Berevoești, Argeș. Crucile de piatră, moșnenii și marile familii boierești din vechea așezare musceleană
Comuna Berevoești, alcătuită astăzi din satele Berevoești, Bratia, Gămăcești și Oțelu, este situată în partea central-nordică a județului Argeș, în Depresiunea Getică, la contactul cu versantul sudic al Carpaților Meridionali, într-una dintre cele mai reprezentative zone ale Muscelului istoric.
Așezarea face parte din spațiul intracolinar al celor șapte muscele dintre râurile Dâmbovița și Argeș, un teritoriu caracterizat prin dealuri înalte despărțite de mici depresiuni, acoperite de livezi, fânețe și terenuri agricole, unde s-au dezvoltat unele dintre cele mai vechi sate ale Muscelului.
Comuna ocupă o suprafață de aproximativ 100 km² și se învecinează cu Bughea de Jos la est, Godeni la sud-est, Aninoasa la sud-vest, Albeștii de Muscel la nord-est, iar la nord și nord-vest cu comunele Slănic și Nucșoara.
Relieful și evoluția localității sunt strâns legate de Valea Bratiei, una dintre cele mai importante axe naturale ale nordului județului Argeș.
Vezi si Casele tradiționale din Bratia, Berevoești - Argeș. Arhitectura vernaculară de pe Valea Bratiei
Râul Bratia, cunoscut și sub numele de Bratia Mare, izvorăște de pe versantul sudic al Munților Iezer, dintre culmile Papău, Obârșia, Cernatu și Colții Caprei, la peste 2.100 m altitudine, și parcurge peste 60 km până la vărsarea în Râul Târgului, după Băjești.
În interiorul comunei primește numeroși afluenți, dintre care cei mai importanți sunt Brătioara, Râușorul și Năvrapul, cursuri de apă care au modelat relieful și au favorizat dezvoltarea vetrelor de sat.
Brătioara își are izvoarele în Munții Danciului și Portăreasa, Râușorul coboară dintre culmile Șețu, Năpârteanu și Jupâneasa, iar Năvrapul își adună apele dintre Perșunaru, Ulmu, Piscul Popii și Piscul Lung. Întreaga rețea hidrografică a influențat amplasarea gospodăriilor, exploatarea pădurilor, funcționarea morilor și organizarea terenurilor agricole.
O așezare atestată încă din Evul Mediu
Berevoești se numără printre cele mai vechi localități documentate din Muscel. Prima atestare cunoscută datează din 1427, în timpul domniei lui Dan al II-lea, fapt care confirmă existența unei comunități bine închegate încă din prima jumătate a secolului al XV-lea.
Vezi si Godeni, Argeș. Arhitectura caselor tradiționale de pe Valea Bughei
Un al doilea document, emis în 1526, consemnează stăpânirea unei treimi din sat de către jupan Vlaicu clucer, împreună cu frații săi, asupra unor întinse proprietăți care cuprindeau hotarele Berevoieștilor, pometurile, siliștea Copăcenilor și văile Râului Mare, Năvrapului și Râușorului.
Documentul precizează că aceste moșii proveneau dintr-o cumpărătură făcută de bunicul lui Vlaicu, jupan Pătru postelnic, încă din vremea lui Vlad Călugărul, pentru suma de 70 de florini ungurești.
Un alt hrisov, din 1572, amintește proprietățile boierilor din Piscani aflate la Berevoești și precizează că acestea fuseseră cumpărate încă din vremea lui Laiotă Basarab, cunoscut și sub numele de Basarab cel Bătrân.
În documentele istorice apar mai multe variante ale numelui localității — Berivoiești, Berevoești și Berevoiești — însă forma consacrată și păstrată până în prezent este Berevoiești.
Moșnenii și marile familii boierești
Istoria comunei este strâns legată de existența obștilor de moșneni, care au administrat timp de secole pădurile, pășunile și terenurile agricole aflate în devălmășie.
La sfârșitul secolului al XVII-lea își fac apariția în documente boierii Golești, care vor deveni cei mai importanți proprietari ai satului. Primul dintre ei, Radu Golescu, începe în anul 1693 cumpărarea sistematică a delnițelor de la moșnenii berevoieșteni. Proprietățile sale se extind rapid până către hotarele Godenilor și Coteștilor.
Documentele arată că, în același an, Radu Golescu cumpără zece delnițe împreună cu două case de la frații Bratu și Chirca și de la urmașii acestora. În 1695 achiziționează alte trei delnițe de la monahul Rafael, iar ulterior încă una de la un mazil din neamul Proculeștilor.
Expansiunea proprietăților continuă și în zona Năvrapului, unde un document din 1742 consemnează cumpărarea unei moșii la Oboare de la Stoica și familia acestuia. Toponimul Filip, păstrat până astăzi, amintește de vechiul proprietar al terenului.
Familia Goleștilor și-a pus amprenta asupra întregii evoluții a comunei. De la aceasta provine și denumirea de Goleasca, atribuită unei întinse fâșii de moșie care pornea din Valea Bratiei, traversa Coastele Bârzii și Aișoara, cuprindea satul Oțelu și ajungea până spre Malu.
Tot Goleștii au contribuit la întemeierea satului Oțelu, unde au adus primele familii de căminași ungureni pentru administrarea și exploatarea moșiilor.
Stăpânirea lor asupra Berevoieștilor a durat mai bine de 150 de ani. După Revoluția de la 1848, confruntați cu dificultăți financiare, urmașii familiei — Ștefan, Nicolae, Radu și Alexandru Golescu — au fost nevoiți să vândă proprietățile din Berevoiești și din sudul județului către negustorul câmpulungean Ioan Enache Hristodor, pentru suma de 2.500 de galbeni.
Vezi si Albeștii de Muscel, Argeș - satul de pietrari de la poalele Iezerului
Evoluția administrativă
La sfârșitul secolului al XIX-lea existau două comune distincte: Berevoiești-Pământeni și Berevoiești-Ungureni, ambele aparținând plaiului Nucșoara din județul Muscel.
Berevoiești-Pământeni cuprindea satele Berevoiești-Pământeni, Oțelu și Bratia și avea aproximativ 810 locuitori, cinci mori pe râul Bratia, două biserici și o școală.
Berevoiești-Ungureni includea satele Berevoiești-Ungureni, Mănești și Gămăcești, însumând 618 locuitori, două mori, o biserică și o școală.
În 1925, Anuarul Socec consemna unirea celor două comune într-o singură unitate administrativă, Berevoiești, cu 2.014 locuitori, iar reorganizarea administrativă din 1968 a dus la contopirea satelor Berevoiești-Pământeni și Berevoiești-Ungureni în actualul sat Berevoiești.
Cel mai important monument de interes național îl reprezintă ruinele bisericii medievale din Berevoiești, datate în secolul al XVI-lea.
Crucile de piatră din Berevoiești – repere de credință, hotar și memorie
Un capitol distinct al patrimoniului comunei Berevoiești îl formează crucile de piatră și piesele funerare vechi, răspândite în aproape întregul teritoriu al așezării. Ele se întâlnesc la Mănești, pe Valea Satului, în Vatra Satului, la Pârloage, Bratia, Năvrap, Muchea Câmpului, Baba și chiar pe muntele Berevoiescu Mare.
Apariția lor este semnalată încă din perioada 1550–1600, iar succesiunea pieselor păstrate acoperă mai multe secole de istorie locală.
Denumirile crucilor sunt în mare parte convenționale. Unele provin din vorbirea curentă a localnicilor și indică locul în care monumentul a fost ridicat, iar altele păstrează numele unei persoane menționate în inscripție. Descifrarea și interpretarea textelor au fost realizate cu sprijinul lui Flaminiu Mârțu, fost director al Muzeului din Câmpulung Muscel, și al profesorului Constantin Bălan, de la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București, cunoscut pentru cercetările sale epigrafice.
Vezi si Dealul Mățău și casele fermecătoare din Mioarele și Chilii
Aceste monumente nu au avut o singură funcție. Unele au fost ridicate ca însemne de hotar, altele au marcat drumuri, răspântii, proprietăți, locuri de pomenire sau vechi cimitire. Inscripțiile lor păstrează nume de domnitori, dregători, monahi, preoți, moșneni și familii din sat, precum și hramuri, ani de ridicare și formule de pomenire. Prin urmare, crucile constituie izvoare istorice pentru evoluția comunității, a proprietății și a vieții religioase din Berevoiești.
Piesele de la Biserica „Intrarea în Biserică” de pe Valea Satului
În zidul de piatră care împrejmuiește spre nord biserica și cimitirul de pe Valea Satului, în stânga intrării, au fost încastrate trei piese vechi care vorbesc despre vechimea bisericii și a așezării.
Prima este o piatră de mormânt din 1564, aparținând jupaniței Stanca, soția lui Ion Petru Voievod. Inscripția amintește numele ieromonahului Teodosie, precum și pe Dumitru, Radu, Ion și ieromonahul Matei.
A doua piesă este un stâlp funerar provenit din vechiul cimitir, cu inscripția de pomenire a ieromonahului Teodosie. Monumentul a fost datat de specialiști în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea sau la începutul secolului al XIX-lea.
A treia piesă este un fragment de cruce de piatră din prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe care se mai citesc numele Dumitru, Radu, ieromonahul Scarlat, Sila și Ion.
Vezi si Casele tradiționale din Lerești, Argeș. Poarta Muscelului către munții Iezer și Păpușa
În aceeași biserică se păstrează și un clopot pe care este înscris anul 1799, împreună cu mențiunea că a fost făcut pentru biserica Sfântului Gheorghe de către Gheorghe Clopotaru.
Crucea lui Baraghin sau a Chiajnei
Crucea lui Baraghin, cunoscută și sub numele de Crucea Chiajnei, a fost instalată în jurul anului 1605. Ea se află la bifurcația drumurilor Câmpulung–Curtea de Argeș și Berevoiești–Aninoasa–Stâlpeni.
Inscripția arată că monumentul a fost ridicat în cinstea Adormirii Maicii Domnului de către Radu și Neacșa, pentru sufletul părinților lor, în timpul domniei lui Radu Șerban, domn al Țării Românești între 1602 și 1611. Textul îi mai amintește pe Cernica, mare vornic, pe jupanița Chiajna și pe Ion, Nan, Niaga și Stomana.
Prin amplasarea sa la răscruce, monumentul a avut atât un rol religios, cât și unul de reper în rețeaua vechilor drumuri ale satului.
Crucea lui Enache
Datată în 1611, Crucea lui Enache se afla pe ulița bisericii de pe Valea Satului, lângă casa lui Ion Dragomir și în apropierea mai multor familii cu numele Caramelea.
Crucea are aproximativ 1,5 m înălțime și este orientată cu fața către sud. Inscripția arată că a fost ridicată în timpul domniei lui Radu Mihnea, în cinstea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, și îl pomenește pe Dumitru Enache. Textul cuprinde și data de 21 noiembrie 1611.
Este una dintre cele mai vechi cruci descrise în documentația locală și păstrează o legătură directă cu hramul bisericii de pe Valea Satului.
Crucea de la Bănulețe
Crucea de la Bănulețe datează din anii 1662–1663. Inscripția consemnează ridicarea monumentului în cinstea Sfântului Nicolae, în timpul domniei lui Grigore Ghica, între 1660 și 1664.
Vezi si Jugur, satul dintre pădurile Muscelului. Istoria seculară și arhitectura caselor
Printre ctitori sunt amintiți Nan logofătul, jupanița Maria și copiii Neagoe și Voicu. Textul păstrează anul bizantin 7171, corespunzător perioadei 1662–1663.
Crucea de la Râpa Fetei
Ridicată în 1702, Crucea de la Râpa Fetei se afla pe drumul spre Malu–Câmpulung, în apropierea râpei de la care și-a primit numele.
Monumentul a fost închinat Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Inscripția îi menționează pe Constantin, Francu, Constantin, Stana, Dumitru, Despa, Albul și Stanca și păstrează data de 1 iulie 1702.
Poziția sa pe vechiul drum spre Câmpulung arată rolul crucilor ca repere de orientare și protecție pentru călători.
Crucea din „Vârful de la Godeni”
Crucea din „Vârful de la Godeni” datează din 1711, are aproximativ 1 m înălțime și este orientată cu fața către sud. Inscripția este dispusă pe fețele de apus și răsărit.
Monumentul a fost ridicat de monahul Nictarie în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, în cinstea Sfântului Duh. Textul păstrează data de 5 octombrie 1711 și numele Marta, Margărita, Kera și monahia Mardalina.
Crucea din Baba
Crucea din Baba se afla lângă gospodăria lui Dumitru Amzica. Monumentul, înalt de aproximativ 1 m, a fost rupt și refăcut de mai multe ori. Datarea indicată este 1711–1712.
Vezi si Nămăiești, Argeș. Satul de la poalele Munților Iezer-Păpușa și patrimoniul său cultural
Inscripția arată că a fost ridicat în cinstea Maicii Domnului și păstrează, fragmentar, numele Neacșa, Stancu, Stanciu, Crăstina și Gherghina. Starea de conservare explică de ce o parte a textului nu a mai putut fi citită integral.
Crucea de lângă Primărie
Crucea aflată lângă Primăria comunei a fost datată în intervalul 1720–1730. Inscripția, încă parțial lizibilă, arată că monumentul a fost ridicat în cinstea Sfântului Nicolae, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat.
Textul îi menționează pe Kirca, Ilina, Miria, Iana, Ionu, Bratu, pietrarul Dobrota și Nanu, alături de alte nume ale celor pomeniți. Menționarea lui Dobrota pietrarul este deosebit de importantă, deoarece păstrează numele unuia dintre meșterii care au lucrat asemenea monumente.
Crucea de la Adam
Crucea de la Adam datează din anii 1730–1731, are aproximativ 1 m înălțime și poartă inscripții pe trei dintre fețele sale.
Vezi si Dragoslavele și Valea Caselor. Istorie, patrimoniu și cultură la trecerea dintre Muscel și Transilvania
A fost ridicată în cinstea Adormirii Maicii Domnului. Inscripția amintește un erodiacon cu numele Ione, pe Voica, Neculae erei, Ion, Andana și un monah al cărui nume apare fragmentar. Textul o plasează în timpul unei domnii a lui Mihai Voievod și păstrează anul bizantin 7239.
Crucea de la Achim
Crucea de la Achim era amplasată la începutul drumului care duce spre Râușor, în punctul Baba. Este scrisă pe trei fețe, are aproximativ 1,2 m înălțime și a fost datată în 1747.
Monumentul a fost ridicat în cinstea Sfântului Nicolae. Inscripția cuprinde un număr mare de nume, între care Costandin, Dospina, Tudor, Neacșa, Anca, Dumitru, Ion, Ștefan, Maria, Dumitra, Nedelea, Pana, Voica, Radu, Toderu, Neagoe, Nicolai, Calea, Stanca, Sima, Ilina, Iona și Pârvu.
Numărul mare al persoanelor înscrise sugerează o ctitorie colectivă, realizată pentru pomenirea mai multor familii sau membri ai comunității.
Crucea din Fața Câmpului
Crucea din Fața Câmpului, aflată în punctul Bisbic, datează din 1757 și se sprijinea pe o piuă. Este orientată către nord.
Vezi si Valea Mare Pravăț. Arhitectură musceleană și Patrimoniu național la poalele Munților Iezer
Inscripția arată că a fost ridicată în cinstea Adormirii Maicii Domnului de către Pascu, Bălașa, Gheorghe, Constantin, Dobre și Maria. Sunt pomeniți și părinții acestora: Neagoe, Neaga, Pătrașcu, Marin, Dobre, Stana și Ereița. Textul păstrează data de 20 februarie 1757.
Crucea din Pârloage
Crucea din Pârloage este datată în 1781. Are doar aproximativ 0,65 m înălțime, fiind ruptă în mai multe rânduri și reinstalată de fiecare dată.
Monumentul a fost închinat unui om cu numele Ion. Chiar dacă inscripția păstrată este mai săracă în informații decât cele ale altor cruci, piesa dovedește continuitatea tradiției ridicării monumentelor votive și de pomenire în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
Crucile de piatră din Berevoiești alcătuiesc o adevărată arhivă în aer liber. Din inscripțiile lor pot fi urmărite numele vechilor locuitori, legăturile de familie, hramurile preferate, domniile în timpul cărora au fost ridicate și circulația meșterilor pietrari.
Unele păstrează numele donatorilor, altele pomenesc părinți, copii, monahi, preoți ori dregători, iar amplasarea lor reconstituie vechea geografie a satului: drumuri, răspântii, hotare, biserici, cimitire și proprietăți.
Știi mai multe despre Berevoești, Argeș. Crucile de piatră, moșnenii și marile familii boierești din vechea așezare musceleană ? Spune și altora!