Biserica fortificată din Apold – opt secole de arhitectură și viață comunitară
Biserica evanghelică fortificată din Apold se află în centrul satului Apold, reședința comunei cu același nume din județul Mureș, la aproximativ 16 kilometri de Sighișoara.
Monumentul este înscris în Lista Monumentelor Istorice sub codul MS-II-a-A-15594. Ansamblul, construit din piatră și cărămidă, cuprinde biserica dezvoltată dintr-o bazilică romanică, turnul-clopotniță fortificat, zidurile incintei și turnurile de apărare, precum și construcții care au servit nevoilor economice și administrative ale comunității.
Primele structuri ale bisericii datează din secolul al XIII-lea. Edificiul a fost reconstruit în stil gotic în secolul al XV-lea și fortificat, împreună cu turnul și corul, la începutul secolului al XVI-lea. Ansamblul s-a păstrat în mare parte, deși zidul interior de apărare a fost demolat în secolul al XIX-lea.
Apold, așezarea de pe valea Șaeșului
Apold a fost cunoscut în trecut și sub numele de Trapold sau Apoldu. În dialectul săsesc este numit Pult ori Puult, în limba germană apare sub formele Trapold, Trappold și Trapolden, iar denumirea maghiară este Apold.
Numele așezării a fost consemnat în forme diferite: Apold în 1337, Trappolden în 1500, Pold în 1549 și Travolden în 1827. Satul s-a dezvoltat pe valea pârâului Șaeș, afluent al Târnavei Mari.
Descoperirile arheologice indică existența unei așezări anterioare colonizării săsești. Au fost găsite vase ceramice în bordeie al căror tip de construcție nu mai era folosit în spațiul german după secolul al XI-lea. Aceste locuințe au fost atribuite fie unei populații românești, fie pecenegilor.
Prima mențiune documentară a localității datează din anul 1309. Într-un înscris referitor la un proces împotriva episcopului de Alba Iulia este amintit Nikolaus de Apoldia, între persoanele considerate vătămate.
În anul 1500, Apold aparținea Scaunului Sighișoarei și era unul dintre cele mai populate sate ale acestuia. Un registru consemna 89 de gospodării, patru păstori, o moară și două curți părăsite. În 1532, numărul gospodăriilor ajunsese la 95.
Bazilica romanică
Prima biserică a fost construită în secolul al XIII-lea, pe un deal înconjurat strategic de cursul pârâului Șaeș. Data exactă a începerii lucrărilor nu este cunoscută, deoarece edificiul a fost transformat în repetate rânduri.
Biserica inițială era o bazilică romanică. Din această construcție s-au păstrat sanctuarul și arcul de triumf, integrate în edificiul modificat ulterior.
În pavajul porticului se află o placă provenită din altarul secolului al XIII-lea. Aceasta păstrează scobitura numită sepulcrum, spațiul în care erau depuse relicve sau elemente consacrate ale altarului.
Placa reprezintă una dintre puținele componente identificabile ale mobilierului liturgic romanic și confirmă vechimea centrului religios de la Apold.
Reconstrucția gotică
În secolul al XV-lea, bazilica a fost reconstruită în stil gotic târziu. Navele laterale au fost supraînălțate, iar pereții care le separau de nava centrală au fost înlocuiți cu piloni octogonali.
Cele patru coloane sau pile masive dau interiorului aspectul unei biserici cu trei nave. Nava a fost acoperită cu bolți în cruce și are aproximativ 13 metri lungime și 11,50 metri lățime.
Sanctuarul măsoară aproximativ 11 metri lungime și 7,50 metri lățime. Acesta păstrează ferestre gotice și o nișă decorată pentru păstrarea sacramentului, datată în jurul anului 1500.
Corul și sacristia au fost acoperite cu bolți. Pe latura nordică a sanctuarului se află o sacristie de dimensiuni reduse.
Accesul principal în biserică și în turnul-clopotniță se face prin portalul gotic amplasat pe fațada vestică.
Tabernacolul gotic
În interior se păstrează tabernacolul gotic, amenajat pentru păstrarea sacramentului. Nișa este integrată în zidul sanctuarului și aparține transformărilor realizate în jurul anului 1500.
Tabernacolul reprezintă una dintre componentele păstrate din amenajarea catolică medievală. După trecerea comunității la luteranism, funcția liturgică a spațiului s-a modificat, dar elementul arhitectural nu a fost înlăturat.
Fortificarea dintre 1504 și 1507
Între anii 1504 și 1507, biserica a fost transformată într-un ansamblu defensiv. Fortificarea este încadrată mai larg în perioada 1500–1550, când sistemele de apărare au fost completate și adaptate.
Turnul-clopotniță a fost supraînălțat și prevăzut cu drum de strajă. Ferestrele inițiale au fost îngustate, iar partea superioară a primit creneluri.
Zidurile navei și ale corului au fost, la rândul lor, supraînălțate. Deasupra lor au fost amenajate niveluri defensive, astfel încât corpul bisericii a devenit un bastion în interiorul fortificației.
Structurile de apărare erau prevăzute cu mașiculiuri. Meterezele inițiale au fost astupate ulterior, dar organizarea nivelurilor superioare continuă să indice funcția lor defensivă.
Accesul către catul de apărare al bisericii se făcea prin nivelul al treilea al clopotniței. Acesta asigura legătura cu nivelurile amenajate deasupra navei și corului.
Turnul-clopotniță și Bogdan Misi
Turnul-clopotniță a fost ridicat și modificat în mai multe etape, fără să se cunoască anii exacți ai începerii și finalizării construcției sale.
Pe peretele nordic, într-o nișă, se păstrează o figurină din lemn asemănătoare figurinelor mecanice din Turnul cu Ceas al Sighișoarei. Aceasta este cunoscută sub numele de „Bogdan Misi”.
Figurina este legată de mecanismul ceasului din clopotniță și se mișcă la fiecare bătaie a acestuia. Ea reprezintă una dintre particularitățile ansamblului din Apold.
Dubla incintă
Biserica a fost înconjurată cu două ziduri de apărare, prevăzute cu turnuri și bastioane. Zidul exterior se păstrează în mare parte, având o înălțime de aproximativ trei-patru metri și fiind întărit cu contraforturi.
Zidul interior a fost demolat în secolul al XIX-lea. Traseul său poate fi urmărit prin fundațiile dezvelite, care indică forma și poziția celei de-a doua linii defensive.
Dintre sistemele construite în secolele al XV-lea–al XVI-lea s-au păstrat zidul exterior și trei turnuri de apărare.
Turnul Alb
Turnul Alb este amplasat în partea de sud-est a ansamblului. În timpul conflictelor, acesta putea fi folosit și ca spațiu de locuit.
Funcția sa nu era, prin urmare, exclusiv militară. Încăperile puteau adăposti persoane retrase în interiorul cetății atunci când satul era amenințat.
Turnul Porții și al grânarului
În partea de sud-vest se află Turnul Porții, cunoscut și drept Turnul grânarului. Acesta controla accesul în cetate și era prevăzut cu mecanism de hersă.
În turn se afla și camera pazei. Poziția permitea supravegherea intrării și închiderea rapidă a accesului în timpul unui atac.
Folosirea sa ca grânar arată că turnul și-a păstrat utilitatea și după diminuarea rolului defensiv. Spațiile interioare au fost adaptate pentru depozitarea cerealelor și a altor provizii.
Grânarele nordice
Pe latura nordică se păstrează o clădire fortificată pentru provizii, cunoscută drept grânarul superior. Aceasta are aproximativ 20 de metri lungime.
Tot în partea nordică se află un al doilea grânar, construit pe două niveluri și având aproximativ 18 metri lungime.
Cele două construcții păstrau alimentele și bunurile comunității. Ele ilustrează funcția economică a cetății, alături de cea religioasă și defensivă.
În interiorul bisericii se mai găsesc lăzi cu capac destinate păstrării hainelor scumpe de sărbătoare, purtate numai la serviciile religioase. Același obicei este cunoscut și la Brădeni.
Construcțiile comunitare
Ansamblul fortificat a integrat, pe lângă biserică și structurile defensive, clădiri destinate funcționării comunității. Printre acestea se numărau primăria, școala, moara și casa parohială.
Casa parohială a fost ridicată în anul 1885. Ea completa centrul administrativ și religios al satului, în perioada în care fortificația nu mai avea un rol militar important.
Din secolul al XVIII-lea, construcțiile cetății au fost folosite din ce în ce mai puțin pentru apărare și tot mai mult pentru nevoile cotidiene ale comunității.
Amvonul și galeriile din 1760
Amvonul și galeriile din lemn au fost realizate în anul 1760. Acestea aparțin etapei evanghelice a amenajării interiorului.
Galeriile măreau capacitatea bisericii, iar amvonul asigura vizibilitatea și audierea predicatorului. Poziția sa reflecta importanța acordată predicii în serviciul religios luteran.
Lemnul folosit pentru aceste componente completează structurile din piatră și cărămidă ale edificiului, documentând activitatea tâmplarilor care au lucrat pentru comunitatea din Apold.
Altarul și orga din 1821
În interior se află altarul cu forme clasicizante și galerie pentru orgă, realizat în anul 1821. Orga este amplasată deasupra altarului, soluție întâlnită în mai multe biserici evanghelice transilvănene.
Instrumentul a fost construit de Johann Thois. De-a lungul timpului a trecut prin mai multe reparații și restaurări.
În anul 1840 a intervenit Michael Krieger, iar în 1847 Eduard Würker. O nouă reparație a fost realizată în 1903 de Nicolaus Ciofleku, urmată în 1949 de intervenția lui O. Einschenk. În anul 2010, orga a fost restaurată de Thomas Schwarzenberg.
Succesiunea intervențiilor documentează folosirea îndelungată a instrumentului și preocuparea pentru păstrarea lui în stare de funcționare.
Trupele otomane din secolul al XVII-lea
În anul 1658, trupe otomane s-au oprit în sat. În 1663, ieniceri otomani au rămas la Apold timp de 11 săptămâni.
Staționarea îndelungată a trupelor a reprezentat o povară pentru locuitori, care trebuiau să ofere hrană și întreținere. Greutățile provocate de războaie au afectat populația și economia satului.
În anul 1671 mai erau consemnate 84 de familii și 34 de văduve. Numărul mare al văduvelor reflectă pierderile și dificultățile traversate de comunitate.
În 1689, satul a fost nevoit să se îndatoreze pentru a plăti Coroanei austriece contribuția impusă pentru „eliberare”.
Incendiile din 1694, 1797 și 1872
În anul 1694, satul a fost afectat de un incendiu. Din cauza pagubelor, comunitatea a primit o reducere a impozitelor.
Un incendiu mult mai grav a izbucnit în 1797. Focul a devastat localitatea, fiind cruțate numai biserica și câteva case.
Biserica fortificată și zidurile sale au supraviețuit dezastrului, în timp ce cea mai mare parte a gospodăriilor a trebuit reconstruită.
În anul 1872, Apoldul a fost lovit de un nou incendiu de mari proporții. Repetarea acestor evenimente a modificat treptat structura construită a satului.
Calea ferată îngustă
În anul 1898 a fost finalizată calea ferată cu ecartament îngust dintre Sighișoara și Agnita. Traseul a îmbunătățit legăturile localităților de pe valea Hârtibaciului și din împrejurimile Sighișoarei.
Pentru Apold, calea ferată a facilitat circulația oamenilor și a mărfurilor. Evenimentul a marcat intrarea satului într-o nouă etapă economică, diferită de organizarea medievală reprezentată de cetatea bisericească.
Emigrarea comunității săsești
În anul 1990, odată cu plecarea masivă a sașilor în Germania, comunitatea săsească din Apold s-a destrămat.
În 2005 mai trăiau în sat numai câteva familii de sași. Preotul evanghelic din Sighișoara venea aproximativ o dată la trei săptămâni pentru oficierea slujbei.
Reducerea comunității a afectat sistemul tradițional de întreținere a bisericii, zidurilor și construcțiilor din cetate.
Sebastian Bethge și îngrijirea cetății
În anul 2001, Sebastian Bethge, un tânăr venit din Germania, s-a stabilit în interiorul ansamblului fortificat. El a urmărit revitalizarea comunității locale și îngrijirea bisericii.
Sebastian Bethge era membru al Fundației Korona din Berlin, organizație care a finanțat și a inițiat lucrări de restaurare și întreținere.
Din anul 2004 sunt consemnate lucrări de reparație desfășurate în cadrul unui concept de conservare durabilă asociat organizației Corona. Activitatea a inclus și cursuri pentru pregătirea meșterilor locali în tehnici tradiționale de restaurare.
Meșterii instruiți puteau fi apoi implicați în întreținerea permanentă a ansamblului, fără înlocuirea inutilă a materialelor și tehnicilor istorice.
Administrarea bisericii și a zidurilor este legată în prezent de Asociația Casapold, care desfășoară proiecte de conservare și restaurare.
Paznicul cetății
În trecut, paznicul cetății trebuia să supravegheze împrejurimile, să observe apropierea eventualilor dușmani, să tragă clopotele și să încălzească sala în care se întrunea comunitatea.
Astăzi, funcția are un caracter diferit. Îngrijitorul administrează ansamblul, urmărește lucrările, contribuie la strângerea fondurilor, pregătește biserica pentru serviciile religioase și primește vizitatorii.
Tot aici sunt organizate concerte și alte evenimente. Folosirea culturală menține cetatea activă într-o localitate în care comunitatea evanghelică este mult mai redusă decât în trecut.
Știi mai multe despre Biserica fortificată din Apold – opt secole de arhitectură și viață comunitară? Spune și altora!