Muzeul Literar şi Memorial „Teodor Tanco”, Bistrița-Năsăud
Gospodăria a fost constituită în perioada interbelică de către familia Pop. În anul 2001 a fost cumpărată de către scriitorul Teodor Tanco şi donată în anul 2007.
Colecţia cuprinde cărţile şi obiectele din camera de lucru ale donatorului, precum şi o bibliotecă ce prezintă cărţile scriitorilor bistriţeni.
Din Monor s-au ridicat în timp 14 doctori în ştiinţe, personalităţi culturale şi ştiinţifice marcante ale ţinutului bistriţean şi năsăudean, dintre care si dr. Paul Tanco, primul român doctor în matematică.
Pentru toate aceste personalităţi bistriţene şi năsăudene, cât şi monorene, d-l prof.dr.Teodor Tanco a găsit de cuviinţă să înfiinţeze acest muzeu alcătuit dintr-o casă ţărănescă de tip vechi, cu camere în linie şi cu târnaţ şi dintr-o bucătărie de vară.
În această casă, prima cameră este dedicată scriitorilor din judeţ. Aici avem expusă o galerie cu 76 de portrete ale unor scriitori născuţi în acest spaţiu sau care şi-au legat numele prin activitate de judeţul nostru, cum este cazul poetului şi filosofului Lucian Blaga.
Portretele sunt opera artistului plastic clujean Virgil Tomuleț. În mijlocul camerei se află o masă mare ovală pe care sunt expuse unele din volumele acestor scriitori. Pe o altă masă îngustă se găsesc cele 44 de cărţi editate de scriitorul Teodor Tanco.
Camera din mijloc este a autorului, lânga ea un spaţiu mai mic pentru biblioteca, cu peste 1000 de volume. Mai există o cameră mare, unde desfăşurăm sedinţe de cenaclu, prezentări de cărţi şi alte manifestări culturale.
Aici, pe un perete, avem expuse portretele celor 14 doctori în ştiinţe născuţi în Monor.
În curte exista o bucătărie de vară, transformată în capelă ecumenică, în care sunt expuse mai multe icoane, opere ale pictorului iconar Ion Cosma din Cluj-Napoca, precum şi un număr important de cărţi religioase, printre care şi Biblia de la Blaj, 1795, reeditată la Roma în anul 2000.
Teodor Tanco (22 aprilie 1925, Monor, județul Bistrița-Năsăud - 29 martie 2019, Cluj-Napoca, județul Cluj) a fost un scriitor, jurist, dramaturg și istoric literar român.
În anul 1994 i s-a acordat Premiul „George Barițiu” al Academiei Române pentru cele șapte volume „Virtus Romana Rediviva"