptat, iar magazinele au fost naționalizate. Categoria tradițională a băcăniilor de coloniale a dispărut, iar termenul a fost înlocuit în uzul curent prin denumiri precum „Alimentara”.
În același timp, s-a pierdut și modelul comercial bazat pe negustorul care locuia în aceeași clădire în care își desfășura activitatea. Vila Vișoianu a rămas însă legată de această etapă prin structura sa, prin documentul de funcționare și prin memoria prăvăliei de la parter.
Vila Nicolae Gh. Vișoianu din Câmpulung Muscel
Casa se află pe strada I.L. Caragiale nr. 22, în apropierea centrului municipiului Câmpulung Muscel și a Liceului „Dinicu Golescu”. Clădirea a fost ridicată în anul 1926, dată înscrisă pe fațadă, și a aparținut negustorului câmpulungean Nicolae Gh. Vișoianu.
Vila a fost concepută ca o casă negustorească, în care locuirea era asociată activității comerciale. La parter a funcționat magazinul proprietarului, iar restul construcției a fost destinat vieții familiei. Beciul de piatră, încăperile de la parter, sala lungă închisă, tâmplăria, podelele și finisajele interioare au alcătuit un ansamblu caracteristic locuințelor urbane ridicate în Câmpulung în prima jumătate a secolului al XX-lea.
Casa s-a păstrat într-un oraș în care vechile locuințe muscelene coexistă cu vile, case boierești și construcții negustorești. Arhitectura Câmpulungului din această perioadă a fost marcată și de activitatea arhitectului Dimitrie Ionescu-Berechet și a antreprenorilor italieni, între care familia De Nicolo, implicați în ridicarea unor clădiri și monumente din piatră.
Salvarea clădirii
Casa a fost cumpărată de Daniel Leonard Toteanu, care a început recuperarea și transformarea proprietății. La momentul preluării, edificiul păstra caracterul unei vile vechi, dar se afla într-o stare care impunea lucrări ample.
Intervenția nu a urmărit înlocuirea completă a interiorului, ci recuperarea elementelor rămase din construcția inițială. Straturile succesive de vopsea au fost îndepărtate, fiind descoperită prima zugrăveală a casei, executată cu șabloane și culori diferite.
Au fost păstrate și puse în valoare lemnăria, podelele și alte componente originale. În baie a rămas cada veche, integrată în amenajarea actuală.
Restaurarea și redecorarea au fost coordonate din punct de vedere scenografic de regizorul Sergiu Negulici. Acesta a lucrat împreună cu Daniel Leonard Toteanu la transformarea casei într-un spațiu în care locuirea, ospitalitatea și evocarea perioadei interbelice se completează.
Arhitectura și spațiile vilei
Ansamblul este alcătuit din beciul de piatră, parterul cu încăperi tematice, spațiile familiei, camerele de oaspeți și sala lungă închisă.
Sala reprezintă un spațiu intermediar între interior și exterior. Ea asigură accesul la camere și păstrează legătura cu arhitectura locuințelor în care circulația se desfășura printr-o galerie protejată.
Etajul a fost transformat într-un apartament de oaspeți amenajat cu mobilier de epocă și tapet floral. Spațiul cuprinde două dormitoare duble, legate de sală prin glasvanduri, și un dormitor individual cu acces direct la galerie.
Glasvandurile permit separarea încăperilor fără închiderea completă a perspectivelor interioare. Mobilierul, textilele și obiectele decorative au fost alese în raport cu atmosfera caselor urbane din primele decenii ale secolului al XX-lea.
Camerele tematice
La parter au fost amenajate două camere tematice: camera unui doctor și camera unei croitorese italiene.
Camera doctorului evocă statutul profesiilor liberale în orașul interbelic și interiorul unei locuințe în care mobilierul, cărțile, fotografiile și obiectele personale indicau ocupația proprietarului.
Camera croitoresei italiene face trimitere la comunitatea și la meșterii italieni implicați în activitatea de construcție din Câmpulung. Antreprenorii și lucrătorii veniți din Italia au participat la ridicarea unor case și monumente din piatră în perioada interbelică.
O altă încăpere a fost concepută ca apartamentul unei cântărețe de operă. Acesta comunică direct cu sala și cu baia în care s-a păstrat cada originală.
Amenajările nu reconstituie locuințele unor persoane identificate, ci compun, prin mobilier și obiecte, secvențe inspirate din viața privată a Câmpulungului din anii 1930–1940.
Interiorul a fost organizat prin mici compoziții alcătuite din mobilier, obiecte decorative, cărți și fotografii de epocă. Acestea au fost dispuse astfel încât să sugereze utilizarea zilnică a camerelor, nu expunerea rigidă a unor piese într-un muzeu.
Zugrăveala cu șabloane a fost integrată în ansamblu, alături de lemnăria și podelele recuperate. Obiectele moderne vizibile au fost limitate pentru a nu întrerupe unitatea interiorului.
Cărțile și fotografiile înrămate completează camerele, iar mobilierul diferă în funcție de tema fiecărui spațiu. Tapetul floral și culorile folosite continuă decorul inspirat din primele decenii ale secolului trecut.
Beciul transformat în cafenea Coloniale
În anul 2018, beciul vilei a fost amenajat ca o cafenea. Înaintea lucrărilor, spațiul a fost curățat de praful de cărbune și excavat pentru a permite utilizarea sa.
Pereții de piatră și forma boltită a subsolului au fost păstrate ca elemente principale ale interiorului. Mobilierul, corpurile de iluminat, obiectele decorative și tablourile lui Daniel Leonard Toteanu au fost introduse fără acoperirea caracterului inițial al beciului.
Cafeneaua a preluat numele fostului magazin și a stabilit o continuitate între activitatea comercială a lui Nicolae Vișoianu și folosirea actuală a clădirii. Dacă vechea prăvălie oferea cafea și produse importate, spațiul contemporan a readus cafeaua în aceeași proprietate, într-o funcțiune diferită.
Cafeneaua Coloniale și curtea
Coloniale funcționează atât în beci, cât și în curtea din fața casei. Mesele exterioare sunt așezate printre flori și sub glicina a cărei vegetație marchează schimbarea anotimpurilor.
Oferta cafenelei cuprinde cafea, prăjituri de casă și siropuri. Astfel, spațiul actual combină produsul care a aparținut istoric magazinelor de coloniale cu preparate realizate într-un registru domestic.
Curtea păstrează relația directă cu fațada vilei și permite observarea volumului clădirii, a golurilor și a elementelor arhitecturale recuperate.
Începând cu vara anului 2021, activitatea a fost extinsă prin amenajarea a trei camere pentru oaspeți: două duble și una individuală.
Cazarea nu a fost organizată ca într-o pensiune standardizată. Camerele păstrează diferențele de volum, tâmplăria, accesul prin sală și elementele originale ale casei.
Apartamentul Coloniale continuă scenografia începută în cafenea. Oaspeții locuiesc într-un ansamblu în care fiecare cameră are o identitate proprie, iar mobilierul și decorul urmăresc atmosfera anilor interbelici.
Funcțiunile actuale sunt repartizate pe niveluri: cafeneaua ocupă beciul și curtea, iar camerele și spațiile tematice se află în corpul principal al vilei.
Coloniale în patrimoniul construit al Câmpulungului
Câmpulungul păstrează biserici, cruci votive cioplite în piatră de Albești, case muscelene, vile și construcții negustorești. În oraș se conservă 37 de cruci votive, așezate la răspântii sau în curțile bisericilor.
Vezi si Biserica Flămânda (Biserica Miresei) din Câmpulung Muscel, Argeș
În acest cadru, vila din 1926 documentează o etapă diferită de patrimoniul medieval și religios. Ea aparține dezvoltării urbane din prima jumătate a secolului al XX-lea, când locuința proprietarului, magazinul, pivnița și spațiile gospodărești puteau fi reunite în aceeași proprietate.
Vezi si Bulevardul „Pardon” din Câmpulung-Muscel. Promenada printre case vechi și teii Câmpulungului
Coloniale a fost recuperată fără eliminarea urmelor succesive ale folosirii sale. Documentul comercial, zugrăveala, tâmplăria, podelele, beciul și încăperile au fost integrate într-o funcțiune contemporană.
Astăzi, ansamblul reunește casa negustorească, memoria băcăniei, cafeneaua, camerele de oaspeți și scenografiile inspirate din viața Câmpulungului interbelic.
Vezi si Grădina Publică „Merci” din Câmpulung Muscel, Argeș
Numele nu a fost ales ca simplă formulă evocatoare, ci provine din activitatea desfășurată în aceeași clădire de Nicolae Gh. Vișoianu și din autorizația de funcționare păstrată în interior.
Știi mai multe despre Coloniale și Delicatese. De la prăvălia interbelică la cafeneaua Coloniale din Câmpulung Muscel? Spune și altora!