Castelul Kendeffy, Sântămăria Orlea, Hunedoara
Castelul Kendeffy a fost construit de către familia Kendeffy în 1782, o familie de nobili foarte bogați la acea vreme, care aveau nevoie de o reședință în Țara Hațegului.
A fost naționalizat în anul 1948, iar în anii 1960 s-au organizat tabere de vară în parcul castelului. În anii 1980 castelul a fost transformat în hotel.
Clădirea are un plan dreptunghiular, este compusă din trei unități, cel mai spectaculos find turnul monumental.
Elementul cel mai spectaculos al fațadei principale este placa barocă, opera a sculptorului clujean József Hoffmayer, pe care se văd urmele blazoanelor familiilor Kendeffy și Bethlen, și inscripția referitoare la constructive.
Clădirea are un plan aproape dreptunghiular şi este compusă din trei unităţi, şi atrage atenţia asupra sa mai ales datorită turnului său monumental.
Castelul plasat pe o înălţime delimitată printr-un parapet construit din piatră şi cărămidă, şi accesibil prin două rampe, are un aspect predominant neogotic, prin următoarele elemente arhitecturale: turnul, balustrada cu crenel, fiale, ferestre în arc frânt, balconul mic, şi datorită compoziţiei sale asimetrice.
Mobilierul vechi al castelului a dispărut aproape în totalitate.
Bazându-ne pe inventarele scrise şi pe puținele fotografii din epocă, se poate spune că la sfârșitul secolului al XIX-lea au dominat piesele de mobilier sculptate din stejar, iar în încăperile cu funcție reprezentativă (cum era sufrageria şi sala de fumat), pe lângă mobilierul pretențios, erau expuse şi o serie de obiecte de artă, cărţi, arme, trofee de vânat.
Folosind blazoane şi scuturi pictate, interioarele au încercat să evoce evul mediu, această tendinţă alăturându-se organic modului romantic în care au fost concepute faţadele clădirii.
Familia Kendeffy era de origine cumană, prima atestare documentară a acesteia datând din anul 1236. Ioan, fiul lui Kende din Râu de Mori, a fost scutit de orice serviciu cnezial de voievodul transilvanean în anul 1406, iar în 1415 a avut deja privilegiu nobiliar. Regele Sigismund dăruieşte susnumitului Ioan, blazon familial.
Prima dovada scrisa a constructiilor efectuate la Sântamaria Orlea este un contract din anul 1777, referitor la construirea edificiului. La aceasta faza de constructie se refera si placa comemorativa plasata deasupra intrarii principale, care marcheaza data de 1782.
Contele Elek Kendeffy (?–1783) a construit un castel baroc reprezentativ probabil pe fundamentele unui conac precendent, dupa ce a primit titlul de conte. Din constructia castelului baroc s-au păstrat cornișa aripii estice si bolțile semicilindrice cu penetratii din interior.