Poienarii de Muscel. Istoria așezării și arhitectura caselor de la poalele Dealului Mățău
La numai opt kilometri sud-est de municipiul Câmpulung-Muscel, la contactul dintre depresiunea Câmpulungului și dealurile înalte ale Subcarpaților Getici, se află comuna Poienarii de Muscel, una dintre vechile așezări ale ținutului muscelean.
Poziția sa geografică, apropierea de prima capitală a Țării Românești și prezența unor sate cu atestări medievale au făcut ca evoluția acestei comunități să fie strâns legată de istoria întregii regiuni.
Astăzi, comuna cuprinde un teritoriu de aproximativ 38,5 km² și se dezvoltă într-un spațiu caracterizat prin dealuri domoale, livezi, pășuni și gospodării răsfirate, specifice Muscelului. Deși apropierea de Câmpulung a influențat permanent viața economică și socială a localității, Poienarii de Muscel și-a păstrat identitatea rurală și o parte importantă din patrimoniul său istoric și religios.
Istoria comunei este strâns legată de satele Poienari, Jugur, Groșani, Brebenești și Valea din Dărăt, așezări care au evoluat împreună timp de mai multe secole și care au trecut prin numeroase reorganizări administrative fără să-și piardă continuitatea.
Originea numelui Poienari
Originea denumirii comunei a constituit de-a lungul timpului subiectul mai multor explicații.
O tradiție locală atribuia numele unui boier Poenaru, despre care se spunea că ar fi locuit în centrul satului. Cercetările istorice au infirmat însă această ipoteză, deoarece persoana respectivă a trăit într-o perioadă mult prea recentă pentru a putea da numele unei localități deja existente. Mai degrabă, acesta și-a format numele de familie după satul în care locuia.
Documentele istorice indică faptul că denumirea Poienari exista cu mult înainte și derivă, cel mai probabil, din termenul poiană, caracteristic unei așezări dezvoltate într-un spațiu deschis, rezultat prin defrișarea pădurii.
Mai multe hrisoave cercetate de preotul Ioan Răuțescu în arhivele Protoieriei Muscel, ale Academiei Române și ale Arhivelor Statului pomenesc satul Poienari încă din primele secole ale epocii medievale.
Din analiza acestor documente reiese că localitatea era cunoscută cel puțin din anul 1609 și, foarte probabil, exista încă din secolul al XIV-lea, când întreaga zonă a Muscelului cunoștea o dezvoltare intensă în jurul Câmpulungului.
O așezare la contactul dintre deal și depresiune
Comuna Poienarii de Muscel este situată în partea de nord-est a județului Argeș, la aproximativ 55 de kilometri de municipiul Pitești și la numai opt kilometri de Câmpulung-Muscel. Teritoriul comunei se află la poalele Dealului Mățău, unul dintre cele mai înalte dealuri ale României, și la aproximativ trei kilometri de Râul Târgului.
Din punct de vedere geografic, localitatea aparține în întregime Subcarpaților Getici, unitate de relief care face trecerea dintre munții înalți ai Carpaților Meridionali și câmpiile din sud. Dealurile împădurite, culmile domoale și văile adânci au favorizat dezvoltarea unei economii bazate pe agricultură, pomicultură și creșterea animalelor.
Comuna este mărginită la nord-vest de municipiul Câmpulung-Muscel, la nord-est de comuna Mioarele, la sud-vest de comuna Schitu Golești, la sud de comunele Mihăești și Hârtiești, iar la sud-est de comuna Boteni. Această poziție a plasat-o permanent în zona de influență a Câmpulungului, fără a-i diminua însă individualitatea.
Legătura cu vechea capitală a Țării Românești
Dezvoltarea comunei nu poate fi înțeleasă fără raportarea la istoria Câmpulungului, oraș care a reprezentat primul centru politic și administrativ al Țării Românești.
Activitatea economică și politică desfășurată în vechea capitală medievală a influențat întreaga regiune. Moșiile domnești administrate din Câmpulung au cuprins și terenuri din actuala comună Poienarii de Muscel, iar populația satelor din jur a fost implicată în activitățile agricole și gospodărești ale domeniului domnesc.
Tradiția locală amintește că pe moșia lui Negru Vodă din Câmpulung au fost aduși robi țigani pentru a lucra pământul și pentru a presta diferite servicii în folosul curții domnești. O parte dintre aceștia au fost așezați în satul Groșani, unde urmașii lor au continuat să locuiască și în epoca modernă.
Această legătură explică de ce evoluția comunei s-a desfășurat permanent în raport cu dezvoltarea Câmpulungului. Drumurile comerciale, schimburile economice și organizarea administrativă au făcut ca localitatea să participe la viața unuia dintre cele mai importante centre medievale din sudul Carpaților.
Jugur, satul cu cea mai veche atestare
Dintre satele actualei comune, Jugur apare cel mai devreme în documentele medievale.
Localitatea este menționată într-un act din 5 august 1462, prin care Vladislav al II-lea întărea unor boieri mai multe sate și le acorda scutiri de slujbe și dări. Documentul demonstrează că Jugur exista deja ca așezare organizată în a doua jumătate a secolului al XV-lea.
Poziția satului, aflat între Câmpulung și culmile subcarpatice, a favorizat dezvoltarea unei comunități agricole și pastorale stabile, care a beneficiat de apropierea vechilor drumuri comerciale și de terenurile fertile din zonă.
Jugur avea să joace un rol important și în organizarea administrativă modernă, devenind pentru o perioadă centrul comunei rezultate din unirea localităților în perioada interbelică.
Documentele secolului al XVII-lea
Istoria localității este ilustrată și de documentele secolului al XVII-lea.
Într-un act datat 22 august 1650 este amintită o carte de blestem emisă de patriarhul Pavel al Ierusalimului pentru Mule Cupetu din Câmpulung și pentru Proca, ginerele lui Haiducu.
Documentul amintește că aceștia ajunseseră robi împreună cu familiile și averile lor în vremea lui Șerban Vodă, pe moșia vornicului Marza. Ulterior, Gavrilescu spătarul, fiul lui Marza, i-a eliberat din robie, păstrând însă moșiile în proprietatea sa și oferindu-le libertatea ca act de milostenie pentru sufletul său și al tatălui său.
Acest episod ilustrează existența relațiilor sociale specifice epocii feudale și prezența unor mari proprietăți funciare în zonă.
Evoluția administrativă
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta denumirea de Poienari și făcea parte din plasa Argeșelul a județului Muscel. Ea era alcătuită din satele Brebenești, Groșani, Poienari, Șerbănești și Valea din Dărăt și avea 952 de locuitori. În comună funcționau două biserici și o școală frecventată de 45 de elevi.
În aceeași perioadă exista și comuna Jugur, aflată în aceeași plasă administrativă. Aceasta avea 885 de locuitori și cuprindea satele Jugur, Valea din Dărăt și Valea Itului.
Anuarul Socec din 1925 consemnează unirea celor două comune sub denumirea de Jugur, noua unitate administrativă având aproape 3.000 de locuitori în satele Groșani, Jugur și Poienari.
Organizarea nu a durat însă mult. În anul 1931 documentele administrative înregistrează din nou două comune distincte.
Comuna Poienari era alcătuită din Brebenești, Groșani, Poienari și Valea din Dărăt Mică. Comuna Jugur cuprindea Jugur și Valea din Dărăt Mare.
În anul 1950, reforma administrativă a integrat comuna în raionul Muscel al regiunii Argeș. Reorganizarea administrativă din 1968 a readus comuna în cadrul județului Argeș.
Tot atunci, pentru a evita confuzia cu o altă comună din județ care purta aceeași denumire, localitatea și satul de reședință au primit numele actual de Poienarii de Muscel.
Patrimoniul religios
Patrimoniul construit al comunei este reprezentat de mai multe lăcașuri de cult cu valoare istorică.
Cel mai important monument clasat la nivel național este biserica de lemn cu hramul „Sfinții Voievozi” din satul Gabrieni, ridicată în anul 1849.
Construcția aparține tradiției bisericilor de lemn din nordul Muscelului și păstrează caracteristicile arhitecturii religioase rurale din secolul al XIX-lea.
Pe lista monumentelor istorice de interes local figurează alte două biserici. Prima este biserica „Sfântul Dumitru”, construită în anul 1801. Cea de-a doua este biserica cu hramurile „Sfântul Nicolae” și „Înălțarea Domnului”, ridicată în anul 1874.
Poienarii de Muscel a evoluat într-un spațiu aflat permanent între lumea rurală și influența exercitată de Câmpulung. Apropierea de oraș a favorizat schimburile comerciale și accesul la instituțiile administrative, dar nu a modificat caracterul agricol al localității.
Livezile, terenurile cultivate, pășunile și gospodăriile răsfirate au rămas principalele elemente ale peisajului local.
Poziția la poalele Dealului Mățău a făcut ca locuitorii să beneficieze atât de resursele dealurilor subcarpatice, cât și de apropierea depresiunii Câmpulungului, una dintre cele mai vechi regiuni locuite ale Țării Românești.
Astăzi, comuna păstrează această dublă identitate. Ea continuă să fie o așezare rurală, dar în același timp reprezintă una dintre porțile de acces către peisajul natural și patrimoniul istoric al Muscelului.
Vecinătatea cu Câmpulungul, apropierea Dealului Mățău, vechimea satelor componente și monumentele istorice conferă Poienarilor de Muscel un loc aparte în cadrul așezărilor istorice ale județului Argeș.
Bibliografie
- Marele Dicționar Geografic al României, sfârșitul secolului al XIX-lea.
- Anuarul Socec al României, ediția 1925.
- Recensăminte și reorganizări administrative, 1931, 1950 și 1968.
- Ioan Răuțescu, documente privind istoria Muscelului și a Protoieriei Câmpulung.
- Cronica bisericii din Poienari redactată de preotul D. Nițescu.
- Studii monografice privind comuna Poienarii de Muscel și geografia județului Argeș.
Știi mai multe despre Poienarii de Muscel. Istoria așezării și arhitectura caselor de la poalele Dealului Mățău? Spune și altora!