Dumitru BERINDEY – arhitectul epocii modernizării Principatelor Române
Dumitru (Dimitrie) BERINDEY s-a născut la 6 decembrie 1831, la Roșiorii de Vede, județul Teleorman, și a încetat din viață la 28 mai 1884, la București.
A fost arhitect, om politic și profesor, figură reprezentativă a primei generații de arhitecți români formați în marile școli occidentale, activ în perioada de modernizare a instituțiilor statului român. A deținut funcții importante în administrația publică, contribuind la formarea unei culturi arhitecturale moderne în România secolului al XIX-lea.
Dumitru Berindey provenea dintr-o familie veche boierească, cu rădăcini în marile familii Cantacuzino, Văcărescu, Slătineanu și Drugănescu, purtătoare ale unei tradiții culturale și intelectuale de elită. Este tatăl arhitectului Ion D. Berindey (1871–1928) și strămoș al arhitectului Ion I. Berindey.
A participat, probabil, la evenimentele Revoluției de la 1848, în legătură cu cercul lui Nicolae Bălcescu, sprijinindu-l în realizarea unor desene.
Educație, Formare și stil arhitectural:
Între anii 1853–1859, a urmat Școala de Arte Frumoase din Paris, unde a fost elev al arhitectului Henri Labrouste, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai arhitecturii academiste franceze. A obținut diploma în anul 1859, întorcându-se în țară într-o perioadă de afirmare a noii elite culturale românești.
Activitatea sa reflectă influența clasicismului francez și preocuparea pentru adaptarea stilului occidental la contextul local. A îmbinat preocuparea pentru arhitectura de reprezentare cu interesul pentru restaurarea monumentelor istorice.
Activitate profesională (afilieri, poziții administrative, comisii):
În perioada 1870–1871, Dumitru Berindey a ocupat funcția de Ministru al Lucrărilor Publice în Cabinetul Ion Ghica, fiind totodată membru al Parlamentului României.
A fost implicat în comisii tehnice pentru conservarea și restaurarea monumentelor, contribuind la începuturile instituționalizării protecției patrimoniului arhitectural.
Proiecte realizate:
- 1856 – Conacul de la Dobrotești (distrus în 1907);
- 1870 – Conacul lui Ion Ghica, Ghergani, județul Dâmboviţa, amplasat într-un parc în care a proiectat și capela familiei.
Proiecte de restaurare:
1862 – Studiu privind restaurarea Bisericii Episcopale de la Curtea de Argeș; partea tehnică a proiectului i-a fost încredințată, însă raportul său nu s-a păstrat.
Moștenire arhitecturală:
Dumitru Berindey se înscrie între fondatorii arhitecturii moderne românești, reprezentând legătura dintre formarea occidentală și afirmarea unei identități arhitecturale naționale.
Prin activitatea sa profesională, dar și prin descendența sa – din care se remarcă Ion D. Berindey, autorul Palatului Cantacuzino – a contribuit la transmiterea valorilor arhitecturale și culturale care definesc patrimoniul românesc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Știi mai multe despre Dumitru BERINDEY – arhitectul epocii modernizării Principatelor Române? Spune și altora!