Turnul de apă Cetatea lui Țepeș Vodă din București, str. Candiano Popescu
Turnul de apă „Cetatea lui Țepeș Vodă” este situat in municipiul București, str. Candiano Popescu, nr. 6, sector 4.
Clădirea, realizată in anul 1906 după planurile arhitectului Scarlat Petculescu, reproduce, la o scară mai mică decât originalul, Cetatea Poenari, ridicată de Vlad Țepeș, domnitorul Țării Românești. Castelul a fost inaugurat chiar în cadrul Expoziţiei Generale a României, cu ocazia aniversării a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I.
Turnul castelului este înalt de 23 de metri și cu un diametru de 9 metri, iar in interiorul lui s-a montat un rezervor din fontă cu o capacitate de 200 de metri cubi.
Castelul Vlad Țepeș a avut mai multe funcții. În 1940 a devenit corp de gardă pentru o unitate militară. În 1945, camerele castelului au fost transformate în dormitoare pentru femeile care lucrau la amenajarea parcului Carol.
Strada General Candiano Popescu poartă numele celui care a fost reputat ziarist, avocat și general al armatei române. Alexandru Candiano-Popescu s-a născut la 27 ianuarie 1841 în Buzău. A fost fondator al ziarelor „Perseverența” și „Democrația”.
Tot el a fost inițiatorul mișcării republicane antidinastice din 8 august 1870, cunoscută și sub denumirea de Republica de la Ploiești.