Sorin DUMITRESCU MIHĂEȘTI, pictor

|
2 vizualizări

Sorin Dumitrescu Mihăești s-a născut in anul 1961, in Mihăești, Argeș.

A absolvit Liceul de Artă din Pitești în anul 1980, iar mai târziu Facultatea de Sociologie.

Artistul a avut prima expoziție de pictură în anul 1989.

Sorin Dumitrescu Mihăeşti este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, iar numele său apare în International Dictionary of Artists - Santa Barbara CA - U.S.A.

Artistul comunică prin formă şi culoare. De fapt lucrările sale sunt secvenţe de trăiri, stări şi revelaţii. Acestea trebuie să incite privitorul să-şi pună întrebări, de a vibra la un roşu, de a se emoţiona la un galben, de a se exalta la un violet. Credinţa mea este că acesta este rolul artei. E firesc ca publicul să descopere mesaje şi sensuri noi. Chiar şi eu văd în lucrările mele înţelesuri pe care nu le-am experimentat. Pictura mea nu are subiecte epice. Pentru că eu cred că manifestările ontologice ale lucrurilor nu sunt decât iluzii.” Sorin Dumitrescu Mihăeşti.

A avut peste 20 de expoziţii în ţară, dar şi în străinătate, în oraşe precum: Paris, Londra, Viena, Hamburg sau Salzburg.

Lucrări ale sale fac parte din colecții publice sau private din România, Germania, Franța, Elveția, Belgia, Suedia, SUA, Canada, Bolivia sau Austria.

Merită să afli și despre

Sugestii: