Descoperă frumusețea clădirilor vechi din România!

Istoric, povești și legende, arhitectură și fotografii!

Casa Weidner din Sibiu

Casa Weidner este situată în Sibiu, str. Avram Iancu, nr. 9, județul Sibiu.

Construită în anul 1571, Casa Weidner este clădire monument istoric.

Ansamblul arhitectural este compus din patru corpuri care închid o curte interioară dreptunghiulară. Clădirea principală, construită pe pivnițe boltite datând din secolul XV, are o fațadă sobră, cu cinci axe, ferestre cu obloane tradiționale și un acoperiș înalt cu lucarne metalice. Accesul în curte se face printr-un gang boltit semicilindric.

În spatele curții se păstrează un turn octogonal medieval (sec. XIV), integrat ulterior într-o clădire de locuit (ce datează din sec. XIX).

Clădirea iese în evidență prin portalul renascentist din piatră, cu pilaștri canelați și decor vegetal și ancadramentul de gang, datat 1571, cu inițialele J.W. și o deviză filozofică pictată în gotică „Să știi multe, dar să spui puține / nu răspunde tuturor celor care întreabă” și prin Turnul medieval din a treia incintă fortificată a orașului.

Repere istorice:
Casa a fost reconfigurată în 1571, după incendiul devastator din 1570. În sec. XIX devine proprietatea judecătorului Ioan Bădilă, apoi a consilierului Ioan Moldovan, fiind achiziționată în perioada interbelică de Asociația ASTRA. Între 1896–1902 găzduiește Uzina Electrică a Sibiului.

Aici a copilărit între 1889–1893 arhitectul maghiar Kós Károly, figură emblematică a renașterii stilului medieval în arhitectura modernă.

Spațiile de la parter au adăpostit numeroase restaurante celebre (Quandt, Unger, Schneider, Kasper), magazine de haine, un anticariat și o farmacie renumită în perioada interbelică, „La Îngerul”, a familiei Binder.