Palatul Societății de Gaz și Electricitate din București, bd. Gheorghe Magheru
Palatul Societății de Gaz și Electricitate este situat in municipiul București, bd. Gheorghe Magheru, nr. 33, sector 1.
Palatul Societății de Gaz și Electricitate este în fapt adaptarea unei structuri existente, atât fațada cât și planurile actuale fiind desenate de Paul SMĂRĂNDESCU și construite de antrepriza inginerului Emil PRAGER.
Împreună cu Bulevardul Bălcescu, Bulevardul Magheru leagă Piața Romană de Piața Universității iar în anii 1930-1940 reprezenta una din arterele cele mai moderne ale Bucureștiului.
Timp de mai mulți ani Bulevardul Magheru a fost și una din cele mai scumpe artere comerciale din lume conform Cushman & Wakefield.
La 1913, acest bulevard se numea „Ion C. Brătianu”, la 1931 „Take Ionescu”, „Magheru” fiind numit din 1948. Numele dat acestei importante artere este al celui care-a fost, pe rând, pandur în oastea lui Tudor Vladimirescu, comandant în războiul ruso-turc, vătaf al județului Romanați.
Cele două bulevarde surori (Magheru și Bălcescu) împart o istorie comună a unora dintre cele mai scumpe și frumoase case ale protipendadei Bucureștene interbelice.
Aici se găsesc clădiri istorice precum hotelurile Ambasador (1938) și Lido (1934). Teatrul Nottara a fost construit chiar de către tatăl regizorului Liviu Ciulei.
Blocurile „Casata” și „Scala” a fost afectate de cutremurul din 1977.