Hanul Arborele verde din Oradea
Hanul Arborele verde este situat in municipiul Oradea, Str. Vasile Alecsandri, nr. 8-10, judetul Bihor.
Clădirea figurează pe lista monumentelor protejate de UNESCO datorită vechimii sale și pentru că îmbină trei stiluri arhitecturale – baroc, eclectic și seccesion – vizibile pe cele trei axe verticale ale fațadei dinspre strada Vasile Alecsandri.
Cladirea a fost modificată şi extinsă de mai multe ori. Etapele constructive au fost înregistrate în anii 1836, 1885, 1895 şi, finalmente şi cea mai importantă, în anul 1908.
Asadar, ultima mare intervenţie asupra sa se face în anul 1908. Proiectanţii Complexului „Vulturul Negru”, printre care arhitectul Sztarill Ferenc au avut cuvântul cel mai greu de spus, cumpără clădirea şi o modifică semnificativ pentru a o putea armoniza cu viziunea noului ansamblu. De atunci parvine actuala înfăţişare a clădirii, look-ul său eclectic.
Bogata sa istorie începe înainte de 1760, când aparținea de Capitulul Episcopiei Romano-Catolice și figura ca o simplă cârciumă, o cafenea, cu numai două camere la dispoziția oaspeților.
Până la marele incendiu din 1836, care a nimicit aproape în întregime centrul istoric de azi, Arborele Verde se dezvoltă semnificativ, devenind nu numai han, ci și locuință și temniță a Capitulului.
După acest evenimet, hanul renaște, cunoscând o dezvoltare fulminantă
la etaj, erau câteva camere, care ofereau adăpost peste noapte, turiștilor celor aflați în trecere, iar jos, o cârciuma spațioasă și curată, cu mâncare buna și o ambianta liniștită.
Inițial se numea Arborele Verde, de unde, apoi, și-a tras numele și strada pe care se afla, nume păstrat pană în anul 1920. Cu timpul cârciuma Arborele Verde a devenit restaurant, numele rămânând același.
La Arborele Verde se țineau și seratele de cunoștință ale studenților de la Academia de Drept. Tot aici s-a sărbătorit la 9 iunie 1904, jubileul scriitoricesc al lui losif Vulcan, la împlinirea apropiata a patruzeci de ani de la apariția revistei „Familia”.
Complexul a funcționat și în perioada interbelica, pana spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial, fiind complet desființat după 1948.
Din anii 1960 aici funcționează Teatrul de păpuși Arcadia.
Știi mai multe despre Hanul Arborele verde din Oradea? Spune și altora!