Tânăra florăreasă; în registrul inventar: „Din viața țăranilor” - Demarteau, Gilles; (SC.); (EX.); Boucher, François; (INV.); (DEL.)

* Tânăra florăreasă; în registrul inventar: „Din viața țăranilor”, de Demarteau, Gilles; (SC.); (EX.); Boucher, François; (INV.); (DEL.), a fost clasat în Patrimoniul Cultural Naţional ca tezaur, în anul 2014, la Muzeul Național Brukenthal - Sibiu.

Ce înseamnă? E bine să știi că ...

Porumbel (Etnografie - Decor) = Motiv decorativ care copiază desenul porumbelului cu aripile desfăcute (în zbor), de obicei de culoare albă; conform unei legende, porumbeii s-ar fi născut din intestinele Sfântului Apostol Petru, care suferea totdeauna de foame şi se plângea mereu din această pricină, drept pentru care Dumnezeu i-a scos maţele şi i le-a aruncat pe un pom, de unde au devenit păsările flămânde care sunt porumbeii, condamnaţi astfel să nu-şi satisfacă niciodată foamea; este una dintre cele mai bine conturate repre… Motiv decorativ care copiază desenul porumbelului cu aripile desfăcute (în zbor), de obicei de culoare albă; conform unei legende, porumbeii s-ar fi născut din intestinele Sfântului Apostol Petru, care suferea totdeauna de foame şi se plângea mereu din această pricină, drept pentru care Dumnezeu i-a scos maţele şi i le-a aruncat pe un pom, de unde au devenit păsările flămânde care sunt porumbeii, condamnaţi astfel să nu-şi satisfacă niciodată foamea; este una dintre cele mai bine conturate reprezentări ambivalente, comparabile doar cu imaginea calului, pendulând permanent între benefic şi malefic, pur şi impur, augural şi cobitor; este în acelaşi timp pasăre plăcută lui Dumnezeu, curată, blândă şi nevinovată, de ea nu se prinde nici un fel de vrajă sau farmec şi, din această cauză, este păcat să fie omorâtă, dar totodată cobeşte moartea, nenorocirea sau boala celui care îl creşte pe lângă casă, fiind în general semn al sărăciei şi pagubei; în acelaşi timp, porumbelul este şi emblemă a îndrăgostiţilor; fiind o pasăre fecundă devine şi simbol al elanului erotic, conotând valori ca fidelitatea, iubirea curată, fertilitatea, ca ipostaze curente ale perechii de îndrăgostiţi; pe linie creştină, porumbelul simbolizează Sfântul Duh, dar înţeles tot ca o pasăre a dragostei prin excelenţă, pentru că ea face parte dintr-un complex de semnificaţii complementare: porumbeii în stoluri mari sunt asemănători norilor, ei umbrind soarele şi pământul, aidoma Sfântului Duh care tutelează peste toată firea; norul fecundează cu ploaia sa pământul, conducând la următoarele serii simbolice paralele: porumbel-nor-fecunditate-juni (care reprezintă principiul dragostei); Sfântul Duh-nor- fecunditate-botez-busuiocul preotului-stropitul cu apă sfinţită a oamenilor, vitelor, semănăturilor; când imaginea porumbelului apare în colinde, el simbolizează Sfântul Duh; porumbeii sunt consideraţi ca şi junii (porumbeii=feciori; porumbiţele=fete), iar, într-o colindă din Ţara Oltului, ni se narează că ei sunt primiţi în casă precum produsul agricol cel mai de preţ, grâul, care, fiind vânturat, este curat; în oraţiile de nuntă, porumbiţa o reprezintă pe mireasă, urmărită în zborul ei de către colăcerii mirelui; în lirica de dragoste, perechea de porumbei, ca şi pomii înfloriţi, simbolizează pe cei doi tineri îndrăgostiţi; dar porumbeii întruchipează şi ceea ce este negativ şi împotriva lor trebuie dusă o adevărată luptă - Bacău; hulubii nu sunt buni la casa omului, fiindcă ei iau toată dragostea dintre soţi şi până la urmă îi desparte; dar carnea porumbelului consumată devine leac împotriva singurătăţii, pentru că ea stârneşte dragostea cuiva; în basme, porumbelul este un animal-mesager, conducând eroul spre tărâmurile fermecate, purtând veştile dintr-o lume în alta, pătrunzând în locuri inaccesibile şi îndeplinind şi alte numeroase munci diferite; sau este metamorfozarea unui erou divin, fiind uneori mesager al lui Dumnezeu, vestind primul că dincolo de ape este pământ, sau ajută alte vieţuitoare, din postură divină, la facerea lumii; este o pasăre-mesager, dar nu este niciodată o pasăre funebră, precum este corbul, veştile pe care le aduce sunt de bun augur, chiar şi în contexte ceremoniale în care nota dominantă este moartea; în unele texte folclorice, porumbelul este atestat ca pasărea-suflet, adică acea întruchipare executată din lemn, care este aşezată în vârful crucilor şi al unor însemne de mormânt, denumită local porumb şi porumbel, având penajul colorat, spre coada răsfirată, în tonuri vineţii; dacă un om moare fără lumânare, se prind doi porumbei, cărora li se pun între aripi câte o lumânare şi li se dă drumul să zboare, în credinţa ei vor duce lumină mortului - Banat; important este că porumbelul nu se pune la mormântul fetelor, ci doar la cel al tinerilor necăsătoriţi, nelumiţi, preluând astfel funcţia de mediator între lumea de aici şi cea de dincolo, precum funcţie asemănătoare o are şi bradul de înmormântare; cu această semnificaţie, porumbelul apare şi pe scoarţele ţărăneşti, pe alte ţesături de interior, pe ceramica populară, în contexte simbolice vădit psihopompe, fiind o reprezentare a sufletului care se întrupează compensatoriu, ca să-i viziteze pe cei rămaşi în viaţă; dar şi pentru a-l înlocui pe cel decedat, astfel că porumbelul poate să-i ducă celui mort, în lumea de dincolo, împărtăşania pe care i-o încredinţează preotul; tot la nivel metaforic, ceata de colindători este simbolizată de ceata de porumbei, care se aşează pe acoperişul casei gospodarului, de unde îi laudă hărnicia şi belşugul, sau peţesc tânăra nemăritată, sau urcă spre ceruri, pentru a transmite lui Dumnezeu rugăminţile gazdei colindate; în Vâlcea, se crede că, la casa unde se înmulţesc şi unde sălăşluiesc porumbei va rămâne totul pustiu, că acolo va veni sărăcia şi alte nenorociri, sau pur şi simplu oamenii se feresc să-i crească, pentru că ei sunt aducători de boală, în special a unor boli de plămâni, ultima credinţă fiind atestată şi în Muntenia; când mireasa pleacă la biserică pentru cununie, să se uite spre răsărit şi să spună: un porumbel şi o porumbiţă, adică să aducă pe lume ulterior un băiat şi o fată - Muntenia; este semn bun pentru acela căruia îi iese în cale un porumbel - Dolj; Teleorman;Prahova;Ialomiţa;Constanţa;Neamţ;Botoşani; porumbelul la casa omului este semn de bine, dar unii consideră că este şi aducător de necazuri - Neamţ;Suceava; imaginea lui apare amplasată frecvent, cu rol de giruetă, la coamele caselor, sau pictat pe firmele de la hanuri şi birturi - Dolj;Ialomiţa;Tecuci;Constanţa; se crede că hulubii sunt atât de curaţi, încât de ei nu se prinde nici un fel de farmece sau vrăji - Bucovina; cine are porumbei în curte să nu vorbească despre ei în timpul mesei, pentru că fug şi nu se mai întorc - Moldova; se crede că este bine ca tinerii ce se iubesc să mănânce împreună inimă de porumbel, pentru a trăi fericiţi ca hulubii - Tecuci; se vor îndrăgi din nou cei certaţi vremelnic, dacă li se dă să bea apă din vasul din care obişnuit beau porumbeii - Transilvania; dar, în acelaşi timp, se crede că nu este bine să creşti hulubi în casă, pentru că ei trag a sărăcie - Suceava; şi nici să fie înmulţiţi în casă, pentru că aduc pagubă - Muntenia; să nu se mănânce cap de porumbel, pentru că acela ce o face se poate îmbolnăvi de plămâni - Teleorman; dacă le merge bine porumbeilor de pe lângă o casă, atunci fetele din acea familie nu vor avea noroc - Bucovina; când gânguresc îndelung hulubii, este semn de ploaie - Suceava; visarea unui porumbel ucis semnifică moartea unui prieten; cel ce visează că prinde un porumbel înseamnă că se va căsători, sau va fi invitat la o căsătorie, sau la o întâlnire cu un prieten; cine visează că are porumbei să se aştepte la musafiri şi tot la musafiri să se aştepte şi cine visează porumbei de dimensiuni mari; cine visează porumbei sălbatici să se aştepte la răutăţi din partea unor femei - Suceava. vezi mai mult

Chenar (Etnografie - Decor) = 1. Margine de culoare, de motive sau de formă deosebită; bordură; 2. Broderie cusută pe margine; rolul chenarului este să delimiteze câmpul sau registrul decorativ central (termenul provine din turc. kenar).