Descoperă frumusețea clădirilor vechi din România!

Istoric, povești și legende, arhitectură și fotografii!

Colegiul Național Silvania din Zalău, Sălaj

Colegiul Național Silvania, fostul Colegiu reformat, este situat în Zalău, str. Unirii, nr. 1, județul Sălaj.

Construit în anul 1860, apoi refăcut în anii1903 și 1925, Colegiul Național Silvania este clădire monument istoric.

Vezi filmul Vatra MCP cu Zalăul vechi, de altădată

Construite într-un interval de aproximativ o jumătate de secol, cele trei clădiri istorice – astăzi monumente de arhitectură – nu urmează un stil unitar. Corpurile B și C se înscriu într-o zonă de tranziție între clasicism și neoclasic, evidențiind o arhitectură sobră, marcată de simplitate, funcționalitate și rigoare compozițională, în contrast cu abundența decorativă a barocului.

Colegiul Național Silvania din Zalău

Astfel, elementele reliefate ale fațadelor – precum rezalitele caracteristice barocului – dispar, fiind înlocuite de suprafețe plane și ordonate. Fațadele impresionează prin unitate, echilibru și prin alinierea strictă a componentelor arhitecturale.