Casa Vernescu din București, calea Victoriei
Casa Vernescu, apoi Casino Palace, este situata in municipiul București, calea Victoriei, nr. 133, sector 1.
Casa Vernescu este construită în stil eclectic, cu două niveluri, parter și etaj, iar în centrul său se impune un hol vast cu o scară monumentală. Interiorul clădirii este impresionant, de la marmura cu decorații aurite la tavane și pereți, până la vitraliile și oglinzile masive, lambriuri din lemn de stejar și picturi elegante.
Construita în jurul anului 1820, în stilul eclectic, initial, clădirea i-a aparținut boierului Filip Lenș, vornic, mare vistiernic și logofăt al dreptății, pentru ca după moartea lui să se instaleze aici o unitate militară, apoi Ministerul de război.
Clădirea a fost distrusă din nou într-un incendiu în 1882.
În anul 1886 edificiul a devenit proprietatea unui politician al vremii, Guță Vernescu, la solicitarea căruia arhitectul Ion Mincu a efectuat o restaurare (1887 -1889) iar pictorul George Demetrescu Mirea i-a împodobit interioarele.
În 1890 arh. Mincu realizează dependințele pentru servitori, case cu două etaje, cu o decorație sobră, clasică la exterior. În 1898 s-a adăugat o ghețărie. Ulterior aici și-au avut sediul Guvernul, Ministerul Economiei Naționale, Ministerul Industriei și Comerțului.
În 1944, Casa Lens-Vernescu a fost rechiziționată de Armata Roșie, care a deteriorat o mare parte din picturile murale. După 1945, clădirea a fost preluată de Guvernul Groza și a funcționat ca casă de protocol pentru diferite ministere până în 1990. Apoi, a devenit sediul Uniunii Scriitorilor din România.
După 1993, Casa Vernescu a fost refăcută și modernizată, parterul său devenind sediul unui restaurant de cinci stele, considerat cel mai elegant restaurant din București. Uniunea Scriitorilor a închiriat imobilul unui operator de cazinouri și de atunci clădirea este cunoscută sub numele de Casino Palace / Casa Vernescu.